Momente muzicale israeliene. Evenimentele începutului de an

Specificul aparte al locului poate fi regăsit inclusiv în specificul vieţii muzicale israeliene. Indiscutabil, Filarmonica este actualmente formaţia vedetă a ţării, una dintre ansamblurile cele mai bine cotate ale vieţii muzicale internaţionale.

Nu este de ocolit Opera din Tel Aviv. În ianuarie a putut fi urmărit spectacolul  Salomea de Richard Strauss. Aici, spectacolul în premieră al unei luni se reia de aproximativ zece ori; timp în care se pregăteşte premiera lunii următoare. La Auditoriumul Bronfman, sediul Filarmonicii, era anunţară revenirea lui Zubin Mehta, un obişbuit al publicului israelian, cu Simfonia a 7-a de Anton Bruckner şi a 3-a de Schubert. Nu prea te uiţi în portofel atunci când reclama de întâmpinare anunţă capete de afiş precum Khatia Buniatishvili cu re minor-ul mozartian pentru pian şi orchestră, în compania faimosului colectiv simfonic al Israel Philharmonic Orchestra. În final, ajungând în sala de concert a venit anunţul potrivit căruia ambii protagonişti au fost înlocuiţi; inclusiv o parte a programului a fost schimbată. Lucru puţin obişnuit la casele cele mari. Khatia Buniatishvili a renunţat şi ea aflând că marele dirijor se retrage din cursă. Se obişnuieşte ca atunci când protagoniştii devin indisponibili aceştia să fie înlocuiţi cu artişti de notorietate similară sau sporită chiar. N-a fost aşa; de această dată.

Dar nu mi-a părut rău; în ce-l priveşte pe şeful de orchestră Am avut prilejul de a-l fi urmărit pe dirijorul Yoel Levi, un artist de extinsă experienţă în spaţiul internaţional al vieţii muzicale actuale; de câţiva ani buni conduce KBS Symphony din Coreea de Sud şi apare în mod curent la conducerea marilor colective simfonice actuale; cu decenii în urmă câştigase laurii celebrei competiţii de la Besançon, destinată tinerilor dirijori.

În mijloc de ianuarie, lucrarea de greutate a programului a fost Simfonia a 3-a, în re major, de Schubert; este o bijuterie care aparţine sferei spirituale vieneze a muzicii europene. Spiritul haydnian al timpului poate fi întâlnit aici în ce priveşte claritatea enunţului tematic, ordinea construcţiei, luminozitatea adresării. In compania muzicienilor ansamblului Levi a pus în valoare căldura unei comunicări fireşti, preluată de Schubert de la Haydn însuşi; dar dezvoltată la nivelul expresiei melodice de sorginte vocală. Aportul partidelor corzilor a fost inestimabil! Nu mă refer la puritatea intonaţională, ci, mai ales, la flexibilitatea riguros controlată a conductului melodic, la precizia pe cât de riguros pe atât de firesc trasată a liniilor tematice. Nu constituie un secret pentru nimeni, mulţi dintre instrumentiştii ansamblului sunt muzicieni care au imigrat cu ani în urmă din Rusia. Iar şcoala violonistică rusă, ştiut este faptul, deţine în continuare o faimă internaţională care depăşeşte graniţele unui secol.          

În deschiderea programului, prezentarea Concertului în sol major de Maurice Ravel a oferit ocazia cunoaşterii unuia dintre talentele pianistice israeliene aflate în ascensiune, anume tânărul pianist Tom Borrow. La nici douăzeci de ani dispune de un excepţional simţ al relaţiei în ansamblu; ştie să asculte de o manieră inteligentă, ştie să participe eficient, sensibil, la definirea sonorităţilor de ansamblu. Va câştiga în pregnaţă, în strălucire, în conturarea conduitei sale solistice. Se bucură de îndrumarea periodică a marelui muzician care este Murray Perahia. I-a avut drept străluciţi concurenţi pe membrii partidelor de suflători. Vivacitatea afişată a solo-urilor, prezenţa pronunţată a percuţiei păreau a fi echilibrate de o viziune de ansamblu integratoare ce lumina flash-urile solistice. Susţinut la mijloc de ianuarie, într-o zi de vineri, la amiază, înaintea şabatului, concertul a beneficiat în deschidere de o extinsă prezentare de natură livrescă adresată unui numeros public de vârsta a treia. La ieşirea din sala de concert, în lumina generoasă a soarelui, în piaţa străjuită de două dintre clădirile fundamentale ale oraşului, Auditoriumul Bronfman şi Teatrul Habima, mulţi, foarte mulţi tineri se bucurau de razele generoase ale soarelui. Frunzele tinere făceau concurenţă bobocilor abia înfloriţi. Urma să înceapă sărbătoarea semnificativ numită Anul cel nou al copacilor.

Itay Tiran

La Tel Aviv Opera House, Salomea de Richard Strauss nu este un titlu rar abordat. Lucrarea a fost scrisă de compozitor în primii ani ai secolului trecut. Legenda biblică revine aici, pe afiş, în răstimpuri, în ultimele două decenii. De această dată, în ianuarie, în viziunea regizorală a renumitului om de teatru israelian Itay Tiran; tânăr, imaginativ, este o personalitate dinamică a scenei dar şi a micului ecran; este un apreciat actor, colaborator al marilor scene din ţara sa natală, din Germania, Franţa, din Statele Unite; în ultima vreme inclusiv în calitate de regizor. Viziunea sa asupra ciocnirii dintre Salomea şi Ioan / Jochnaan / este una de natură cosmică; capătă semnificaţii ce depăşesc înseşi limitele umanului. Rotit deasupra personajelor ce animă tragedia confruntării dintre binele suprem şi răul absolut, globul imens dobândeşte nuanţe sângerii rău prevestitoare. Cu rare excepţii, a existat o bună coordonare vizual scenică privind set-ul de lumini direct implicate în definirea momentelor muzical-dramatice; ...de la cava-închisoare în care este surghiunit Ioan, până la dimensiunea statuară a sacrificiului.

Nu ştiu dacă am vizionat prima dintre cele două distribuţii ale spectacolului. Rolul titular solicită o voce cu totul specială de soprană de tip wanerian; în plus trebuie să dispună de o rezistenţă vocală cu totul ieşită din comun; evoluează aproape continuu pe parcursul a peste 90 de minute cât durează întregul spectacol, fară pauză. Soprana israeliană Merav Barnea este un asemenea tip de voce; fapt ce a propulsat-o spre anume scene din Germania şi Franţa. Ii rămâne de câştigat maleabilitatea emisiei vocale; fapt ce ar întări sentimentul seducţiei inerent rolului, inclusiv în plan vocal. In rolul lui Ioan a evoluat baritonul austriac Sebastian Holecek, un obişnuit al marilor scene de operă ale lumii muzicale actuale; evoluţia sa a fost una lineară într-o întruchipare statuară covârşitoare. Relaţiile dintre personaje, complexul gestual, au rămas în bună parte convenţional tratate; ...în anume neconcordanţă cu viziunea scenică de ansamblu. Mult aşteptatul „dans al celor şapte văluri”, primul strip-tease devenit celebru, a fost realizat de regizor de o manieră inedită; cele şapte văluri erau literalmente animate de tot atâţia dansatori având în centu, în poziţionare cvasi imobilă, personajul titular. Celebrul moment simfonic al „dansului...” a fost susţinut de întregul ansamblu într-un flux simfonic a cărui devenire spectaculoasă a fost admirabil condusă.Trebuie menţionat, susţinerea simfonică a dramei este una de-a dreptul grandioasă. Am datorat-o în acest caz colectivului lărgit al  Israel Symphony Orchestra Richon LeZion, orchestra casei, ansamblu condus cu viguroasă energie, de către reputatul dirijor Dan Ettiger; actualmente director al Filarmonicii din Stuttgart.

Seara, la ieşirea de la spectacol, pe parvis-ul ce reuneşte clădirea Operei cu cea a Muzeului de Artă din Tel Aviv, publicul este de fiecare dată surprins de strigătele răzleţe ale vânzătorilor de covrigi. Preţul actual? Câte trei pentru o hârtie de zece!

Muzeul de Artă găzduieşte şi acesta, într-o sală proprie, stagiuni curente de muzică de cameră, inclusiv evoluţii ale orchestrelor de specific cameral. În alt sens. este de meţionat, într-unul dintre spaţiile expoziţionale ale Muzeului poţi întâlni lucrări ce aparţin avangardei bucureştene interbelice, cum este, spre exemplu, Marcel Iancu; ...notat şi aici cu terminaţia specific franceză a numelor de familie româneşti.

Prin amabilitatea generoasă a unor buni prieteni revin de mulţi ani în acest spaţiu. Il găsesc a fi absolut fascinant. Din multe motive. Marele eveniment al momentului? In sfârşitul de săptămână sute de maşini au invadat autostrăzile gonind spre Nord, spre înalţimile Golan. La peste 2.200 de metri altitudine, muntele Hermon a fost cuprins de zăpadă! A început sezonul de sky. Pârtiile sunt pregătite.

Revenind la muzica noastră... Mi-ar fi greu să accept că în urmă cu doi ani, la Bucureşti, pe parcursul ediţiei din anul 2017 a Festivalului enescian al muzicii, l-am urmărit pe Zubin Mehta pentru ultima oară pe scena de concert. Părea a fi etern. Este puternic legat de oamenii colectivului simfonic israelian. La prima sa apariţie bucureşteană în anul 1964, cu prilejul celei de a treia ediţii a Festivalului Enescu, a dedicat memoriei lui George Georgescu, partea lenta a celei de a opta simfonii bruckneriene.

Acum, cu câteva săptămâni în urmă, la început de ianuarie, intrat în al nouălea deceniu de viaţă, a dirijat la sediu, Los Angeles Symphony Orchestra. Este de sperat ca recenta absenţă din spaţiul israelian al muzicii să fie una trecătoare.

Personal, revin aici cu mare bucurie şi mă reîntorc acasă, la Bucureşti, cu grăbire.