Nu te supăra, frate!

Mi se pare cu totul excepțional faptul că acest text, pe care îl începusem înainte de turul II, funcționa atunci și funcționa indiferent de cine ar fi câștigat, iar relevanța lui este neștirbită chiar și acum.

FOTO AS

„Poți să nu fii de acord cu legea gravitației, dar asta nu înseamnă că ea nu există,” spunea frumos cineva. La fel stă treaba și în ziua de azi (și de ieri și de alaltăieri și tot așa) cu țara noastră. Oricât ar trâmbița unii sau alții despre poporul român, despre națiunea română și alte chestii ce se vor a suna înălțător.

Nu am învățat încă să fim o națiune, iar ideea de popor, așa cum e ea trâmbițată, ne e destul de străină deocamdată. Sunt zeci, sute de voci care vorbesc despre “două Românii,” dar cred că se înșeală. Avem mult mai multe Românii, poate prea multe, pentru că suntem profund divizați, iar asta în ciuda faptului că suntem, volens-nolens, O ROMÂNIE.

Văd în scena politică mai multă ură decât până în urmă cu un an, fix în momentele în care ar trebui să ne unim, pentru că avem, de fapt, un inamic comun, acela al unei perspective a libertăților fundamentale îngrădite.

Personal, nu îi urăsc pe cei care îl susțin pe Simion, pentru că nu am de ce. Revolta lor e și revolta mea, împotriva unei clase politice care timp de 35 de ani ne-a abandonat pe toți în mod aproape egal. Pentru unii a fost foarte-foarte greu, pentru alții, ceva mai moale. Dar pentru toți cei care au evitat implicarea politică și nu s-au raliat clanurilor, a fost nasol.

“Dezbină și stăpânește“ se dovedește a fi un dicton foarte actual. În vreme ce noi încercăm să ne scoatem ochii unii altora, cei care fac jocurile își văd de treaba lor și de profituri. Atât timp cât suntem dezbinați, opoziția noastră e slabă, iar ei chiar pe asta mizează.

Nu am cum să îi urăsc pe cei care au fost tratați la fel cum am fost tratat și eu atâția ani și care acum, în încercarea lor de a scutura hoția și nedreptatea socială, aleg să voteze elucubrațiile emanate de Georgescu. Culmea e că alături de ei aproape că am reușit să ducem influența politică a PSD și PNL în derizoriu.

Din punctul meu de vedere, am câștigat împreună o importantă bătălie, dar problema e ce facem acum. “Sistemul“ despre care urlă cei mai efervescenți se clatină și poate cădea. Întrebarea e ce punem în loc.

Ca să creez o imagine mai plastică a întrebării, aș spune că drumul de până acum a fost plin de gropi. Ok, am reușit să ne oprim din mers cu viteză pe el, că altfel fărmam căruța de tot. Ce facem acum? Ne apucăm să asfaltăm drumul ce stă înaintea noastră? Chiar avem cu ce, am început să și învățăm cum se face și știm că dacă facem asta ne va fi mai bine.

Alternativa pare a fi să o luăm de-a dreptul pe câmp, prin boscheți, prin mlaștini, prin glod, căutând un alt iluzoriu drum despre care parcă ne povestise un necunoscut. Necunoscut care are mari șanse ori să ne dea în cap și să ne despoaie la prima cotitură, ori să se facă nevăzut și să ne lase să pierim în pustie.

Atunci când vine vorba despre educație, ea nu mă face să îi iau în balon pe cei mai puțin instruiți, pentru că asta nu mă ajută nici pe mine, nici pe ei. Deși primul instinct ar fi să râd de ei și să îi fac în diverse feluri, adevăratul orizont european îmi spune că ar fi o mișcare inutilă. A râde de cei care, prin mobilizarea lor, au reușit să dea o palmă sistemului, în timp ce alții care se cred superiori lor nu au putut face asta denotă o prostie și mai mare. E ca și cum ai râde de unul care face “doar” 10 flotări, în timp ce tu nu poți face nici măcar una.

Este firesc ca o persoană care nu are habar deloc de chimie să poată înclina a crede pe alta care îi povestește pe un ton sfătos și plin de importanță cum poți obține aur daca amesteci doi metri de cablu de cupru cu niște sodă caustică și mercurul din trei termometre, atunci când se crapă de ziuă.

Nu de persoana neștiutoare trebuie să ne luăm, ci de cea care scoate bazaconii. Iar dacă cea din urmă reușește să o și facă pe prima să o considere ca fiind “din același grup”… rețeta dezastrului e gata. Sună cunoscut parcă, nu-i așa?

Să nu confundăm diferența de viziune, cel mai adesea cauzată de nemulțumire, disperare și lipsă de educație, a primei persoane cu reaua-voință a celei de-a doua. Miza aceasta cântărește greu în economia socială. Cu cât noi ne vom urî mai abitir, cu atât mai slabi vom fi în a contracara nenorocirile care ne pândesc.

Cred cu tărie că nimeni nu va avea succes în a convinge pe cineva de un adevăr sau altul în momentul în care îl înjură. Pro-europenii care îi fac maimuțoi pe suveraniști nu îi vor convinge să li se alăture, așa cum ultranaționaliștii nu-i vor putea convinge pe ceilalți să-și schimbe părerile amenințându-i în fel și chip.

Înțeleg foarte bine nevoia de schimbare pe care o reclamă susținătorii lui George Simion, căci aceeași schimbare o doresc și eu. Diferența dintre noi e faptul că ei sunt dispuși să pună o șleahtă de neaveniți fără vreo pregătire sau experiență serioasă de viață în fruntea statului, în timp ce eu îmi doresc persoane cu mințile mai în regulă.

Între sumedenia de bazaconii emise de tătucul lui Simion, Călin Georgescu, și moderația lui Nicușor Dan, nu am cum alege decât varianta de pe urmă. Georgescu și Simion vor doar să distrugă, iar în demersul lor smintit promit cele mai fantasmagorice inepții; Nicușor Dan vrea să reformeze. Nu știu dacă poate, însă știu că drumul celor dintâi este sortit pierzaniei, pentru că mă uit în spate, în istorie, și nu văd nici unul ca ei care să fi construit societatea despre care vorbea. Dimpotrivă, au dat naștere unor mari urgii și asta îmi e suficient ca să mă opun cum pot.

Dacă aș avea o baghetă magică pe care să o pot folosi o sigură dată, care să îmi îndeplinească O SINGURĂ dorință, aș oscila între a eradica noțiunea de război de peste tot în lume și a-i face pe români să fie uniți. Dacă am fi într-adevăr uniți în jurul unor minți luminate, cred că nici un rău nu ne-ar sta în cale aici, pe-un picior de plai.