Ce a însemnat naţionalizarea din 1948 pentru români. Industria capitalistă, confiscată, oameni lăsaţi fără agoniseala de o viaţă şi aruncaţi în stradă
0
Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, dată prin Legea 119 din 11 iunie 1948, a reprezentat în urmă cu 67 de ani trecerea ţării noastre de la o economie de tip capitalist, la economia de tip centralizat. Acest act întocmit de comunişti a însemnat deposedarea oamenilor de munca lor de o viaţă şi a dus la declanşarea unor adevărate tragedii, zeci de mii de români care aveau o afacere fiind aruncaţi în stradă.
Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi stipula în primul rând că erau naţionalizate toate resursele solului şi subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului.
În al doilea rând, întreprinderile individuale, asociaţiile particulare industriale, care reprezentau un segment majoritar din economia ţării erau transferate în proprietatea statului.
În lege se spunea că se dau şi despăgubiri, acest lucru nu se făcea decât în mod discreţionar, fapt pentru care legea a devenit una de confiscare a proprietăţii private.
“Situaţia creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naţionale, pentru a pune toate forţele productive ale ţării în slujba ridicării nivelului politic, economic şi cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie”, spunea Gh. Gheorghiu Dej, prim-vicepresedinte al Consiliului de Miniştri, în mesajul prin care argumenta adoptarea legii, votată în unanimitate.
Prin această lege au trecut în patrimoniul statului, etapizat 8.894 de întreprinderi industriale si miniere, de transport, bancare şi de asigurări, cap de listă fiind toate marile societăţi din economie.
Prapaganda, principalul mijloc de convingere
Propaganda comunistă a vremii avea să-şi facă efectul în însufleţirea maselor în a vedea ca pe o mare realizare această naţionalizare. Potrivit documentelor de arhivă, la Focşani vestea naţionalizării principalelor mijloace de producţie a fost primită cu "deosebită bucurie" de către muncitori.
„Corespondentul ziarului Scânteia, P. Cristofor, a transmis, telefonic, la Bucureşti, articolul intitulat «Muncitorii din Focşani vor păzi cu sfinţenie bunurile poporului», care a şi fost publicat în aceeaşi zi - 1 iunie 1948. Articolul arăta că «Muncitorii de la Fabrica de zahăr din Sascut, Moara Focşani, Fabrica de produse Chimice Mărăşeşti, Fabrica de pielărie Nistor Vasile din Focşani, Ţesătoria Focşani, Fabrica de cherestea Huroaia din comuna Năneşti, Fabrica de cherestea Bradul din comuna Ciuşlea, Fabrica de cherestea Siretul din Nămoloasa, Fabrica de cherestea Pădurea Carpaţi din comuna Adjudul Vechi şi Întreprinderea Mărculeşteanu din comuna Odobeşti şi-au manifestat bucuria pentru măreţul act săvârşit azi de guvern şi Marea Adunare Naţională. La propunerea P. M. R. Muncitorii Fabricii de produse Chimice Mărăşeşti trimit salutul lor fierbinte Comitetului Central al P. M. R. şi îşi iau angajamentul să pună imediat fabrica în funcţiune prin instalarea unui motor de 450 c.p., pe care clasa capitalistă sabotoare 1-a ţinut doi ani de zile nefolosit, precum şi să monteze în scurt timp instalaţia de fabricare a fosfaţilor agricoli, pentru a pune la îndemâna ţărănimii muncitoare îngrăşămintele necesare intensificării culturilor şi măririi productivităţii»“, arată profesorul Gheorghe Miron în lucrarea sa „Aspecte privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie din 11 iunie 1948“.
Plecând de la acest exemplu, articolele din întreaga ţară erau în această notă, unele abuzând de invective la adresa “tâlharilor burghezi”.
Oameni aruncaţi în stradă
Cum menţionam la început, naţionalizarea s-a transpus şi în adevărate tragedii umane, după ce oameni cu ceva agoniseală s-au trezit aruncaţi în stradă şi lăsaţi fără nimic.
“Iani Antoniadis, fostul proprietar al brutăriei din strada Democraţiei, nr. 12, se afla într-o situaţie şi mai grea, deoarece la 1 iunie 1948, când i-a fost naţionalizată brutăria, i-au fost confiscate locuinţa, căruţa, calul, lemnele de foc, bicicleta şi multe alte bunuri ce nu făceau parte din inventarul brutăriei, fiindcă nu foloseau la funcţionarea acesteia. Aruncat în stradă, având de întreţinut o familie formată din opt persoane, fără niciun ban din munca de o viaţă, locuind prinvecini, Iani Antoniadis era în situaţia de a muri de foame”, consemnează profesorul Miron în lucrarea sa.
În acelaşi timp, liderii comunişti transpuneau în practică sarcinile partidului, extrem de stricte, care se lăsau cu pedepse grele pentru cei care le minimalizau.
“Sandu Losefsohn, ajutorul de primar din Focşani, a făcut un control la Brutăria Nr. 4, unde era director Costea Ioan. Aici l-a depistat pe cetăţeanul Constantin Ionescu, pensionar din Focşani, care avea în coş trei pâini a câte un kg bucata, iar pe cartelă nu avea dreptul decât la trei raţii a câte 250 de grame. Sandu losefsohn 1-a obligat pe Costea Ioan să restituie pâinile ce le avea în plus şi a cerut primarului să ia cele mai drastice măsuri împotriva «celor ce sabotează noile orânduiri sociale». Costea Ioan a recunoscut faptul că a dat 1,7 kg de pâine în plus, motivând că gestul său a fost făcut pentru un om care «este văduv şi are două fete, din care una este bolnav㻓, se mai arată în documentele de arhivă.
În noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950 asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată. Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii, proces care a venit un deceniu mai târziu.
Se încarcă comentariile...
