România ar trebui să aibă o părere proprie sau doar să stea pe margine și să aștepte să vadă cum se dau bobii?

0
0
Publicat:

Aproape perfect acoperită de zgomotul dezbaterii privind Rotativa și soarta împărțirii de scaune în zona puterii din România, ceilalți, adică partenerii României din clubul european, se pregătesc intens și negociază destinul Europei de mâine care, dacă proiectul de acum s-ar realiza, ar schimba complet jocurile într-un domeniu fundamental (care implică și cooperarea cu NATO), dar ar deschide un precedent masiv pentru modificarea de substanță a Tratatelor. 

image

Iată despre ce este vorba: sub egida Germaniei, un grup de nouă State Membre a lansat pe 4 mai o nouă inițiativă în favoarea schimbării modalității de vot în domeniul politicii comune externe și de securitate a UE, „mai ales în contextul războiului de agresiune împotriva Ucrainei și a provocărilor internaționale în creștere cu care se confruntă Uniunea Europeană... Politica externă a UE are nevoie de proceduri și de procese adaptate pentru a întări UE în calitatea sa de actor de politică externă... iar ameliorarea luării deciziilor este la fel de importantă pentru că UE să fie pregătită pentru viitor”. 

Iată comunicatul final transmis de „Grupul de prieteni”, adică Germania, Belgia, Spania, Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Slovenia: 

„Joint Statement of the Foreign Ministries on the Launch of the Group of Friends on Qualified Majority Voting in EU Common Foreign and Security Policy 

04.05.2023 - Press release 

Today (4 May 2023) a number of EU Member States launched an inclusive Group of Friends to foster Qualified Majority Voting (QMV) in the EU’s Common Foreign and Security Policy (CFSP). 

The objective of the Group of friends is to improve effectiveness and speed of our foreign-policy decision-making. Against the backdrop of Russia’s war of aggression against Ukraine and the growing international challenges the EU is facing, the members of the Group are convinced that EU foreign policy needs adapted processes and procedures in order to strengthen the EU as a foreign policy actor. Improved decision-making is also key to making the EU fit for the future. 

The group aims to reach progress in improved decision-making in CFSP in a pragmatic way, focussing on concrete practical steps and building on provisions already provided for in the Treaty on European Union. 

Members agreed to regularly take stock and underlined the need to work closely with all Member States of the European Union, as well as to coordinate with EUinstitutions. All EU Member States that want to make progress on Common Foreign and Security Policy decision-making, especially the increased use of qualified Majority Voting, and without prejudice to a wider debate on QMV in other policy areas, are welcome to join the Group. 

The Group will share the results of its deliberations transparently will all Member States.”

În loc de votul în unanimitate cre, pentru domeniile apărării și securității, condiționa până acum orice decizie, „grupul de prieteni” solicită acum trecere la sistemul de vot „cu majoritate calificată” ceea ce înseamnă că, în cazul în care propunerea asta ar trece, să fie nevoie doar de votul a 15 dintre Statele Membre cu condiția să reprezinte peste 64% din populația totală UE de 450 de milioane de cetățeni. 

Discuția e veche. Argumentul în favoarea inițiativei este că, astfel, s-ar fluidiza și accelera procesul de decizie, câteodată întârziat sau oprit prin votul negativ al unei singure țări. De cealaltă parte, s-a spus că trecerea la o asemenea nouă procedură ar favoriza statele mari care pot foarte ușor să strângă o majoritate favorabilă, adică exact situația pe care au vrut s-o evite autorii și negociatorii Tratatelor. Ei au spus că, mai ales pentru domeniile super-sensibile cum sunt apărarea și securitatea, ar fi nevoie de unanimitate tocmai pentru a oferi și statelor mici putința de a-și face auzită vocea sau de a-și negocia interesele prin amenințarea cu folosirea dreptului de veto.  

Suntem departe de o decizie finală deoarece, chiar dacă pentru deschiderea negocierilor pentru modificarea Tratatelor este nevoie doar de o majoritate simplă (votul a 14 State Membre din 27), un acord final trebuie ratificat de toate Statele Membre, unele dintre ele având înscrisă în constituțiile naționale obligativitatea de a organiza un referendum înainte de ratificare. 

Dar negocierile sunt demarate și, evident, în funcție de pozițiile naționale, se creează noi alianțe ad-hoc pentru susținerea sau pentru contraatacarea „grupului de prieteni”. Deja s-au făcut auzite pozițiile unor State Membre, vedem cu s-ar putea constitui un grup al statelor mici care refuză ideea, așa cum o face Austria, spre exemplu. Ai noștri -ar trebui oare să aibă o părere, să producă o analiză care să susțină poziția României și să facă expunerea de motive prin care să arate care sunt interesele naționale pe care se bazează? 

Avem nevoie de prieteni și alianțele pe care le vom decide în această zonă a politicii europene de apărare și securitate sunt (sau ar putea fi) esențiale dacă ne mai uităm din nou la componența „grupului de prieteni” întrebându-ne dacă acesta nu este expresia „nucleului dur” viitor al „autonomiei strategice europene” despre care vorbea Macron. 

Poate că nu va fi votat acest proiect, cu toate că sunt din ce în ce mai multe voci care susțin un asemenea demers. Dar negocierile de acum și formarea acestui „grup de prieteni” din care nu facem parte arată că s-a format și tinde să se instituționalizeze un nou „nucleu dur” european, centrul de forță al unei construcții de cooperare decizională care poate influența multe în viitor. Sunt trei state noi în jocul care s-a deschis acum, Finlanda, Slovenia și Spania alăturându-se în mod spectaculos nucleului tradițional. Nu suntem în acest nou cerc, ne-am decis pentru altă formulă, cea a statelor estice în formula celor Trei Mări. Dar, la nivelul puterii de vot și influenței reale în UE, ponderea celor două grupuri nu poate fi comparată și nici puterea lor de lobby.  

Interesante dezvoltări, nu-i așa? De ce nu zicem nimic? 

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite