Veto-ul și egoismul politic în UE și NATO. Cazul finanțării Ucrainei

Anunțul de joi, 14 decembrie, privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina a avut un impact deosebit și relansează speranța la Chișinău și Kiev. Perspectiva europeană vine să reașeze raportul de forțe în urma alegerilor locale, dând un imbold masiv actualei puteri pro-europene. Pe de altă parte, la Kiev, anunțul european se asociază cu pachetul nou de sancțiuni, al 12-lea, al UE la adresa Rusiei și compensează, în așteptare, cele două pachete financiare și militare pe care Ucraina le așteaptă de la SUA și UE. Și asta când modelări importante ale unor posibile atacuri după o eventuală cădere a Ucrainei arată perspectivele nefaste ale flancului Estic al Europei în cazul căderii Ucrainei.

FOTO Shutterstock

Republica Moldova și Ucraina în furtuna de constrângeri democratice

Într-adevăr, Republica Moldova este prima câștigată. Nivelul de optimism în prag de sărbători de iarnă este în creștere, după ce rezultatul alegerilor locale a adus deja o notă de înviorare în raport cu așteptări mult mai negre ale analiștilor. E adevărat, soluția eliminării unor jucători politici și concurenți în prag de alegeri nu a fost neapărat cea mai democratică alegere, dar încălcările de reguli și fluxul de bani rusești, dublat de campania de dezinformare media coordonată din Rusia au constituit justificări importante și acoperitoare.

Totuși era nevoie de acest moment pentru a compensa eventualele voturi prin neprezentare în alegeri din lipsa actorilor pentru opțiuni proprii prin crearea unui proiect de perspectivă cu adevărat important. De acum înainte nu lipsește decât o revenire solidă a economiei Republicii Moldova, ajutoare și compensări și ajutoare europene cel puțin la același nivel ca în ultimii doi ani și mai ales reforme solide, care să înceapă să se resimtă la nivelul populației. Până la începutul lui noiembrie 2024, la alegerile prezidențiale, aceste lucruri trebuie contabilizate pe seama președintelui pro-european Maia Sandu, tot așa cum o confruntare mult mai relevantă va avea loc în iunie 2025 la alegerile generale, cu miză cel puțin la fel de importantă în privința continuității orientării strategice și a perspectivelor europene ale Chișinăului.

În privința Ucrainei, săptămâna trecută a oferit un salt important înainte prin decizia de a deschide negocierile de aderare. Totuși, în privința pachetului de sprijin de 50 miliarde de euro, Ungaria și-a exprimat veto-ul și a amânat, din rațiuni de calcul individual, un asemenea pas pentru ianuarie 2024, așteptând noi concesii de la Comisia Europeană referitoare la propriile fonduri blocate pe seama încălcării statului de drept. Totuși acordul pare lesne de atins. Discutabilă e doar plierea forțată a UE pe vrerea lui Orban, care-și menține pozițiile inacceptabile de încălcare a principiilor europene la care a achiesat Ungaria odată cu intrarea în UE.

Tot așa cum la Washington vizita președintelui Zelenski nu a mutat sensibil votul necesar ci a obținut doar finanțarea necesară până la sfârșit de an, 300 mln dolari. Suma de 61 miliarde de dolari din pachetul de 106 miliarde de dolari propus de Casa Albă este subiectul unor negocieri dure în prag de an electoral, negocieri în care fostul președinte Trump și viitorul probabil candidat republican și-a băgat coada. E vorba despre forțarea schimbării politicii de migrație a Democraților contra votării pachetului financiar pentru Ucraina, Israel, Taiwan și frontiera mexicană.

Desigur condițiile sunt inacceptabile, dar o posibilă soluție de mijloc care să securizeze numărul necesar de voturi republicane poate fi atinsă odată cu alocarea unor sume mai importante pentru combaterea migrației ilegale venită din fluxurile din sud. Bătălia internă extrapolată în temele externe este o caracteristică mai nouă a Americii din perioada Trump, anterior abordările bipartizane fiind caracteristice relaționării externe a SUA. 

Extrapolarea problemelor interne și bilaterale în instituțiile multilaterale

Aceste evoluții subliniază două fenomene îngrijorătoare, cu impact major asupra perspectivelor unității europene și euroatlantice, sau chiar pentru politicile diferitelor state democratice: șantajul, presiunea, negocierea strictă a temelor de politică externă prin obținerea de avantaje nepermise și nescontate, în orice caz nevotate de majoritățile la putere și șantajarea consensului la nivelul organizațiilor multilaterale de către câte un stat izolat de hotărârile cvasi-totalității partenerilor săi.

Constrângerile minorităților marginale care însă sunt importante în menținerea la putere s-au văzut deja, în Spania, cu separatiștii catalani, acordurile de amnistie fiind o formulă inacceptabilă altădată statului spaniol, indiferent de cine îl conducea. Situația se poate repeta în formulele de asociere sau susținere parlamentară a majorităților în care se află partide populiste, anti-imigrație, anti-europene sau eurosceptice și de extremă dreaptă. Dar extrapolarea la nivelul politciii de stat este tot mai îngrijorătoare, pentru că astfel, partide minoritare intern pot ajunge să impună politicile propriului stat și să influențeze cât se poate de direct politicile europene și euroatlantice.

Ca să nu mai vorbim despre obișnuința proastă de a forța obținerea de avantaje proprii în relațiile bilaterale prin blocarea accederii în organismele europene și în diverse programe a unor state. A început cu Grecia care a contestat numele Macedoniei, devenită între timp Macedonia de Nord. A continuat cu blocajul Bulgariei care a descoperit mult mai târziu că are și el o problemă cu aceeași Macedonie de Nord, față de care UE are un angajament vechi, la Consiliul European de la Salonic, iunie 2003 și, ulterior, după acordurile de la Prespa, în 2018. Și continuă cu blocajul Ungariei pentru Ucraina legat de situația minorităților naționale. Ca să nu mai amintim blocajele Ciprului față de orice inițiativă europeană relativă la Turcia.

Forțarea normelor europene prin șantaj la adresa proiectelor de extindere

Mai grav, ultima perioadă a adăugat noi tipuri de constrângeri, care au de a face cu decizii europene și consensuri europene și nu vizează neapărat statele în discuție, deci nu se referă la diferențe bilaterale. Este cazul Austriei care a blocat accederea în spațiul Schengen a României și Bulgariei, despre care susține că nu ar avea nici o legătură cu statele în cauză, ci cu politica de migrație și azil a UE. Este cazul Ungariei, care a blocat inițial deschiderea negocierilor UE cu Republica Moldova și Ucraina, fără legătură cu cele două state, ulterior finanțarea ajutorului militar și bugetar către Ucraina, la Consiliul European care tocmai a trecut. Aceste abordări sunt profund îngrijorătoare pentru perspectivele multilateralismului ca instrument democratic de includerea tuturor statelor în decizia comună.

Formulele de ieșire sunt două: mai întâi mutarea formulelor interguvernamentale consensuale în voturi de tip cvorum minus 1 sau majoritate calificată. Desigur, pentru a face un asemenea pas, din nou trebuie atins consensul pentru o asemenea transformare a luării deciziilor, deci revenim la același blocaj. Ca să nu vorbim despre faptul că un asemenea pas este extrem de important și costisitor în multe dintre statele europene, excedând aceste teme de blocaj. În al doilea rând, este inacceptabil și chiar probă de divizare, chiar dacă e vorba de auto-izolarea unui actor, trimiterea unui stat afară din sală – cazul Germaniei cu Ungaria – pentru a avea consens. Adică abținere prin absența forțată a Ungariei la vot, în cazul deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE.

Nici formula de a obliga să justifici veto-ul nu e una realistă, pentru că oricine poate furniza suficiente argumente formale sau motivații superficiale pentru a îndeplini o asemenea condiție. Aici se impune o discuție serioasă, realistă, pentru a vedea dacă consensul și miezul valorilor comune au rămas valabile între membrii organizației multilaterale în cauză sau dacă vreun actor merită să fie suspendat și să nu poată participa la viața organizației pe care o blochează explicit și fără motiv legat de funcțiile acesteia – vezi cazul Rusiei la Consiliul Europei, mai nou perspectiva similară de suspendare din OSCE pentru a nu bloca definitiv organizația și a o face inutilizabilă. Pentru că ineficientă este deja de ani buni.

Așa ajungem și la efectele secundare cele mai grave ale unui asemenea comportament: utilizarea acestor diferențe, divergențe sau practici de către actori externi pentru a insturmentaliza și bloca decizii ale organismelor internaționale de tip UE, NATO în care nu sunt parte. Rusia este campioană la război informațional, la orchestrarea unor grupuri de blocaj și presiune în terțe state democratice occidentale, a supradimensionării partidelor extremiste de stânga și de dreapta, populiste și anti-sistem, de unde un instrument nemeritat ce poate fi oferit indirect Kremlinului pentru a altera deciziile organizațiilor multilaterale din care nu face parte. O asemenea perspectivă e cea mai periculoasă și amenință stabilitatea și funcționalitatea UE și a NATO.