Primăvara de la Praga, văzută din interior

În mod bizar, şi cred că nu doar din punctul meu de vedere, s-a scris şi s-a vorbit incomparabil mai puţin despre Primăvara de la Praga şi semnificaţia ei decât despre mult discutatul şi, din câte se pare preferatul, Mai 1968 francez.

Să fi devenit oare complet neinteresantă istoria lumii comuniste şi a accidentelor de parcurs care, la urma urmei, i-au demonstrat caracterul artificial, impus, fragilitatea şi, poate, chiar i-au prevestit sfârşitul, să preocupe mai mult istoria şi accidentele de parcurs din evoluţia Vestului? Probabil.

În spaţiul românesc, am observat doar două-trei articole ici-colea, care, practic, nu au făcut decât să repete cam acelaşi lucruri. Şi anume cum au încercat şi reuşit sovieticii şi aliaţii lor din Pactul de la Varşovia, mai puţin România, să strivească încercarea lui Dubček, Svoboda şi a altor câtorva membri ai conducerii Partidului Comunist Cehoslovac de a construi un comunism cu faţă umană. Cum a reuşit să confişte în favoarea lui momentul Nicolae Ceauşescu şi câte riscuri a reprezentat pentru România atitudinea curajoasă şi, să-i zicem, ireverenţioasă faţă de Moscova a încă tânărului şef de partid şi preşedinte al Consiliului de Stat de la Bucureşti.

Aproape când îmi pierdusem orice speranţă, am aflat că editura Vremea a publicat în colecţia Fapte, Idei, Documente şi în traducerea Hellianei Ianculescu cartea lui Zdenĕk Mlynář Îngheţul vine de la Kremlin.

Cine a fost Zdenĕk Mlynář? Un om al cărui destin a fost intim legat de evoluţiile, surprizele, elanurile reformiste, contradicţiile, dezamăgirile, eşecurile, naivităţile Primăverii de la Praga. Un comunist convins, nutrind elanuri reformatoare, un politolog, deci, mai curând, un om al reflecţiei, care, în ianuarie 1968, era şeful Comisiei juridice din CC al PCC. Un orfan cu funcţie mai curând consultativă. Câteva luni mai târziu, în aprilie, Mlynář avea să devină secretar al Comitetului Central al PCC, poziţie în care îl va găsi invazia trupelor „ţărilor frăţeşti“.

Mlynář nu s-a numărat printre cei arestaţi şi duşi, sub ameninţarea armelor, la Moscova, va ajunge acolo câteva zile mai târziu, iar, după câteva ore de refuz şi ezitare, avea să semneze, alături de ceilalţi colegi, aşa-numitul „act de capitulare“. Va mai rămâne o scurtă vreme în conducerea PCC, apoi îşi va prezenta demisia pentru ca, la câţiva ani distanţă, să se numere printre semnatarii celebrei Charta 77. După propria mărturisire, publicată în prefaţa la ediţia în limba cehă a cărţii, ediţie apărută la Praga în 1990, Îngheţul vine de la Kremlin a fost scrisă şi tipărită la doar câteva luni după emigrarea de la Praga la Viena. Ediţia în limba română a apărut cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti şi graţie bunăvoinţei d-lui Petr Pithart, fost prim-ministru şi preşedinte al Senatului Republicii Cehe, în anii tinereţii colaborator al lui Zdenĕk Mlynář şi, mai apoi, prieten al fiului adoptiv al acestuia.

Din Prefaţa scrisă pentru ediţia în limba română, prefaţă datorată lui Petr Pithart, aflăm despre o profeţie sumbră făcută încă în ianuarie 1968 de Zdenĕk Mlynář. Care a presimţit că povestea începută odată cu îndepărtarea din fruntea CC al PCC a lui Antonin Novotny şi înlocuirea lui cu Aleksandr Dubček se va sfârşi prost. Din cauza „ruşilor“. De aici şi tâlcul titlului volumului Îngheţul vine de la Kremlin. Atâta doar că şi „dezgheţul“ a început tot sub emblema „ruşilor“ căci, susţine Zdenĕk Mlynář, schimbarea de la vârful PCC s-a făcut cu acordul şi din voia lui Brejnev care, probabil, îl percepea pe Novotny prea apropiat de „vechii“ de la Kremlin. De aici şi întoarcerile la 180 de grade ale multora dintre fidelii lui Novotny, dar şi noile lor schimbări de atitudine în august 1968. De altminteri, către finalul cărţii sale, Zdenĕk Mlynář reproduce largi pasaje din ceea ce îşi aminteşte a fi fost intervenţia lui Leonid Brejnev, atunci când numărul 1 de la Kremlin s-a întâlnit cu cei din conducerea captivă a CC a PCC. Principalul reproş făcut de Brejnev lui Dubček a fost acela că nu s-a consultat cu el.

Îngheţul vine de la Kremlin e, în principal şi autodeclarat, o carte de memorii. Zdenĕk Mlynář vorbeşte în calitate de martor, de om implicat. Îngheţul vine de la Kremlin e, în subsidiar, şi o carte de reflecţie politologică. Ce a fost, de fapt, Primăvara de la Praga? Un „festival al speranţelor şi al dorinţelor“? Cât a corespuns ea voinţei populaţiei? Scrie Zdenĕk Mlynář că „din încercarea de a efectua o reformă politică instituţională, Primăvara de la Praga s-a dezvoltat într-o mişcare naţională, democratică, umanistă“ care „pentru popor a devenit o chestiune suprapolitică, o chestiune morală şi umană„. De aici şi faptul că „un popor mic, atacat de o forţă cu o superioritate numerică uriaşă, a ieşit pentru scurt timp învingător politic“. Cât a respectat ceea ce a fost, în realitate, Primăvara de la Praga proiectul reformist plănuit de Dubček. Cât de reformist a fost acesta? Cât de departe şi de profund voia să meargă Dubček? În ce relaţie concretă a fost el cu intelectualii? Cât l-au sprijinit şi cât l-au dezamăgit aceştia fiindcă, de la un moment dat încolo, au sărit calul. În ce raporturi s-a aflat şeful PCC cu cei care i-au stat ori trebuiau să îi stea îndeaproape? A fost Dubček un ins al cărui destin seamănă cu acela al ucenicului vrăjitor. Cât a greşit el? Dar cei din preajmă? Cât a greşit Zdenĕk Mlynář însuşi? Când, cum şi de ce au decis „ruşii“ să intervină?

Acestea sunt temele majore abordate în carte de Zdenĕk Mlynář. Carte care îi oferă cititorului român şi o dezamăgire. Conţine o singură referire la România. Şi aceea pasageră.

Zdenĕk Mlynář - ÎNGHEŢUL VINE DE LA KREMLIN - Traducerea: Helliana Voiculescu; Colecţia Fapte, Idei, Documente; Editura Vremea, Bucureşti, 2018