România, ţara care-şi dă cu propriul guvern peste picioare şi îşi pune deloc graţios piedică

0
0
blog

Nu-mi amintesc să mai fi văzut – mai ales în perioadă de criză- un mesaj prin care un membru eminent al vreunui guvern din spaţiul civilizat al Europei, în cazul nostru al Guvernului României, să vină să prezinte cu atâta sinceritate, mortal de intensă, eşecul propriei guvernări şi să confirme incapacitatea sa structurală de a avea grijă de destinul naţiunii.

Responsabilul pentru sectorul „dezvoltare sustenabilă” din guvernul condus de generalul doctor în ştiinţe pus şi coordonat de însuşi Preşedintele României, face praf una dintre zonele în care, sau cel puţin aşa spun manualele de bună guvernare, o ţară ar trebui să investească în mod constant pentru a genera valorile care vor popula şi anima piaţa de muncă a viitorului, mărindu-i în mod constant capacitatea de a rezista competiţiei şi de a crea plusvaloare.

Sigur că este important să cumpărăm cât mai multe avioane de luptă, la început la mâna a treia, acum ajungând chiar la succesul de a achiziţiona alt lot, dar de data asta la mâna a doua cu garanţie de 10 ani, cum se dă la frigiderele de lux. E util să avem noi fregate, noi corvete, chiar submarine, poate şi distrugătoare şi crucişătoare grele, cu perspectiva de a aduce şi propriul nostru port-avion cu întreg grupul său de luptă, plus o întreagă constelaţie de drone şi sateliţi militari.

Între timp, cine munceşte şi cine asigură menţinerea României la un standard minimal pentru ceea ce ar însemna, dacă ar fi, „dezvoltarea sustenabilă” viitoare? Nimeni, sau cel puţin nimeni din actuala formulă de guvernare, ne asigură domnul Laszlo Borbely, fost membru eminent al UDMR şi trecut prin multe guverne cu diferite funcţii de răspundere dintre cele mai importante. Iată raportul unui eşec strategic al României, aşa cum este el prezentat de MAGYAR NEMEZT bazându-se pe prezentarea făcută de dl Borbely în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Bucureşti. Luare de poziţie oficială care presupune existenţa unei documentări profunde a eşecului nu numai în cazul echipei actuale de guvernare, ci a tot ceea ce a însemnat actul de guvernare post-decembrie 1989.

Iată articolul respectiv, preluat din sursa RADOR în traducerea Rozaliei Gănciulescu:

România are cea mai mare rată a abandonului şcolar timpuriu din Uniunea Europeană, în condiţiile în care unu din cinci tineri nu este nici la şcoală şi nu are nici loc de muncă. Datele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe care a avut loc recent, la Bucureşti, de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Sustenabilă din cadrul Guvernului român, László Borbély. Fostul politician al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a precizat că doar 28% din populaţia României au cunoştinţe digitale de bază, ceea ce este cea mai scăzută rată din UE. Prezentând un studiu privind diferenţele de dezvoltare dintre mediul rural şi urban, Borbély a numit drept importantă confruntarea cu situaţia actuală atunci când se începe construcţia. Din studiul citat de comunicatul UDMR a mai rezultat că în 17 judeţe ale României mai puţin de jumătate dintre copiii din mediul rural au absolvit cu succes liceul în 2021, iar în 2022 situaţia este similară în 15 judeţe. La nivel naţional, în mediul rural, unul din şaizeci şi şase de persoane primeşte asistenţă socială, de şase ori mai mult decât în ​​oraşe. Un sondaj anterior realizat de banca centrală daneză a relevat faptul că gospodăriile româneşti sunt cele mai sărace din UE. La nivelul Uniunii Europene, România înregistrează cel mai mare procent în rândul tinerilor aflaţi în situaţii financiare grave şi dezavantajaţi social, potrivit unui sondaj realizat de Eurostat. În timp ce rata sărăciei în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani din UE este în medie de şapte la sută, aproape un sfert dintre români se confruntă cu probleme financiare. Din datele înregistrate în 2019 şi 2020 a rezultat că situaţia tinerilor români, irlandezi şi germani s-a deteriorat cel mai mult în decurs de un an, în timp ce cea a slovacilor s-a îmbunătăţit cel mai mult. Potrivit sociologului transilvănean, Ágnes Sántha, datele nu sunt surprinzătoare, România se află în mod sistematic în fruntea listelor sărăciei din UE. În declaraţia sa acordată portalului de ştiri Székelyhon, specialistul a spus că fenomenul este în coleraţie cu procentul populaţiei rome aflate în situaţii defavorabile. În ultimii cinci-zece ani, România a rămas cu regularitate în urmă chiar şi faţă de Bulgaria, a mai menţionat sociologul, care a adăugat: În comparaţie cu Bulgaria, situaţia din România s-a înrăutăţit în perioada pandemiei de coronavirus, ceea ce poate fi pusă pe seama insuficienţei măsurilor luate pentru contracararea declinului economic şi pentru sprijinirea celor care şi-au pierdut locul de muncă şi au devenit săraci

Nu este o simplă descriere de fapte sau o prezentare nefardată a realităţii. Este o recunoaştere a incapacităţii de guvernare şi, printre altele, a eşecului nenumăratelor programe în care s-au investit nu numai bani din visteria naţională (ce mai contează, faţă de alte tunuri şi găuri), dar şi a sumelor încasate în programele susţinute din fonduri europene, şi aceia foarte mulţi şi destinaţi recuperării situaţiei considerate umilitoare a învăţământului din ţara noastră. Nu va fi tras nimeni la răspundere deoarece, veţi vedea că, din nou, se va pune în mişcare mecanismul uluitor de eficient din operaţiune „gata, l-ai scăpat, pune-i sare pe coadă!”. Iar mesajului lui Laszlo Borbely despre guvernarea din 2022 rămâne ca o fereastră deschisă spre un peisaj dezolat oferit de o ţară subdezvoltată şi patetic de slab educată, dar mărşăluind voios şi inconştient sub acest soare de plumb.

De neacceptat. Dacă este o minciună, să iasă cineva din guvern să demonstreze asta. Altfel, concluzia ar fi că trăim într-o ţară care-şi dă cu guvernul peste picioare şi îşi pune singură piedică. Până la urmă, care-i adevărul? „România educată” din visul proiectului nobil al Preşedintelui, sau asta, adică realitatea prezentată de responsabilul guvernamental?

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite