Se profilează o rediscutare a Spaţiului Schengen?

FOTO Arhivă

Cu siguranţă că aceasta este discuţia, extrem de sensibilă politic, care se poartă de mai mult timp, neoficial, dar cu o insistenţă care, acum, găseşte tot setul de justificări necesare.

Problema este dificilă pentru că, în acest moment, realitatea vine să pună în faţa decidenţilor politici situaţii de o complexitate, violenţă şi amploare care, cu siguranţă, nu fuseseră luate în considerare de negociatorii Acordului Schengen (1985) apoi ai Convenţiei Schengen (semnată în 1990, aplicată începând cu 1995). Drept care, spun adepţii rediscutării acestei Convenţii, avem o primă chestiune care va trebui foarte rapid rezolvată: punctul esenţial privind prevederile legislative care privesc condiţiile şi modalităţile în care Statele Membre pot introduce controale temporare la frontiere şi, mai ales, să interzică intrarea unei persoane în acest spaţiu pe motive de securitate.

Articolul respectiv, 2.2. în Convenţie, prevede ca, din raţiuni de ordine publică sau securitate, să existe posibilitatea restabilirii temporare a unui control de persoane la frontiere sau în anumite regiuni ale unui Stat Membru. Ceea ce s-a şi întămplat de mai multe ori. Dar este la latitudinea fiecărei ţări determinarea cu exactitate a noţiunii de „ordine publică, securitate publică sau sănătate publică" în funcţie de prevederile legislaţiei naţionale. Acordurile respective prevăd în termeni foarte clari şi faptul că orice măsură restrictivă în ce priveşte dreptul persoanelor la liberă mişcare luate din motive de ordine publică, securitate sau sănătate publică trebuie să fie pe deplin conforme Convenţiei europene pentru drepturile omului „să reflecte principiul proporţionalităţii şi să fie motivate de o ameninţare reală şi suficient de gravă care să privească un interes fundamental al ţării respective". În plus, restricţiile nu pot să privească  decât persoane individuale şi nu grupe de persoane, naţionalitatea sau originea persoanei care călătoreşte, muncitor sau migrant sau locul prin care a intrat în Spaţiul Schengen, nu pot să fie un motiv suficient pentru a i se interzice deplasarea în ţările membre ale Spaţiului Schengen.

Da, numai că, miezul întregii argumentaţii se sprijină pe o relaţie juridică inexistentă în acest moment, aceea a obligativităţii Statelor Membre ca membre UE de a respecta Conveţia europeană a drepturilor omului. Document fundamental adoptat de Consiliul Europei şi care, conform Tratatului de la Lisabona, ar fi trebuit să intre în corpul legislativ esenţial al construcţiei europene. Ar fi trebuit, spun, deoarece nici până în acest moment nu s-a operat această mişcare, cu foarte puţin timp în urmă apărând chiar un aviz formulat de avocatul general al Curţii Europene de Justiţie care spune că semnarea de către UE a Convenţiei contravine legislaţiei europene deoarece introduce în ecuaţie un actor exterior construcţiei instituţionale europene, adică faimoasa Curte Europeană pentru Drepturile Omului, organism care depinde de Consiliul Europei...Adoptarea Convenţiei ar permite cetăţenilor europeni şi nu numai să iniţieze acţiuni individuale (ne interesează aici cele în relaţie cu prevederea enunţată din Convenţia Schengen dar şi, prin extensie, la orice refuz sau expulzare decisă de un Stat Membru) şi eventual să obţină câştig de cauză, decizie care ar fi obligatoriu de implementat de toate Statele Membre. Parte sau nu a Convenţiei Schengen. Perspectivă respinsă violent de Marea Britanie, spre exemplu.

Pe de altă parte, este încă în vigoare Acordul de la Dublin (Regulamentul Dublin II) cel care prevede că migranţii care cer azil trebuie s-o facă doar în statul unde au ajuns prima oară în spaţiul european, acesta fiind responsabil de decizia finală. Creat pentru a împiedica depunerea în continuare de cereri multiple de azil (asylum shopping), are şi dezavantajul major de a încărca la maximum doar câteva ţări ale căror sisteme de securitate sunt acum puse la foarte grea încercare.

Mai există însă o problemă enormă, iarăşi generată de prevederile Convenţiei Schengen: "naţionalizarea criteriilor de securitate" care pot permite demararea acţiunilor restrictive, lucru care determină existenţa unor situaţii diferite, complet diferite, în spaţiul european. O Europă comună ar fi trebuit să aibă un spaţiu comun de apărare şi securitate corelat cu cel de Justiţie şi Afaceri Interne, cu criterii comune, cu mijloace codificate comune de estimare a ameninţărilor şi proceduri comune de reacţie.

Este evident că prevederea care priveşte imposibilitatea de a genera măsuri restrictive privind grupuri de persoane este acum o problemă majoră, priviţi la ce se petrece în cazul fluxurilor de migranţi care deja ocupă spaţii din teritoriul naţional al unor state europene (Grecia) sau care, precum în Macedonia, intră în conflict violent cu forţele de ordine, rupând barajele şi afluind înspre teritoriul european. Presiune care există, în aceeaşi termeni, în enclavele spaniole din Maroc, la Lampedusa în Italia...

Europa se află sub atac, unul masiv şi care creşte exponenţial şi – în condiţiile legislaţiilor existente – poate crea disrupţii majore la nivelul sistemelor naţionale din multe ţări dar şi, în aceeaşi măsură, devine şi o problemă de securitate internă, civilă şi militară.

Pe de o parte, evident, pe fondul migraţiei ilegale parcă imposibil de oprit, creşte numărul ameninţărilor de securitate în primul rând în ţările Europei occidentale, cu perspectiva unor atentate având ca autori "lupii singuratici", islamiştii radicali reîntorşi din zonele de luptă din Orientul Apropiat la familiile lor cu paşport european. Pe de altă parte, la fel de evident, o mare parte dintre migranţii clandestini se vor ataşa comunităţilor originare din ţara lor de provenienţă, fiind (săraci, şomeri, disperaţi) ţinta cea mai uşoară şi rapid de convins de recrutorii jihadişti care le oferă avantaje materiale imediate şi perspectiva folosirii, pentru o perioadă, a logisticii de care dispun în Occident (locuinţe, acte de identitate, sume necesare supravieţuirii etc).

Perspectivă care, în imediat, a impus deja ridicarea nivelului de alertă teroristă în mai multe ţări, apariţia în stradă, în faţa instituţiilor considerate drept prime ţinte potenţiale, a unor patrule militare (vezi situaţia din Bruxelles în cazul instituţiilor europene), instituirea unor sisteme de control similare cu cele din aeroporturi dar şi demararea procedurii de control aleatoriu a bagajelor pasagerilor din trenuri. ceea ce implică nişte costuri enorme care vor trebui să fie asumate de contribuabil, problemă socială în perspectivă.

În fine, este evidentă şi recrudescenţa unor mişcări violente de protest ale grupărilor de extremă-dreapta care găsesc în situaţia prezentă justificarea unui mesaj de ură, intoleranţă, xenofob şi anti-semit. Dar şi creşterea în intensitate a unui sentiment anti-american mereu latent, folosit acum de grupările la fel de violente şi primejdioase ale extremei-stângi, gata să reia retoria respectivă contra celor care sunt făcuţi vinovaţi de destabilizarea situaţiei din nordul Africii şi Orientul Apropiat.

Vreţi şi opinia contrară, cea care reprezintă setul de instituţii şi ONG-uri care susţin în continuare că s-ar face o greşeală imensă introducând restricţii care nu ar însemna decât un josnic atac la drepturile omului, militând acerb în favoarea migranţilor şi refugiaţilor? Puteţi consulta opiniile Consiliului European pentru Refugiaţi şi Exilaţi (http://www.ecre.org) , cu argumente umaniste, perfect logice în funcţie de premisa lor fundamentală, aceea de a face din UE teritoriul de refugiu pentru exilaţii, dezmoşteniţii şi săracii acestei lumi.

Cred că logica următoarelor discuţii de la Bruxelles va fi dominată de nevoia de a adopta legislaţii şi a unor măsuri de forţă pentru protecţia imediată a unui spaţiu cu perspectiva exploziei şi revenirii, de nevoie, la logici naţionale prioritare. Dincolo de acestea, în fundal, există teama că întreaga discuţie de acum s-ar putea amplifica la cote de nestăpânit în momentul în care următoarea mare criză economică mondială ar veni să scuture din nou şi edificiul european.

Dacă Europa vrea să fie unită, atunci, pesemne, acum este momentul să arate că şi poate s-o facă. Dacă nu, rămânem la discursuri generaliste şi uite ce avem.

Timpul de aşteptare se arată a fi extrem de limitat.

UPDATE „Acordul Schengen este important pentru economia noastră şi pentru cetăţenii noştri, dar suntem acum confruntaţi cu noi ameninţări în Europa şi pesemne că va trebui să ne îndreptăm către o adaptare şi înspre noi reguli privind controlul identităţii şi bagajelor".

Charles Michel, prim-ministru al Belgiei (declaraţie de ieri seară, TV EEn):

„L'accord de Schengen est important pour notre économie et nos ressortissants, mais nous sommes maintenant confrontés à de nouvelles menaces en Europe et donc nous allons peut-être devoir aller vers une adaptation et de nouvelles règles lors de contrôles des identités et des bagages", a indiqué Charles Michel.