elena basescu - ultimele știri
Elena Băsescu, din nou în lumina reflectoarelor. Fiica lui Traian Băsescu s-a angajat în presă VIDEO
Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, s-a angajat încă de la începutul anului ca editor la Aleph News, trustul de presă deținut de Adrian Sârbu.
Un număr de 34 de sancţiuni, în valoare de 21.500 de lei, au fost date în urma unor controale în trafic făcute de poliţiştii de la Brigada Rutieră din Capitală pentru prinderea şoferilor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive....
Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a făcut toate demersurile necesare închiderii firmei sale de confecţii, decizia fiind deja publicată în Monitorul Oficial, potrivit datelor economica.net.
Traian Băsescu a împlinit 70 de ani pe 4 noiembrie, iar fiica cea mică, Elena, a marcat momentul şi pe reţelele sociale. Ea a publicat o poză rară, cu sărbătoritul, tatăl ei, alături de cei patru nepoţi.
Elena Băsescu, fost europarlamentar, a mers zilele trecute să se vaccineze împotriva COVID-19 la Parlament. Fata fostului preşedinte a putut să fie vaccinată la acest centru pentru că este angajată a legislativului, fiind în prezent consilieră la Com...
Fostul candidat PMP pentru Camera Deputaţilor Elena Băsescu i-a cerut vicepreşedintelui partidului Mihail Neamţu să şteargă o postare de pe Facebook în care o acuză pe fiica fostului preşedinte Traian Băsescu că din cauza ei PMP nu a reuşit să treacă...
România sinistră (femeie arsă în valiză pe cîmp, babă de 91 de ani violată de un mascul de 19, în Prahova, containere cu morţi) şi România sublimă (doctori care intră în flăcări să-şi salveze personalul şi bolnavii, salvări care aleargă cu personal î...
Deşi nu a activat o zi în filiala de la Constanţa, oraşul natal, Elena Băsescu deschide lista PMP Constanţa la alegerile parlamentare, pe un loc la Camera Deputaţilor. Potrivit declaraţiei de avere consultate de „Adevărul”, fiica fostului preşedinte ...
Elena Băsescu a explicat de ce a ajuns să îşi parcheze BMW-ul într-un loc neregulamentar din zona Pieţei Tomis 3 din Constanţa, acolo unde locuieşte. Maşina ei a fost ridicată de Poliţia Locală şi dusă la parcul auto de la marginea oraşului.
În chiar prima zi de campanie electorală, Elena Băsescu a fost amendată de echipajele Poliţiei Locale, la Constanţa. Candidata PMP la Camera Deputaţilor parcase BMW-ul într-o staţie de autobuz, neregulamentar - după cum a precizat Poliţia Locală.
Elena Băsescu, care se pregăteşte să candideze din parta PMP la alegerile parlamentare din acest an, a fost surprinsă într-o ţinută aparte în apropierea locuinţei.
Într-o societate în care ierarhia valorilor umane este bulversată, în care oameni fără bacalaureat devin cu uşurinţă conducători de doctorat, iar insinuarea ţine loc de dovezi, în care bârfa a ajuns o precondiţie informală pentru ascensiunea socială,...
Elena Băsescu deschide lista PMP Constanţa la alegerile parlamentare. Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu a primit locul ca şi asigurat în Camera Deputaţilor, deşi nu a activat o zi în filiala de la Constanţa, oraşul ei natal.
Preşedintele PMP Eugen Tomac va deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi fostul ministru al afacerilor Externe şi al Justiţiei Cristian Diaconescu va fi primul pe lista pentru Senat în Bucureşti, la scrutinul programat în 6 decembrie....
După două săptămâni în care show-ul "X Factor", de la Antena 1, a fost pe primul loc în topul audienţelor, PRO TV câştigă teren cu noua emisiune "Masked Singer". Ediţia în care Elena Băsescu a fost "demascată" a atras peste un milion de români în faţ...
Norii negri ce prevestesc o nouă furtună electorală se învârt ameninţători deasupra PMP. Bătrânul marinar, trecut teoretic în poziţia de secund dar aflat permanent la comanda noii sale Biruinţe, trebuie să identifice rapid soluţia miraculoasă pentru ...
Elena Băsescu (40 de ani) a renunţat la politică, dar s-a apucat de comerţ. În plină pandemie, fiica fostului preşedinte vinde măşti de protecţie atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Fostul preşedinte Traian Băsescu o dă ca exemplu pe fiica sa, fostul europarlamentar Elena Băsescu, pentru a demonstra faptul că românii îşi pot creşte copiii în România dacă îşi doresc cu adevărat să facă asta, acesta afirmând că „nu e o scuză că nu...
Liderul USR Dan Barna a vorbit astăzi într-o conferină de presă despre nevoia Opoziţiei de a colabora pentru un candidat unic la Primăria Capitalei dar şi despre posibilitatea unei fuziuni între USR şi PLUS. De asemenea, Barna a comis aceeaşi eroare ...
Elena Băsescu (38 de ani) şi-a botezat cel de-al treilea copil duminică, la o biserică din Capitală. Pentru acest eveniment, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu a surprins prin vestimentaţia aleasă.
Elena Băsescu s-a decis să-şi spună părerea despre referendumul pentru familia tradiţională, într-o postare pe Facebook.
Senatorul PMP Traian Băsescu a publicat, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu cea mai mică nepoată a sa, Anastasia. Cea mai mică nepoată este cel de-al treilea copil al Elenei Băsescu.
Elena Băsescu, mezina fostului preşedinte Traian Băsescu este însărcinată cu al treilea copil. „În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagi...
Elena Băsescu şi-a făcut apariţia la nunta lui Alex Erbaşu cu Andra Iacob în stil mare. Silueta de manechin, la care a revenit spectaculos după divorţul ei de Bodgan Ionescu (Syda), a fost pusă în valoare de o rochie de un verde smarald cu paiete, cu...
Fostul europarlamentar Elena Băsescu, fata fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, a postat pe un site de socializare mai multe fotografii de la nunta afaceristului Alex Erbaşu. Într-una din poze apare şi fostul ministru al Dezvoltări, Elena...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) au decis ca dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 în care fostul ministru Elena Udrea şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Tr...
Peste 187.000 de români înregistrau la 31 martie restanţe la buget cumulate de 3,4 miliarde de lei, sumă suficientă pentru a construi 44 de kilometri din Autostrada Sibiu-Piteşti. Pe lista ruşinii publicată de Fisc se înscriu nume sonore din politică...
Nunţile cu pretenţii din România ultimilor ani au ţinut paginile publicaţiilor mondene zile întregi, bogaţii României oferind o imagine absolut fabuloasă a vieţii luxoase pe care o duc.
La începutul lunii august, Elena Băsescu a făcut o sesizare la Secţia 1 Poliţie din Capitală, precizând că unul dintre paznicii blocului în care locuia a intrat în casa acesteia şi i-a furat mai multe haine şi cosmetice.
Traian Băsescu a declarat, vineri, presei că regretă că nu l-a invitat niciodată pe socrul său Gheorghe Andruşca, veteran de război, la Palatul Cotroceni, de Ziua Naţională, şi că a respins propunerile Jandarmeriei privind ridicarea acestui în gradul...
Vedete cunoscute din România şi nu numai tind să apeleze la operaţii estetice pentru a-şi corecta anumite defecte. Dar nu de fiecare dată rezultate sunt cele aşteptate. În categoria celor mai nereuşite operaţii estetice ale vedelor din România se înc...
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, i-ar fi cerut omului de afaceri Marian Dumitru, un apropiat al edilului, să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu. Asta arată, printre altele, magistraţi...
Nepotul lui Traian Băsescu îi va purta numele, potrivit unei declaraţii făcute de soţia fostului preşedinte, Maria.
„Astăzi, în jurul orei 07.50, s-a născut primul Băsescu. Este sănătos, are 3,4 kg şi ţipă!“, anunţă Traian Băsescu pe pagina de Facebook.
Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, a fost implicată într-un accident rutier în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti. În urma incidentului, Elena Băsescu a fost dusă la Spitalul Universitar pentru investigaţii, mai ales că ...
Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, că va cere conducerii PMP să ia măsuri împotriva celor care au minţit în legătură cu numărul de semnături, iar candidatura sa la prezidenţiale o consideră „un angajament faţă de ţară" pe care şi-l va respecta...
Elena Băsescu a acuzat-o în mod direct pe Elena Udrea că sabotează candidatura lui Cristian Diaconescu la alegerile prezidenţiale. Udrea spune că „doamna Băsescu“ nu este bine informată....
Preşedintele PMP, Elena Udrea, spune că probabil Elena Băsescu a primit un mesaj greşit cu privire la procesul de strângere de semnături pentru candidatura lui Cristian Diaconescu, din moment ce nu participă la şedinţele partidului.
Avem vreo zece posibili preşedinţi ai României. O adevărată inflaţie. Electoratul ia contact cu figuri mai noi sau mai vechi, îi priveşte, îi ascultă, îi cântăreşte (se încing discuţii aprinse, se fac pariuri), apoi decide ce va face cu votul lui....
Elena Băsescu susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că organizaţiile PMP au „probleme“ în a strânge semnături pentru candidatul la prezidenţiale Cristian Diaconescu „deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru“.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a putut să desprindă imaginea Ioanei Petrescu de cea a fiicelor sale, iar atitudinea sa a fost de „tată către copil“, nu una „didactică“.
Fiica cea mică a preşedintelui României a venit marţi în Republica Moldova şi a participat la petrecerea dată de fostul premier Vlad Filat de ziua sa de naştere. Astăzi, împreună cu Elena Udrea, va participa la lansarea candidaţilor Partidului Mişcar...
În Vinerea Mare, Elena Băsescu şi-a vizitat bunicul din partea mamei, Gheorghe Andruşca (95 ani), care se află internat într-un azil din judeţul Suceava. Socrul lui Traian Băsescu şi-a cunoscut pentru prima dată strănepoata, Sofia, în vârstă de şase ...
Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat, sâmbătă, într-un interviu, că l-ar vota pe Crin Antonescu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, întrucât ar reprezenta „răul cel mai mic“, spre deosebire de contracandidaţii săi, Cătălin Predoiu ...
Radu Mazăre, Andreea Esca, Adriana Bahmuţeanca, trio-ul amoros Adrian Cristea – Bianca Drăguşeanu – Victor Slav, şi vedetele scenei politice, Elena Băsescu şi Elena Udrea, au fost protagoniştii emisiunii de umor „Mondenii“.
Prezentă la Sibiu, la lansarea candidaţilor Partidului Mişcarea Populară, Elena Băsescu a făcut o gafă de proporţii: a încurcat, în discurs, Mişcarea Populară cu Partidul Democrat Liberal.
Elena Udrea şi Elena Băsescu, în frunte cu “spuma” Mişcării Populare, au fost prezente azi, la Satu Mare, la lansarea candidaturii Laurei Bota, preşedintele PMP Satu Mare, pentru postul de deputat lăsat vacant în Colegiul II de Ovidiu Silaghi. Politi...
Siegfried Mureşan, locul doi pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, vorbeşte, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre modul în care a ajuns pe listele PMP şi despre planurile sale ca parlamentar european....
Zilele trecute, mai mult sau mai puţin poate decât altădată, mi-au atras atenţia câteva declaraţii şi interviuri publice ale unor înalţi demnitari ai statului român. Unii sunt abia urcaţi în fotoliile ministeriale, alţii cu ceva timp de guvernat, pr...
Fostul premier Emil Boc consideră că retragerea Elenei Băsescu de pe lista de europarlamentare a PMP este un gest de „responsabilitate politică“ şi spune că spera ca şi alte europarlamentare, cum sunt „doamnele Ponta sau Vălean“, să fi făcut un pas î...
De la înălţimea fotoliului de prim-ministru precum şi cel al preşedinţiei celui mai mare partid, dl.Victor Ponta a împărţit parlamentarele noastre europene precum şi candidatele la această înaltă demnitate în doamne şi „ţaţe”. Doamne ar fi candidatel...
Cum spunea prietenul meu Dorin Tudoran, în România nu te plictiseşti, că mereu se întâmplă ceva. Dar niciodată ceva bine....
Europarlamentarul Elena Băsescu a publicat pe Facebook o fotografie însoţită de un mesaj adresat actorului Mircea Diaconu, care în prezent strânge semnături pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai....
Partidul Mişcarea Populară a depus, luni, la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi la alegerile europarlamentare. Primul plasat pe lista PMP este europarlamentarul Cristian Preda, în timp ce a doua poziţie, care i-ar fi revenit Elenei Băsesc...
Elena Băsescu a demisionat din PDL şi s-a înscris, în aceeaşi zi, în PMP, partid păstorit de preşedintele Traian Băsescu. Surpriza constă în faptul că Elena Băsescu a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat de europarlamentar.
Europarlamentarul Elena Băsescu a demisionat din PDL şi s-a înscris în PMP. Fiica preşedintelui nu va candida la alegerile europarlamentare din 25 mai.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Brăila, că europarlamentarul Elena Băsescu nu a făcut mai mult rău României din această poziţie decât Monica Macovei şi, chiar dacă are greşeli de exprimare, acestea nu se observă la Parlament...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, după depunerea la BEC a candidaturilor pentru europarlamentare, că domnii şi doamnele din Alianţa PSD-PC-UNPR nu se vor comporta precum „cele două ţaţe europene, creaţii, la propriu şi la figurat, ...