Tablourile ard şi judecătorul se piaptănă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Judecătoria Sectorului 3 a avut loc azi procesul tablourilor furate din Olanda. In jurul orei 10.30 au intrat în sală Radu Dogaru, Eugen Darie, Dan Bitu şi Olga Dogaru. Avocaţii inculpaţilor Darie şi Bitu se aflau deja în sală la momentul începerii şedinţei.

Trăgându-şi roba pe el în ultima clipă, avocatul Dâncu a înaintat către instanţă şi şi-a cerut scuze pentru întârziere motivând cu prezenţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe un ton tăios, judecătorul, care deja îşi manifestase nemulţumirea faţă de vestimentaţia cu care veniseră îmbrăcaţi şi alţi inculpaţi pe parcursul dimineţii, i-a pus în vedere avocatului să nu intre în polemică cu instanţa dacă nu vrea să fie amendat.  
 
Avocatul Dâncu, i-a răspuns ferm dar respectuos că procedura prevede că procesele de la o instanţă supremă au întâietate. În mod nejustificat, judecătorul a continuat pe acelaşi, cu o observaţie la adresa tenişilor avocatului, încercând să sublinieze faptul că o astfel de încălţăminte nu este potrivită pentru o şedinţă de audiere.

Cătălin Dâncu a menţionat că în atribuţiile magistraţilor nu intră şi evaluarea pantofilor pe care îi poartă un avocat, motiv pentru care a fost amendat cu 5.000 de RON. Atitudinea judecătorului mi-a adus aminte de modul abuziv în care erau trataţi elevii de către unii dintre profesori în timpul regimului comunist. Ca răspuns la această decizie, avocatul Dâncu a cerut imediat schimbarea completului de judecată.
 
Fac o paranteză aici şi vă povestesc un amănunt ce m-a făcut să zâmbesc şi care era sursă iniţială a iritării magistratului. Unul dintre acuzaţii apostrofaţi anterior de către judecător într-un alt caz, purta un tricou alb, aparent obişnuit. Spun aparent, deoarece pe spate tricoul avea un imprimeu cu următoarea propoziţie Apologize€™/ ΘImi cer scuze€™. În timp ce judecătorul îi spunea că îi lipseşte doar mingea de fotbal şi că sigur este suporter al unei echipe, îmi venea să îi strig să se întoarcă cu faţa la sală şi cu spatele la el. Poate aşa îl mai calma puţin. Ironia sorţii, nu cred că în istoria tribunalului sectorului 3, vreun inculpat, vreodată, mai purtase o haină mai adecvată pentru apariţia în faţa unei instanţe.

tribunal proces tablouri arse foto mugur varzariu

FOTO Mugur Varzariu

În final, prin atitudinea lui habotnică, acest judecător ale cărui competenţe nu le cunosc, dar pe care propriul comportament le pune sub semnul întrebării, nu a reuşit decât să îşi demonstreze atitudina părtinitoare. 

După suspendarea şedinţei, am părăsit sala, însă, am mai rămas pe holul central al tribunalului pentru a asculta declaraţiile avocatului Dâncu. La puţin timp, am asistat întâmplător la o discuţie extrem de interesantă între un jurnalist străin şi avocatul familiei Dogaru.
 
Mai întâi, plin de obrăznicie, ziaristul a încercat să facă o paralelă deplasată între întrebarea retorică a avocatului „why don`™t you have a Hugo Boss tie”€™, referindu-se la ce mai lipsea să fie întrebat de către judecător şi hainele lui Radu Dogaru - „€œlike Radu”. A încercat apoi, plin de zeflemea, să sugereze că purtarea tenişilor ar fi fost un act deliberat de provocare a instanţei. A încheiat sugerând că atitudinea lui, ca avocat, este în detrimentul clientului. Părerea preconcepută pe care o avea faţă de declaraţiile anterioare ale avocatului l-a făcut să nu îşi mai pună întrebări ci să aibă certitudini.
 

image

FOTO Mugur Varzariu

În cele câteva minute de conversaţie la care am asistat nu am văzut decât un jurnalist părtinitor şi lipsit de respect faţă de părţile implicate în proces. Dacă va consolează cu ceva, iată că şi presa străină are neaveniţii ei...

tribunal proces tablouri arse foto mugur varzariu

FOTO Mugur Varzariu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite