intreprinderi - ultimele știri
Comisia aprobă reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească.
Salariații agențiilor pentru întreprinderilor mici și mijlocii au reluat de luni protestele, demarând și procedura pentru declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, a anunțat FNSA.
În ciuda ravagiilor războiului, întreprinderile din Kramatorsk, un oraș de pe linia întâi din regiunea ucraineană Donețk, dau dovadă de o rezistență considerabilă.
Gospodăriile și întreprinderile din Marea Britanie vor fi plătite pentru a diminua consumul de energie electrică între orele 17.00 și 18.00, luni.
CE a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 500 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Procedura de acordare a facilităţilor pentru întreprinderi sociale şi întreprinderi sociale de inserţie a fost aprobată miercuri printr-o Hotărâre de Guvern, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Revolut lansează Spend Management, un serviciu care le permite clienţilor din segmentul business din Marea Britanie şi Spaţiul Economic European (SEE), inclusiv România, să îşi gestioneze cheltuielile realizate cu cardurile de companie de către membr...
Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii ocupă primele trei locuri în topul ṭărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România. În România, în anul 2020, au fost identificate 91.217 grupuri de întreprinderi, arată datele Institutu...
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) implementează în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2023 proiectul Startup Ingenium, pentru pentru încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării în rândul studenţilo...
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, în cadrul evenimentului „Forumul Capitalului Românesc”, că în timpul pandemiei orice afacere românească a devenit o lecţie de supravieţuire economică, însă există o speranţă de redresare. Şeful Executivului a subli...
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a iniţiat un proiect de act normativ prin care firmele private care au arhivat cărţile de muncă ale angajaţilor să fie obligate să menţioneze pe site-ul lor care sunt întreprinderile.
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, o schemă românească în valoare de 358 de milioane de euro (1,772 miliarde de lei) pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii afectate de pandemie şi de măsurile restrictive pe care guvernul român le-a ap...
Guvernul trebuie să clarifice care este modalitatea prin care va compensa întreprinderilor mici şi mijlocii cheltuielile cu creşterea preţurilor la energie, din cadrul proiectului de lege anunţat de Executiv, consideră Consiliul Naţional al Întreprin...
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu a permis accesul la ghişeul unic al Uniunii anumitor categorii de întreprinderi care, în mod normal, sunt eligibile în temeiul Directivei TVA, inform...
Subprogramul de susţinere a afacerilor mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, Agro IMM Invest va sprijini şi producătorii de bere şi vin, potrivit ordonanţei de urgenţă 110/2017, care aduce modificări la programul IMM Invest.
Claudiu Năsui a anunţat că, de săptămâna viitoare, stadiul schemelor de ajutor de stat promise în perioadă de pandemie va fi publicat săptămânal pe site-ul Ministerului Economiei. „Este vorba despre schemele de ajutor de stat date prin OUG 130/2020 f...
Jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în acest an, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar o treime dintre ele au trimis salariaţii în şomaj tehnic, a afirmat, miercuri, Florin Jianu, preşedintele Cons...
Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat modificarea programului operaţional „Competitivitate” în România, prin redirecţionarea unei finanţări de 550 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru a acorda sprijin financiar unui număr de pest...
Portalul www.imminvest.ro, prin care firmele mici şi mijlocii afectate de criză pot solicita credite garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), va deveni operaţional vineri, 17 aprilie, d...
România discută la Bruxelles despre un pachet de sprijin direct pentru IMM-uri, în valoare de 750 de milioane de euro, susţine ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu.
Comisia Europeană a deblocat 1 miliard de euro din Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), ce va servi drept garanţie pentru Fondul European de Investiţii (FEI), care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii.
Comisia Europeană propune instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi va sprijini întreprinderile pentru ca acestea să se menţină pe linia d...
Grupurile militare de coordonare vor fi prezente începând din această dimineaţă la mai multe întreprinderi din Ungaria – a anunţat Tibor Benkö, ministrul ungar al Apărării. Tibor Benkö a precizat că există câteva sute de întreprinderi ungare care au ...
Întreprinderile mici şi mijlocii din România afirmă aproape în unanimitate că sunt afectate de epidemia de coronavirus, prin scăderea vânzărilor, a cifrei de afaceri sau chiar suspendarea temporară a activităţii, iar majoritatea solicită ajutor de la...
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a anunţat joi că triplează sprijinul pe care îl acordă întreprinderilor româneşti mici şi mijlocii, de la 500 milioane euro până la 1,38 miliarde euro, estimând că peste 5.000 de companii locale vor putea benef...
Senatoarea USR Silvia Dinică propune în dezbatere publică un proiect prin care se doreşte mărirea plafonului până la care firmele pot opta pentru sistemul TVA la încasare. Astfel acesta ar urma să crească de la o cifră anuală de afaceri de 2.250.000 ...
Statele Unite au trimis scrisori de avertisment întreprinderilor implicate în construcţia gazoductului Nord Stream 2 în care se spune că li se vor impune sancţiuni.
Întreprinderile din Republica Moldova, alături de cele româneşti, ar putea să se lanseze, în comun, pe pieţe de desfacere mai mari, precum cele din China sau Japonia. Aceasta va permite participarea agenţilor economici din Moldova şi România la misiu...
Un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman sprijină dezvoltarea antreprenoriatului şi creşterea ocupării pe cont propriu în mediul urban la nivelul regiunii Sud Muntenia, prin înfiinţarea a 73 de întrepri...
Peste 1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea.
Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, IMM Invest România, pentru creşterea accesului la finanţare prin acordarea unor garanţii de stat, a fost aprobat astăzi de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă....
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut întreprinderilor ruseşti, „indiferent de forma de proprietate”, să fie pregătite să să înceapă producţia de echipamente militare în orice moment, informează Interfax.
Un număr de 97 de posturi vacante vor fi scoase la concurs pentru a se asigura personalul necesar în vederea implementării şi monitorizarii programului Start-up Nation, precum şi a programelor naţionale pentru stimularea şi dezvoltarea întreprinderil...
Una din zece companii din Uniunea Europeană înregistrează o creştere rapidă, iar România are, alături de Cipru, cea mai mică proporţie de firme cu creştere rapidă din totalul întreprinderilor, potrivit institutului european de statistică Eurostat....
Până în data de 30 august a.c., termenul limită de depunere a proiectelor pentru realizarea de investiţii de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivelul regiunii Sud Muntenia s-au depus 190 de proiecte în cadrul Axei prioritare 2 „Îmbu...
Cinci bănci au semnat acorduri de garantare pentru implementarea Iniţiativei pentru IMM-uri în România, prin care se oferă finanţări noi pentru întreprinderi din toate regiunile ţării....
Programul IMM Invest Romania, prin care IMM-urile pot primi garanţii de stat parţiale pentru finanţarea capitalului de lucru, este o măsură pozitivă, dar are nevoie de o creştere substanţială a bugetului, consideră reprezentanţii Consiliului Naţional...
Aproximativ 2.000 de IMM-uri româneşti vor beneficia de avantajele obţinute prin intermediul unor noi împrumuturi deblocate prin acordul semnat de Fondul european de investiţii cu Raiffeisen Bank. Este vorba de nu mai puţin de 177 de milioane de euro...
Deputaţii USR Claudiu Năsui şi Cristina Prună vor depune un proiect de lege pro-antreprenoriat, prin care propun eliminarea unor prevederi care îngreunează procesul de înfiinţare a întreprinderilor....
Doar 7,4% din grupurile de întreprinderi din România erau controlate, în anul 2015, de persoane rezidente pe plan local, restul de 92,6% fiind întreprinderi multinaţionale, controlate în principal de firme sau persoane din Germania, Franţa şi Italia,...
Întreprinderile sociale de inserţie se certifică prin acordarea mărcii sociale. La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM), documentele se depuns prin Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială....
În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) Călăraşi a fost înfiinţat Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială care evaluează solicitările persoanelor juridice cu activităţi în domeniul economiei sociale. Aici...
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat sâmbătă confiscarea uzinelor "paralizate de burghezie" şi trimiterea la închisoare a proprietarilor acuzaţi că "sabotează ţara", precum şi manevre militare săptămâna viitoare, după ce cu o zi înainte...
Agenţii economici din regiunea transnistreană au discutat cu Evgheni Şevciuk despre problemele întâmpinate în comercializarea produselor pe pieţele Uniunii Vamale şi despre avantajele Uniunii Europene....
Preşedintele „parlamentului” de la Tiraspol, Mihail Burla, susţine că regiunea este dependentă de Rusia din cauza datoriilor la resursele energetice, întreprinderilor ruseşti din regiune şi piaţa forţei de muncă....
Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PNL, cere Guvernului Cioloş să nu cedeze la ”şantajul lui Dragnea” care cere majorarea salariului minim. Premierul din umbră al Partidului Naţional Liberal explică de ce această măsură va duce la şomaj în zonel...
Cele mai importante întreprinderi din regiunea transnistreană şi care furnizau cei mai mulţi bani la buget au redus esenţial din volumul producţiei care a cauzat o scădere a veniturilor....
Reprezentanţii aşa-zisei opoziţii de la Tiraspol comunică despre faptul că datoriile salariile cresc constant în regiune în timp ce liderii autoproclamatei administraţii scot în afară resursele care au mai rămas în marile întreprinderi.
Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, dată prin Legea 119 din 11 iunie 1948, a reprezentat în urmă cu 67 de ani trecerea ţării noastre de la o economie de tip capitalist, la economia de tip centralizat. Acest act întocmit de comunişti a...
Reprezentanţi ai Guvernului şi ai BNR discută zilele următoare despre banca de dezvoltare a României
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României (BNR), ministrul delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu, şi cel al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, se vor întâlni zilele următoare pentru a discuta despre banca ...
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb a anunţat, marţi, lansarea de către Guvern a unui program cu finanţare europeană care va crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate....
Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine. Două dintre cele...
În urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în schimburi, în fabricile ...
ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE
Oameni de afaceri din judeţele Giurgiu, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa au bătut palma, vineri, 7 februarie, cu conducerea ADR Sud Muntenia pentru obţinerea finanţării unor proiecte de anvergură.
Primele licitaţii ale noii runde de privatizare anunţate la începutul lunii noiembrie de către autorităţile Republicii Moldova arată un interes redus pentru activele statului.
Ministerul Finanţelor a publicat o listă în care a inclus 24 de unităţi administrativ-teritoriale, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar public, întreprinderilor de stat şi municipale, care la situaţia din 30 septembrie nu au prezent...
În mijlocul disputelor pe tema legislaţiei UE, cum ar fi dacă Bruxelles-ul şi-ar descoperi un minunat nou scop, pe care chiar şi cei mai înverşunaţi eurosceptici din Europa l-ar aplauda? De ce să nu fie folosită imensa putere centralizată a UE pentru...