Mohamed Iman, criminalul care a omorât o tânără asistentă din Cluj, îşi terorizase şi o altă fostă iubită. Fata a depus patru plângeri împotriva lui
0Mohamed Iman Mustafa, criminalul care şi-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuţit într-o staţie de autobuz din Cluj, îşi teroriza fostele iubite, urmând acelaşi tipar: le ameninţa, intra în casele lor, le fura telefonul şi le agresa. Patru plângeri a depus una dintre fostele sale prietene.
Camelia S. şi Mohamed Iman s-au cunoscut pe Facebook, în ianuarie 2018, în Suceava. După o lună, el s-a mutat în apartamentul unde fata locuia cu chirie, dar povestea lor de iubire a durat până în iunie 2018, când ea a pus capăt relaţiei. Atunci a început calvarul din viaţa ei: Iman îi ţinea calea peste tot şi îi cerea să se împace, apoi o ameninţa, potrivit unui reportaj publicat de Libertatea.
Tânăra a depus patru plângeri la Poliţie împotriva lui Mohamed Iman
Fata a mers la poliţie şi a depus prima plângere împotriva lui. O lună, bărbatul s-a liniştit.
Pe 18 august 2018, în jurul prânzului, tânarul a încercat să o agreseze chiar lângă blocul unde ea locuia, dar a fost salvată din mâinile lui de o familie care trecea cu maşina pe acolo. Atunci fata a depus a doua plângere împotriva lui.
Potrivit sursei citate, la numai o săptămână, fostul iubit a început să-i trimită mesaje, ameninţând-o cu moartea: „Jur că te omor, îţi jur”, „Sa vezi ce gloante iti bag in cap” etc.
În seara de 3 septembrie 2018, Iman a lovit-o şi a ameninţat-o din nou cu moartea, iar fata a mers la Poliţie şi a făcut a treia plângere.
La patru luni de când tânăra cerea ajutorul poliţiştilor din Suceava, bărbatul a spart uşa si a intrat peste ea în casă, dar ea a reuşit să scape şi a mers la o vecină unde a sunat la 112. Doar că până să ajungă poliţia, el a dispărut, cu tot cu telefonul victimei. În aceeaşi seară, fata a depus a patra plângere.
Iman nu a fost arestat, ci doar pus sub control judiciar de procurori. Măsură ce avea să fie revocată de Judecătoria Suceava, în aprilie 2019.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava l-a trimis în judecată pe Mohamed Iman, pentru cinci capete de acuzare: lovire sau alte violenţe; ameninţare (6 acte materiale), distrugere, violare de domiciliu în timpul nopţii, furt calificat, în timpul nopţii şi prin violare de domiciliu.
Dacă ar fi primit minimul pedepsei cu închisoarea pentru fiecare faptă, iar judecătoarea n-ar fi suspendat executarea pedepsei, Ioana C., tânăra asistentă din Cluj, ar fi rămas în viaţă.
În primul dosar, agresorul a scăpat cu 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.
După crima comisă în 24 august 2020, el a fost diagnosticat de psihiatri cu „tulburare de personalitate disocială”. Expertiză pe care magistratul de la Judecătoria Suceava nu a cerut-o, în primul dosar.
Închisoare pe viaţă după crima din Cluj
În noaptea de 23 spre 24 august 2020, Mohamed Iman Mustaf a comis sângeroasa crimă din Cluj, când a ucis-o pe Ioana Valentina Catargiu, asistenta medicală din Cluj-Napoca. Oamenii legii au găsit în maşina bărbatului mai multe pete de sânge, iar în telefonul Ioanei numeroase mesaje de ameninţare cu moartea.
Mohamed Iman a fost acuzat de omor calificat, iar Tribunalul Cluj l-a condamnat luna aceasta la închisoare pe viaţă.
Bărbatul a atacat decizia de condamnare la închisoare pe viaţă, iar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Cluj.