
Lucrurile care trebuie făcute. Acum.
În esență, a venit vremea să dovedim că România nu este doar suma artificială, lipsită de credibilitate și relevanță internațională, între o populație dezbinată, în interiorul căreia colcăie ura și dorința de răzbunare, și un stat clientelar și inerțial, ci o națiune în sensul modern, solidar, coerent, creativ, competitiv și avansat al acestui vechi cuvânt.

O națiune nu mai înseamnă de vreun secol încoace doar etnie, limbă, pașaport, religie, beneficii de la guvern (ce ne dă statul?) sau cetățenia unui stat, ci mult mai mult – înseamnă competențele ei actualizate pentru secolul XXI, înseamnă discernământul și abilitatea de a forma o comunitate coerentă, solidară și sigură, înseamnă performanța de a-și produce bunăstarea economico-socială, de a produce valori culturale, științifice și tehnologice, de a inova și de a fi înconjurată de respect.
Va trebui (re)inventată așadar națiunea română. Articulată, demnă, puternică, integrată în marile circuite civilizaționale ale Europei democratice și lumii libere, educată, competentă și performantă, o națiune care are respect și este respectată. O națiune care este în UE, NATO și aliată a SUA, nu doar pentru că a avut noroc cu carul în tranziția ei postcomunistă și a fructificat cândva o fereastră de oportunitate istorică, ci pentru că merită și acolo este locul ei.
...Bun, dar asta este o vorbă mare, veți spune pe bună dreptate, „să reinventezi o națiune” și să o scoți dintr-o criză adâncă (nu doar politică) nu e lucru simplu. Va trebui în anii următori să deconstruim acest obiectiv fundamental în itemi specifici, dacă nu cuantificabili cel puțin ușor de definit, de înțeles și de urmărit. Să o luăm cu începuturile care clarifică de ce suntem aici, să ajungem la prezentul agitat și să privim spre viitor.
*
Coaliția România Europeană a câștigat alegerile. Putem scrie CRE cu sau fără ghilimele, pentru că această „coaliție a voinței” din România există în realitate, alcătuită la nivelul societății civile, la Cluj, pe 6-7 decembrie 2024, dar este și abstractă în același timp.
Nicușor Dan este rezultatul căutării prelungite și încercărilor repetate ale societății românești raționale și responsabile de a găsi un exponent serios, credibil, integru, care să ducă valorile și abordările în care credem la vârful statului român.
Coaliția reală, funcțională, puternică, s-a format însă, în cele din urmă, pe 18 mai 2025, din aproape 6,2 milioane de cetățeni români. Nu din partide, pe care românii le-au sancționat și le-au respins. Nicușor Dan a răspuns cel mai bine, prin profilul său uman decent, inteligent, onest și de bun simț, nevoii României Europene de a câștiga alegerile și de a supraviețui. Ne bucurăm că am fost primii care am identificat că el este soluția și care i-am spus, în după-masa de 6 decembrie 2024, la Cluj, la câteva ore după ce CCR a anulat alegerile, simplu și clar: „dacă veți candida la primăvară, veți câștiga alegerile!”

Decizia a luat-o însă singur, după 10 zile de analiză, sondaje și reflecție. Asta este tot, nu e nicio conspirație. A fost o întâmplare fericită că se afla cu noi la Cluj, chiar pe 6 decembrie, pentru a primi Premiul ICDE România Europeană 2024, în cadrul unei conferințe în care participau numeroși profesori, specialiști în științe politice și relații internaționale și reprezentanți ai unor asociații civice.
Am scris prima dată despre necesitatea de a forma o Coaliție a României Europene în noiembrie 2021, când mulți dintre noi am avut sentimentul insuportabil că am fost trădați de fostul președinte Iohannis și de PNL-ul îmbătrânit în coțcării și „uselism”, atunci când s-a rupt coaliția rezultată firesc după alegerile parlamentare din decembrie 2020, alegeri care dăduseră o majoritate cu un anumit sens politic și continuaseră în chip logic mesajul societății de după căderea regimului Dragnea, în mai 2019. USR a avut partea lui de vină, dar nu mai este cazul să dezgropăm istorii ale eșecului.
Am revenit apoi, de mai multe ori, asupra ideii că doar o largă coaliție cu implicarea societății civile mai poate salva România europeană, înfruntând însă ironiile, neîncrederea, superioritatea și aroganța partidelor îmbătrânite în rele, care încă mai credeau că soluția este la ele. Dacă aceste partide nu se schimbă, soluția nu va mai fi niciodată la ele, așa cum românii au arătat și pe 24 noiembrie, și pe 4 mai.
Dacă partidele se schimbă însă cu adevărat în bine, iar asta vom vedea la Congresele PNL, PSD și USR din toamnă (zic și eu din toamnă, nu pentru că aș avea informații din interior, ci doar pentru că mi s-ar părea normal să organizeze congrese la toamnă, toate având conduceri interimare), și vor renunța la modelul de partid-sectă din ultimii 10-15 ani, adică de partide închise, sfidătoare și cinice, conduse prin acapararea puterii prin mecanismul găștii disciplinate în care fiecare ipochimen, oricât de mediocru sau submediocru ar fi, își primește partea dacă e cuminte și stă în banca lui, așadar dacă se schimbă fundamental acest tipar al partidului clientelar, atunci democrația românească se va putea întoarce liniștită la vechea idee a reprezentativității democratice, aceea că „partidele politice veghează la interesul public” iar noi vom putea să ne vedem de treburile noastre.
*
...Deci, a ieșit bine. În ultimul moment, „ne-am scos”, iarăși, dar nu pentru mult timp. Am obținut încă o păsuire a istoriei. Încă un mandat de încercare. A câta oară spunem oare că este ultima șansă pentru România Europeană? Tic-tac, tic-tac.
Dar ce facem acum? Care sunt lucrurile care trebuie schimbate, înnoite, reformate, regândite? Să le punctăm succint, căci lumea de azi nu mai are timp de vorbă lungă. Iar România Europeană, vorba președintelui ales, trebuie „să treacă la muncă”.
1. Coaliția de guvernare, premierul, programul de reforme economice și administrative. Formarea unui nou guvern se va dovedi mai dificilă decât am putea crede după entuziasmul inițial al victoriei. Iar nodul gordian pare să fie (la) PSD, care nu știe încotro să o ia. Ar fi și social-democrat progresist, așa cum pretinde apartenența lor europeană la S&D, ar fi și naționalist-conservator-populist-tradiționalist, așa cum cred unii că ar cere interesele lor electorale pentru 2028. Nu știm ce vor decide. Dar putem să le sugerăm de pe acum stimaților social-democrați că locul de centru-stânga european progresist va fi ocupat în 2028 de un alt partid (nu, nu de Victor Ponta cu șapcă roșie, bineînțeles), unul pe care o parte importantă a generației tinere îl dorește deja, dacă PSD va alege să se bată cu AUR în săbiile conservatorismului naționalist. Dinspre tineri se va construi noua stângă moderată, europeană. PSD-ul duplicitar, așa cum îl știm din discursul și practica lor de 35 de ani, călare pe două orientări politice diferite, pe care le folosește alternativ, după context, este la capătul unei ere politice și a unui mod de a face politică. Așa nu vor putea merge mai departe. Au oameni buni și într-o facțiune, și în alta. Dar trebuie să decidă ce vor să fie. Nu poți fi și de stânga și de dreapta, și social-democrat, și conservator, și la putere și în opoziție în același timp, iar semnalul dorinței de sinceritate și claritate a fost exprimat de alegători. În fine, dacă premierul va fi Ilie Bolojan, așa cum dorea încă din campanie președintele ales, știm că direcția va fi serioasă, de încredere, clară, reformistă. Dar soluția guvernului minoritar vine cu vulnerabilitățile și capcanele ei cunoscute și nu este ideală. Dacă PSD decide să își asume totuși guvernarea și măsurile de reducere a deficitului bugetar, deci tăierea unor cheltuieli bugetare, s-ar putea să forțeze numirea altui premier decât Ilie Bolojan, unul din PSD sau un specialist apropiat de PSD, care să facă lucrurile așa cum vor ei, și atunci deja privim spre un compromis. Compromisurile, parte inevitabilă a politicii, vin și ele cu două fețe. Să sperăm că noua coaliție, noul guvern, noul premier și noul program de guvernare vor ști să traseze conturul acela fin, inteligent și responsabil care să includă în interiorul formulei alese și reformele, și stabilitatea politică. Ambele sunt necesare pentru România. Da, este nevoie de PSD în coaliție și în guvern, dar de un PSD care să vrea să lucreze cu sinceritate pentru schimbări, reforme, noi politici publice, și care să se schimbe în primul rând el însuși, ca partid.
2. Deficitul bugetar și recredibilizarea economiei românești pentru piețe și investitori. Aproape că nu mai este timp deloc de așteptat și trebuie aduși acum oamenii cei mai pricepuți și mai responsabili, care să ia măsurile urgente pentru a nu ne scufunda. Nu voi detalia economic, sunt alții mult mai pregătiți să o facă.
3. Securitatea României va fi o prioritate a mandatului. Trăim vremuri de război. Vremuri de restructurare a ordinii europene de securitate, de schimbări în paradigma NATO, UE, a nucleului democratic al Europei (unde a revenit Marea Britanie, după Acordul de parteneriat de ieri între UE și UK) și a „coaliției celor cu voință” care susțin Ucraina pentru a obține o pace dreaptă și durabilă. Dorim să fim acolo, în acest nucleu european responsabil, pentru că suntem a 6-a țară a UE ca mărime a populației și avem o poziție geopolitică ce ne obligă să fim proactivi, să ne implicăm, să avem inițiative și să arătăm că suntem aliați și parteneri credibili. Dorim să consolidăm relația puternică, de încredere cu SUA pe care am avut-o din 1997 încoace, dincolo de alternanțele la guvernare din democrația americană și cea românească. SUA au fost și rămân principalul garant al securității României, atât prin angajamentul american pentru art. 5 al Tratatului NATO cât și prin prezența militară și strategică a SUA pe teritoriul României. Avem deja o veste bună, prin anunțul Președintelui Trump privind numirea noului ambasador la București și prin menționarea „parteneriatului militar” și a „intereselor economice și de securitate” ale SUA în relația cu România.
4. Dialogul Național. Lansarea unui program prezidențial care să deschidă Dialogul Național, centrat pe valorile respectului, dreptății, transparenței și rațiunii argumentative, menit să atenueze în câțiva ani faliile adânci create în societatea românească. Dialogul Național trebuie început prin conversația sinceră, directă și transparentă a Președintelui republicii, vârful de legitimitate democratică al statului român, cu cetățenii acestei țări, fie ei furioși, radicali, moderați, tineri sau vârstinici, cu niveluri înalte sau joase de calificare profesională și educațională, de pe teritoriul țării sau din diaspora. Dacă este organizat și derulat corect, Dialogul Național ar putea calma în 2-3 ani, parțial cel puțin, valul de ură care a fost pornit și întreținut pe rețelele sociale. Nemulțumirile pot fi reale, dar direcția în care trebuie să meargă lucrurile este una a construcției și refacerii încrederii românilor în România, nu a distrugerii și incendierii casei noastre naționale.
5. Partidele. Marea problemă, marele eșec al democrației noastre. De la prăbușirea completă a încrederii în partide a plecat totul, cu ani în urmă, treptat. Nu avem partide credibile. Vorbim de cele pro-Vest, căci de la ele aveam speranțe. PNL, PSD și USR, care au avut inițial alți candidați, pe buletinul de vot de la primul tur (complet necorespunzători, așa cum și-au dat seama și aceste partide ulterior, când foștii lor candidați „s-au autodetonat” definitiv în spațiul public), ar trebui să fie primele care să se bucure că victoria lui Nicușor Dan și a Coaliției România Europeană (a celor 6,2 milioane de cetățeni) le-a mai dat o șansă să se schimbe! Să vedem, în toamnă, ce au înțeles. Să vedem rezultatele Congreselor PNL, PSD și USR. Nu doar președinții de partid contează, ci și echipele pe care le au în spate. Dacă reușesc, foarte bine, succes mai departe! Dacă nu, știm ce avem de făcut pentru 2028...
6. Educația. Aș fi vrut să o pun mai sus, căci esențialmente este cea mai importantă. Dar primele cinci ard cu foc deschis și necesită intervenții urgente (în câteva săptămâni, luni, sau maxim 2-3 ani), în timp ce educația arde mocnit de vreo 30 de ani și necesită un program profund de regândire și ridicare semnificativă a calității, pe care profesorul Daniel David se pregătește să îl anunțe și să îl ghideze.
7. Mediile și canalele de (dez)informare. Mulți dintre semenii noștri sunt scufundați în bezna unor medii inundate de dezinformare, manipulare, ură, știri false, bazaconii, conspirații anti-știință pornite încă de pe vremea pandemiei, negaționism și teze ale Kremlinului cosmetizate ca „neutralism” și „pacifism” anti-ucrainean, anti-UE și anti-NATO, nostalgii după vremurile comuniste sinistre, iluzia că suntem centrul lumii și de la noi a pornit toată civilizația umană, lozinci și sloganuri cu tuneluri prin munți și strămoși geniali, cu România care ar fi devenit „o colonie” a puterilor străine sau cu românii care ar fi devenit „sclavii Occidentului”, cu evenimente și fapte inventate, care nu s-au întâmplat niciodată, și stupidități solemne rostite cu aerul grav al candidatului Rusiei în alegerile din noiembrie 2024, cu ideea otrăvită și complet falsă că toate elitele țării sunt neapărat „corupte, globaliste și plătite de Soros” (de la medici la profesori, de la ingineri la artiști și de la oameni de știință și cercetători la oameni de cultură și intelectuali publici) etc. Este clar că trebuie făcut ceva pentru a asana mizeria din canalele de (dez)informare în care sunt ținuți captivi milioane de români, iar aceste reglementări și măsuri de responsabilizare în niciun caz nu pot fi oprite de așa-zisa „libertate de exprimare” a celor care mint deliberat, neagă că pământul e rotund și incită la ură și violență. Nu trebuie să existe libertate de exprimare pentru așa ceva. Intoleranța va trebuie să devină de netolerat de către statul de drept, tocmai pentru a apăra societățile deschise, libere și democratice. Nu orice toxină poate fi deversată în spațiul public, pe principiul liberei exprimări. Ceea ce este inacceptabil în offline trebuie să fie inacceptabil și în online. Ne vom apăra libertatea de a nu fi agresați de ură, violență și intoleranță și îi vom ajuta pe cei căzuți pradă bombardamentului cu știri false și dezinformare să primească știri corecte, informație verificată și de calitate, care să-i ajute să gândească responsabil.
8. Anti-extremismul ca obligație legală, conduită politică dar și regulă de bună creștere. Acest punct trebuie văzut așadar în conjuncția priorităților legate de Dialogul Național (pct. 4), reforma Partidelor pro-occidentale (pct. 5), Educație (pct. 6) și Mediile de informare (pct. 7). Nu ne permitem să apară în România o masă critică extremistă. Nu suntem încă acolo, dar lucrurile trebuie urmărite atent.
9. Republica Moldova. Națiunea română a funcționat admirabil pe 18 mai, iar cetățenii români din Republica Moldova (sau provenind din Republica Moldova dar trăind acum alte țări) s-au mobilizat și au ajutat la salvarea României Europene. Mulțumim, Maia Sandu! La rândul ei, România Europeană va ajuta Republica Moldova să țină calea europeană, înainte și după alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a fructifica șansa (mică, mare, nu știm, dar există) de a deveni membră a Uniunii Europene în 2030, așa cum intenționează actuala Comisie să își încheie mandatul, cu o mică lărgire („small bang”) cuprinzând 2-3 țări din Balcanii de Vest și Vecinătatea Estică a UE.
10. Încrederea că Națiunea Română își poate recâștiga demnitatea și plăcerea de a trăi în această țară frumoasă, dar nu prin Revoluție, ură, violență, distrugere și incendierea țării, ci prin respect, dreptate, responsabilitate față de binele public, onestitate, contribuție la dezvoltarea României. Avem o țară, dar era să ne pierdem națiunea. Acum dorim să reconstruim o națiune care să aibă încredere în propria ei țară.
*
Precizare. Am scris acest articol în aceeași calitate pe care o am de mai mulți ani: de cetățean interesat de evoluția României, de profesor de relații internaționale la UBB Cluj, de președinte al think tankului ICDE (Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană), de autor de cărți și articole. Ideile de mai sus mă implică doar pe mine și, eventual (m-aș bucura), îi pot reprezenta și pe alți semeni care cred în aceleași valori și principii.