plangeri - ultimele știri
Parlamentul francez a adoptat o lege care îi protejează pe fermieri de plângerile formulate de vecinii deranjaţi de zgomotele şi mirosurile rezultate de pe urma activităţilor agricole.
Hidroelectrica a primit 40.589 de plângeri de la clienții casnici în intervalul ianuarie-iunie 2022, dintre care 40.476 au fost validate drept întemeiate, arată datele publicate de companie.
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat miercuri că cel puțin 73.000 de români au depus sesizări privind neregulile de la Blue Air și că nu știe exact câți dintre aceștia au fost despăgubiți.
Primarul Bacăului a refuzat alocarea de noi fonduri pentru modernizarea conductei de aducţiune de la Valea Uzului, după avaria care a lăsat fără apă locuitorii oraşului pentru aproape o săptămână. Edilul spune că îi va reclama penal pe cei care s-au ...
Sfârşitul de an găseşte Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Buzău într-o criză de personal la cote alarmante. În judeţ, doar patru angajaţi mai efectuează controale, deşi sesizările curg pe bandă rulantă în fiecare zi.
Un deţinut în vârstă de 34 de ani, aflat la închisoare în România din anul 2013 pentru infracţiuni comise în Marea Britanie, şi-a găsit subit preocupări pentru protecţia mediului înconjurător.
Mohamed Iman Mustafa, criminalul care şi-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuţit într-o staţie de autobuz din Cluj, îşi teroriza fostele iubite, urmând acelaşi tipar: le ameninţa, intra în casele lor, le fura telefonul şi le agresa. Patru plânge...
Comisia Europeană a primit numeroase plângeri din partea românilor în legătură cu procesul de liberalizare a pieţei din România, anunţând că le analizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente poliţelor auto obligatorii (RCA) avizate de societăţile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2020.
Regulile impuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară pe perioada stării de urgenţă dau încă mari bătăi de cap consumatorilor şi jucătorilor din piaţă, având în vedere că petiţiile sunt soluţionate în continuare cu mare întârziere.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat vineri că are o multitudine de semnale potrivit cărora există anghajatori care şi-au trimis oamenii în şomaj tehnic, dar îi cheamă la muncă. „Am cerut ITM să facă verificări”.
Locuitorii unei comune din judeţul Iaşi sunt nevoiţi să asculte non-stop muzică religioasă. Decizia ar fi fost luată chiar de către primarul Ştefan Timofte, după cum chiar el declară. Edilul subliniază faptul că se află la conducerea unei "comune cre...
Una dintre cele mai mari companii din zona Moldovei este acuzată că pune în pericol vieţile salariaţilor. Angajaţii se tem că numărul mare de persoane cu care intră în contact zilnic, la locul de muncă, le creşte riscul de infecţie cu CoVid-19. Condu...
UE prevede o serie de drepturi pentru pasagerii transportului aerian. Este bine să ştiţi cui revine responsabilitatea operaţională pentru zbor, astfel încât, în caz de probleme, să ştim pentru ce şi pe cine putem trage la răspundere.
Armata ucraineană spune că cele trei nave capturate de Rusia în urmă cu aproape un an şi eliberate pe 19 noiembrie au fost returnate în condiţii foarte proaste.
Raportul realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pe piaţa asigurărilor arată că românii sunt tot mai nemulţumiţi de modul în care unele societăţi de asigurare îşi îndeplinesc atribuţiile.
Oamenii din lumea întreagă se judecă pentru aproape orice. Accesul liber la justiţie a făcut ca de-a lungul anilor să fie posibile o serie de cauze ieşite din comun.
Dosarul indicat de Remus Rădoi ca fiind „trântit“ de către anchetatori este încă în lucru la DIICOT. Zeci de persoane au fost aduse la audieri, una singură a fost la acel moment reţinută, iar de la un comunicat de presă la altul au dispărut din acuza...
Administratorul firmelor de pază din Caracal căruia împuternicitul la comanda DIICOT i-a cerut ajutorul pentru căutarea Alexandrei a făcut acuzaţii extrem de grave la adresa lucătorilor DIICOT şi a foştilor şefi ai Poliţiei Caracal.
Familia Luizei Melencu, fata dispărută în 14 aprilie la Caracal, şi-a angajat un avocat şi cere prin intermediul acestuia reluarea de îndată a cercetărilor la faţa locului.
În perioada iunie 2018 – iunie 2019, peste 8.000 de apeluri telefonice au fost înregistrate la numărul scurt de telefon – 955, număr pus la dispoziţia gălăţenilor, începând de anul trecut, de către Poliţia Locală Galaţi....
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a soluţionat anul trecut aproape 3.000 de plângeri, formulate atât de români, cât şi de cetăţeni ai altor state europene, majoritatea sesizărilor find legate de zboruri şi de comerţ online.
Recent, opinia publică a aflat despre începerea unei acţiuni disciplinare a Inspecţiei Judiciare împotriva preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Iulia Cristina Tarcea. Nu comentez motivele care au stat la baza acestei acţiuni...
Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, susţine că alertarea populaţiei este necesară, deşi există discuţii cu unii jurişti conform cărora sistemul Ro-Alert „ar fi o vulnerabilitate“, în sensul că cineva care primeşte o alert...
Operatorii de telefonie au găsit o stratagemă ca să taxeze din nou roamingul, deşi serviciul ar trebui să fie acum gratuit. Companiile au introdus opţiuni tarifare fără roaming, accesul la aceste servicii fiind taxat suplimentar. ANCOM urmează să inv...
Numărul plângerilor înregistrate în dosarul privind incidentele violente care au avut loc la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, a ajuns la 770, a anunţat astzăzi Parchetul General.
Numărul plângerilor depuse în dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 705, a anunţat vineri Parchetul General. De asemenea, anchetatorii au dispus o expertiză fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant-lacrimogen exi...
Tor mai mulţi români care au participat la protestul din Piaţa Victoriei reclamă abuzul de forţă al jandarmilor. Procurorii militari de la Parchetul General au înregistrat, până joi, 651 de plângeri.
La o săptămână de la incidentele din 10 august, Carmen Dan scoate din priză 10 manipulări - unele, naivităţi fără efect care au circulat pe reţelele sociale înainte, în timpul şi după miting. E perfect atunci când există autorităţi care combat zvonur...
La două săptămâni de când au fost păcăliţi de o firmă de turism, zeci de păgubiţi din judeţul Ialomiţa au dat cu subsemnatul la Poliţie. 87 de persoane au depus 15 plângeri penale împotriva societăţii Terra Tourism care le-a promis vacanţe în străină...
Principalul partid turc de opoziţie a denunţat tentative de fraudă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale anticipate care au loc, duminică, în Turcia, relatează Le Nouvel Observateur.
Normele europene pentru protecţia datelor personale se aplică de vineri, iar nerespectarea lor va fi sancţionată cu amenzi uriaşe. Îngrijorător este că 20% din companiile din România nu au auzit până în prezent de noile reguli.
STUDIU: Patru din zece cumpărători români reclamă calitatea serviciilor sau produselor achiziţionate
Doar 41% dintre cumpărătorii români au făcut vreodată o plângere în ceea ce priveşte serviciile sau produsele companiilor cu care au interacţionat, dar aceasta nu înseamnă că restul de 59% dintre români au fost mulţumiţi de fiecare dată, arată un stu...
Duminică, 25 februarie, un primar dintr-o comună vâlceană spune că a fost bătut de un localnic. Cel pe care-l învinovăţeşte Dumitru Pirneci (66 de ani) se numeşte Gheorghe Niţu (47 de ani), este consilier local şi deţine o firmă de transport în comun...
Înainte de alegerile de la 18 aprilie, oamenii lui Mircea Sandu îl şicanează pe cel care i-a dat afară de la „Casa Fotbalului“.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate în spaţiul public, după ce fosta soţie şi rudele femeii ucise la coafor spun că au depus plângeri pe numele militarului, însă ...
Numele ″Academiei de Poliţie″ este târât într-un scandal ruşinos. Sunt suspiciuni de fraudare a unor examene, iar anchetatorii fac investigaţii.Asta după ce doi absolvenţi ai instituţiei de învăţământ au depus plângeri penale în care au sesizat că s...
În primele şase lunii ale acestui an, Poliţia Română a soluţionat peste 130.000 de petiţii ale cetăţenilor, aproape 50.000 de persoane au fost consiliate de poliţişti şi peste 9.500 de persoane au venit în audienţă.
Nu de puţine ori, soldaţii armatelor străine care străbăteau sau ocupau Principatele Române „stricau” casele boierilor şi ale mahalagiilor. O parte a jupâneselor românce erau înnebunite, ne arată vechile documente de arhivă, după uniforma străină şi ...
În condiţiile exploziei din ultimii ani a cumpărăturilor făcute pe internet în România, multe dintre plângerile depuse la Protecţia Consumatorilor vizează înşelăciuni gândite de comercianţi-fantomă....
Sute de reclamaţii privind comerţul online se fac în fiecare an la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Cluj. Lucian Rus, purtătorul de cuvânt al instituţiei, spune că 80% dintre sesizări vizează termenul de livrare al coletelor care fie întâ...
Zeci de călărăşeni păcăliţi de o firmă din Olteniţa care comercializă online articole vestimentare s-au adresat Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi, cu speranţa că-şi vor recupera banii. Autorităţile s-au confruntat de la înce...
La OPC anul acesta, în Bistriţa-Năsăud nu s-a înregistrat nicio plângere cu privire la înşelătoriile online. În schimb, 6 bistriţeni au reclamat la Poliţie faptul că au fost înşelaţi de diverşi vânzători care şi-au comercializat produsele online.
Românii nemulţumiţi din diverse motive au mai multe instituţii cărora se pot adresa. Pe lângă sesizările serioase, de cele mai multe ori bine întemeiate, mai sunt şi persoane ale căror petiţii frizează hilarul....
Oamenii legii care sunt anchetaţi de colegii lor fac parte din structurile operative, sesizările vizând comportamentul poliţiştilor în timpul serviciului sau în societate....
Apicultorii din Caraş-Severin se plâng că furturile stupilor cu albine au devenit un obicei în zonă şi că nimeni nu face nimic ca să le stopeze....
Reprezentanţii judeţeni ai PNL şi PSD îşi fac, în pragul încheierii campaniei electorale, plângeri la BEJ Olt, dar şi la Parchet. Biroul Electoral Judeţean a dat soluţii diferite.
Peste 7.000 de migranţi au dat în judecată statul german, pentru că nu au procesat în timp util cererile lor de azil, relatează Russia Today. Până în luna iunie, circa 7.014 de plângeri fuseseră depuse împotriva Biroului Federal pentru Migraţie şi Re...
De mai mulţi ani, România este în topul condamnărilor la CEDO. În acelaşi timp, tot România este şi în topul plângerilor respinse, asta şi pentru că de multe ori ele nu sunt completate corespunzător. Cine poate depune o plângere la CEDO şi care sunt ...
Firma Iridex, care administrează groapa de gunoi de la Chiajna, are termen de 60 de zile ca să remedieze neregulile descoperite de Garda de Mediu. În caz contrar, Iridex poate rămâne fără autorizaţia de mediu. Mii de bucureşteni s-au plâns de mirosul...
Firmele City Insurance, Asirom, Carpatica Asig şi Euroins, aflate deja în atenţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru probleme cu banii, au cumulat 76,14% din totalul reclamaţiilor depuse, în primul semestru al acestui an, de şoferii ...
Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a deschis o investigaţie pentru posibile probleme antitrust legate de poziţia dominantă a Facebook şi Google pe piaţa publicităţii online, relatează MarketWatch, preluată de News.ro.
Renumirea în continuare în funcţia de preşedinte al Curţii Militare de Apel a magistratului militar Gheorghe Manea stârneşte nemulţumirea judecătorilor acestei instanţe. Majoritatea judecătorilor au semnat o cerere trimisă Consiliului Superior al Mag...
Orange, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a devenit cea mai anchetată companie de către Consiliul Concurenţei, a patra investigaţie având loc în urma unor plângeri legate de posibile încălcări ale reglementărilor de concur...
Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, spune, într-un interviu acordat News.ro, că la nivelul Administraţiei prezidenţiale există susţinere pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de control al interceptărilor, unde s...
Judecătorii şi procurorii au adeseori parte de plângeri care frizează ridicolul şi stârnesc râsul. ”Reclamanţii” nu ezită să-l cheme în judecată pe Cel de Sus sau să invoce teorii conspiraţioniste, ce presupun instalarea de echipamente de supravegher...
Reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti vor fi prezenţi la Buzău, joi, 24 martie, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţ şi pentru a primi petiţiile acestora.
Guvernul României se va declara instituţie „smoke free”, în dorinţa de a da un exemplu şi celorlalte instituţii publice. În acest sens, premierul Dacian Cioloş i-a invitat pe membrii Executivului să nu mai fumeze în incinta clădirii odată cu intrarea...
Incidentele de la centrul Therme, când mai multor etnici romi li s-a interzis accesul în complex fără un motiv plauzibil, au inflamat opinia publică. În timp ce compania care administrează centrul invocă nerespectarea regulamentului de conduită, cei ...