Securitatea energetică după epoca post-petrol: Energia regenerabilă şi tehnologia de stocare

Securitatea energetică la nivelul anului 2018 are câţiva paşi importanţi înainte şi în direcţii diferite faţă de anii trecuţi. Acest lucru vine din evoluţii noi pe scena internaţională şi europeană. Dar mai ales în Europa Centrală şi de Est.

1) Astfel, preţul petrolului a sărit în sus după ieşirea SUA din acordul nuclear cu Iranul, JCPOA. Şi e vorba abia de prima fază a acordului. Petrolul a ajuns la 80-85 de dolari barilul. Iar preţul merge în sus pe fondul deciziei cosorţiului informal OPEC (Arabia Saudită) - Rusia de a bloca creşterea producţiei de petrol globală. Iar decizia vizează, evident, interesul SUA de a menţine sancţiunile împotriva Iranului pe seama redirecţionării cantităţilor de petrol saudit suplimentar spre pieţele vitregite de aportul Iranului, cu precădere China şi India.

Iar lucrurile devin şi mai complicate odată ce, la 4 noiembrie, intră în vigoare restul sancţiunilor, cu precădere cele legate de exporturile de petrol ale Iranului, fapt ce ameninţă să împingă şi mai sus preţul barilului. Avantajaţi sunt producătorii de petrol din Golf, Venezuela - care însă nu mai poate fi salvată astfel de la crahul financiar – dar mai ales Rusia, care va investi surplusul obţinut nu în fondul de pensii, cât în proiectele politice, în răzbpoi informaţional şi în programele militare, de înarmare şi de cercetare-dezvoltare.

2) Conducta de gaz ruso-germană Nord Stream 2

Pornite de la necesitatea de a evita condiţionările statelor de transzit din Estul Europei care sunt traversate de conductele ce aprovizionează cu gaz Vestul Europei, conductele din setul Nord Stream au fost contestate de semnătura a 13 state din regiune, la nivel de Miniştri de Externe, printr-o scrisoare, apoi şi de Ucraina, Polonia sesizând încălcarea regulilor de competiţie corectă şi a sancţiunilor împotriva Rusiei. Germania a insistat că e un proiect privat, al unor companii private, deci nu intră în categoria asumată de state.

Statele Unite au contestat Nord Stream 2, de asemenea, iar aici lucrurile pot evolua spre sancţiuni împotriva firmelor implicate în această construcţie. Decizia se află pe masa lui Donald Trump. Practic, SUA reclamă faptul că Nord Stream 2 şi condiţiile eficientizării celor două conducte din reţeaua Nord Stream produc o competiţie incorectă împotriva Gazului Natural Lichefiat - LNG exportat de SUA, după ce l-a produs din gaz de şist.

Intrarea pe piaţa europeană, cu precădere a Europei Centrale şi de Est, poate crea competiţia necesară şi sursa alternativă de energie necesară securităţii energetice în variantă realistă (pe când Germania e principalul promotor al securităţii energetice în variantă liberală). Deja s-a deschis terminalul de LNG de la Klaipeda, în Lituania, unde vine deja gaz american, un alt terminal urmând a fi deschis în Polonia şi în Croaţia etc.

3) România – legea off shore

România este potenţial singura sursă nouă de gaz din regiunea Europei Centrale şi de Est. După SUA, care a devenit exportator net de gaz şi petrol, acum România are şansa să redevină exportator net de gaz din off shore-ul Mării Negre, odată ce a pierdut sursa de gaz din gazul de şist on-shore. De aici şi marea presiune asupra Legii off shore din România. O variantă complicată, complexă, acolo unde echilibrul între necesităţile interne, costurile exploatării şi beneficiile promise şi legitime trebuie evaluate cu atenţie.

Ideea unui profit mai mare din nimic, în condiţiile în care exploatarea nu se mai face şi firmele pleacă, nu e un avantaj. Mai relevantă pare a fi valorificarea unor priorităţi strategice la export care pot determina avantaje specifice mai relevante, că destinaţia este Republica Moldova, Ucraina sau Ungaria şi Serbia. În toate aceste cazuri există avantaje de securitate energetică, unele cu relevanţă europeană – Ungaria, cu mâinile dezlegate de dependenţa absolută de Rusia şi cu avantaje strategice ce pot fi gândite. Alte avantaje sunt pentru statele asociate sau în curs de negociere a aderării, tot din regiune, cu elemente relevante pentru postura strategică şi avantajele României. Dacă cineva gândeşte dincolo de avantaje comerciale sau beneficii pentru propriul buzunar.

Resursele regenerabile în securitatea energetică

Securitate energetică cu două soluţii şi abordări:

Prima este una liberală, care presupune securitatea energetică prin interdependenţă, adică furnizori/producători cu produse energetice care preiau acţiuni şi interese în companiile din distribuţie, la consumatori, şi invers. Interdependenţa reduce posibilitatea crizelor, cred abordările liberale, pentru că pierd ambii, creează premisele unor abordări mai echilibrate, mai puţin radicale pe lanţul de furnizări, mai ales că vorbim despre consumatori dependenţi, fără alternative. Fireşte că aici intervine şi dependenţa de rutele de transmitere a resurselor.

Abordarea realistă reprezintă prioritatea pentru surse şi rute alternative de energie, o competiţie corectă, existentă prin reechilibrarea cererii şi ofertei la preţuri acceptabile. Practic, un acces la energie la preţuri pe care consumatorii să şi le poată permite, pe o piaţă reală şi corectă.

Definiţia securităţii energetice cea mai prezentă este obţinerea de resurse energetice pentru viaţa curentă şi dezvoltarea economică, furnizări sustenabile, la preţuri pe care şi le permit consumatorii, energie curată care lasă un mediu ecologic la un nivel avantajos, ţinând cont totodată de încălzirea globală şi schimbările climatice, de resursele regenerabile disponibile şi favorizate şi cu lăsarea spaţiului exploatării resurselor energetice cât mai aproape de situaţia existentă anterior începerii exploatării.

Iniţiativa de relansare a marilor proiecte de interconectare Nord-Sud şi Est-Vest este cea mai importantă formulă de soluţie pentru rezolvarea securităţii energetice a acestei părţi a lumii, combinată cu sursele alternative energetice.

Problema energiei din resurse regenerabile are un blocaj, o limitare asupra faptului că nu pot fi emise continuu. Că depind de fenomene naturale – vânt, energie solară, apă – care nu toate au relevanţă egală, dar afectează continuitatea furnizării, de unde nevoia suplinirii prin alte categorii de surse de energie.

Totuşi, acesta pare a fi mai mult un alibi pentru producătorii şi furnizorii de energie prin hidrocarburi şi pentru cei dependenţi de asemenea energii decât o soluţie obiectivă. Şi asta mai ales pentru că deja tehnologia pentru stocarea de energie electrică în baterii de mare capacitate este în plină dezvoltare, se utilizează deja pe scară largă la echilibrarea deficitelor şi surplusurilor energetice din sisteme naţionale, prin reţele inteligente, iar perspectivele sunt şi mai încurajatoare.

Deci energiile regenerabile şi curate pot acoperi în mare măsură necesarul energetic al viitorului. Nu azi, nu imediat, dar ca obiectiv de viitor hidrocarburile îşi pierd radical din importanţă prin intrarea într-o nouă generaţie a resurselor energetice ale viitorului.

La nivel european, mai ales în regiunea puţin vascularizată în conexiuni de transport energetic şi conducte din Europa Centrală şi de Est, securitatea energetică nu poate să excludă componenta de interconexiuni între sistemele naţionale energetice pe toate dimensiunile - petrol, gaz, energie electrică. Poate aici contează cel mai mult proiectul propus de România prin Iniţiativa Celor Trei Mări, Bucureşti 9 şi trilaterala Polonia-România-Turcia.

Iniţiativa de relansare a marilor proiecte de interconectare Nord-Sud şi Est-Vest este cea mai importantă formulă de soluţie pentru rezolvarea securităţii energetice a acestei părţi a lumii, combinată cu sursele alternative energetice.