Un american a murit din cauza ciumei. Care sunt simptomele acestei boli
0Un rezident din statul american Arizona a murit din cauza ciumei pneumonice, au confirmat vineri autoritățile sanitare.

Este primul deces înregistrat din cauza acestei boli în comitatul Coconino din 2007 încoace, a raportat Departamentul de Sănătate și Servicii Umane al comitatului. În acel caz precedent, persoana avusese o interacțiune cu un animal mort infectat cu ciumă, scrie BBC.
Ciuma, cunoscută drept „Moartea Neagră” în secolul al XIV-lea, a ucis până la jumătate din populația Europei. În prezent, este o boală rară la oameni și poate fi tratată cu antibiotice.
În Statele Unite sunt raportate, în medie, șapte cazuri umane de ciumă pe an, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
Autoritățile comitatului Coconino au declarat că riscul de expunere pentru public rămâne scăzut.
„Suntem alături de familia și prietenii persoanei decedate”, a transmis președinta Consiliului de Supraveghere al comitatului, Patrice Horstman, într-o declarație oficială. „Ne gândim la ei în aceste momente dificile. Din respect pentru familie, nu vor fi oferite informații suplimentare despre deces.”
Cum se manifestă ciuma pneumonică
Ciuma pneumonică este o infecție pulmonară severă cauzată de bacteria Yersinia pestis.
Există mai multe forme ale ciumei, precum ciuma bubonică, care este cea mai comună și este cauzată de mușcătura unui purice infectat. Ciuma pneumonică, care se răspândește la plămâni din alte forme de ciumă netratate, este cea mai gravă și, de obicei, foarte rară.
Simptomele ciumei bubonice la oameni apar, de regulă, în două până la opt zile de la expunere și pot include: febră, frisoane, dureri de cap, slăbiciune și umflarea ganglionilor limfatici.
Printre măsurile de prevenție se numără: folosirea unui spray special pentru a evita mușcăturile de purici, evitarea contactului cu animale moarte, țesuturi sau materiale infectate, precum și evitarea contactului apropiat cu pacienți simptomatici sau cu zone aglomerate unde au fost raportate recent cazuri.