Ivan cel Mic şi Reding cea de Aur

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost odată ca niciodată un tinerel, care ar fi vrut să fie Făt-Frumos. Dar nu era. Era doar Ivan. Cătălin Ivan.

Şi tinerelul a ajuns de prin Brăila la o facultate în Iaşi. Şi cum colinda Ivan dealul Copoului, îmbătându-se cu mirosul de tei, s-a îndrăgostit. A simţit cum îi tremură inima, cum i se zbate sângele în vene la gândul ei. Când începea s-o simtă, Ivan înnebunea. Nu mai ştia ce face. Ce vorbeşte. Singura dorinţă a lui era că trebuie să o aibă! Şi ea, o vrăjitoare sinistră, îşi luase un nume nu prea de basm, Puterea.

Dar, să lăsăm puţin basmul şi să vă spun ce a urmat. Cătălin Ivan s-a înscris în PSD şi a început să urce, susţinut din toate părţile. Doar era tânăr, aprig şi un foarte bun ascultător al căpcăunului-primar Gheorghe Nichita, cel care taie şi spânzură tot ce mişcă roşu prin Iaşi. Şi Nichita l-a îndrăgit pe Ivan, că lui astfel de oameni îi plac, care tac şi execută. Şi l-a îndrăgit atât de tare, încât făcea şi glume, că i-ar plăcea să-l ia de ginere. Dar asta chiar a fost doar un basm.

În realitate, Ivan a urcat, şi a urcat, şi a urcat. A devenit puternic sau, cel puţin, aşa i se părea. Şi a fost membru în Consiliile Local şi Judeţean, dar n-a făcut nimic. Cel puţin, nimic de păstrat într-un basm. Poate doar o întâmplare când Ivan, sunat de un jurnalist şi întrebat de ce a votat să îndatoreze Iaşiul cu 50 de milioane de euro, a înlemnit. A bâiguit doar: „ăăă", „îîî", „deci, revin eu cu un telefon". Şi Ivan nu a mai revenit, dar şi-a telefonat toată suflarea roşie din Iaşi, plângându-se că se ia presa de el. Asta a fost cam singura faptă demnă de notat din cariera lui Ivan în administraţia locală. În schimb, în cea politică, a bifat multe funcţii în PSD. Până când a ajuns europarlamentar.

Şi mare mi-a fost mirarea să văd că, recent, Ivan, fâstâcitul de la Iaşi, a făcut cel mai mare scandal în Parlamentul European. S-a comportat ca pe malul Bahluiului, exact cum a văzut la căpcăunul cel mare, Nichita. A ţipat, a insultat, s-a luat de culoarea portocalie a hainelor doamnei Viviane Reding, zâna cea bună din basmul nostru. Ivan a uitat că e un nimeni şi că zâna pe care o scuipă are zeci de clase peste el. Şi e puternică, influentă. Şi are şi dreptate când spune că România nu poate intra acum în Schengen, după dezmăţul politic făcut de amicii lui Ivan. Dar zâna noastră, ca o zână adevărată, nu i-a spus lui Ivan că el are cravata de culoarea ciumei-roşii. I-a zis doar ceva de „fermitate în acţiunile UE".

Doar că, aşa cum îl ştiu eu pe Ivan, şi îl ştiu bine pentru că eu sunt povestitoarea, el nu a înţeles nimic. Aşa că îi voi simplifica eu: Alo, domnul Ivan, tot eu sunt la telefon. Nu te mai întreb de ăia 50 de milioane de euro. Ştiu că habar n-ai de ei. Dar întoarce-te acasă că Bruxelles-ul nu e Iaşi, cum nici Parlamentul European nu e Consiliul Local, cum nici tu n-ai să fii vreodată politician! Doar un papagal! Sau, mă rog, ce animale zburătoare or mai fi prin basme.

Ramona Ursu este jurnalist "Adevărul"

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite