Familiile românilor, combustibilul ascensoarelor politice

Situaţia ar trebui să fie mai îngrijorătoare şi tratată cu multă atenţie, cu cât afectează nu doar persoanele adulte, ci şi copii de la vârste tot mai fragede. Ne surprinde, ne îngrozeşte, ne revoltă, ne trezesc emoţiile negative când aproape săptămână de săptămână, media ne prezintă cazuri de oameni disperaţi, de multe ori copii, care au recurs şi recurg la gesturi prin care îşi fac rău, uneori mergând până la a-şi lua singuri viaţa.

Pe zi ce trece, citim, aflăm ştiri îngrijorătoare, triste, tragice despre oameni care aproape că s-au rupt de familii, de mediul social, de lumea reală în care trăim. Astfel de ştiri ce reflectă o realitate actuală par că au o dinamică de dezvoltare destul de rapidă, în ultimul timp, în societatea românească.

Cu atât mai tare situaţia ar trebui să fie mai îngrijorătoare şi tratată cu multă atenţie, cu cât afectează nu doar persoanele adulte, ci şi copii de la vârste tot mai fragede.

Ne surprinde şi uimeşte, ne îngrozeşte şi chiar ne stârneşte furia, ne revoltă, ne trezesc emoţiile negative atunci când aproape săptămână de săptămână, media ne prezintă cazuri de oameni disperaţi, de multe ori copii, care au recurs şi recurg la gesturi prin care îşi fac rău singuri, uneori mergând până la a-şi lua singuri viaţa.

Chiar azi am citit despre faptul că, ”în ultima lună, patru copii s-au sinucis din cauza temelor!!!” Pare incredibil! Să fie oare adevărate cauzele acestor tragedii, în România secolului XXI? Dacă-i adevărat, cum de nimeni, familie, societate, instituţii nu au reuşit să prevină aceste nenorociri?

Cauzele, motivele oamenilor disperaţi sunt de multe ori de neînţeles de către noi ceilalţi, care privim cu pasivitate la dramele, tragediile semenilor pe care nu putem sau nu vrem să-i ajutăm, atât ca indivizi, cât şi la nivel de societate.

Ştie cineva cât de mare, ce amploare are acest fenomen? A cercetat cineva, a analizat cineva, a tras cineva concluzii şi a propus/luat măsuri pentru prevenirea şi rezolvarea situaţiilor disperate înainte să se ajungă la tragedii umane?

Cunoaşte vreo autoritate, se preocupă de problemele sociale, reale, de viaţă ale românilor, ale copiilor, ale familiilor, ale indivizilor? Este adevărat că, în primul rând ar trebui ca fiecare dintre noi să avem grijă de viaţa proprie atunci când e gata să ne ia valul şi să ne ducă la fund.

Dar când anumiţi oameni ajung pe marginea prăpastiei şi nu se pot salva, dimpotrivă, sunt atraşi de hăul mortal ca ultimă ”soluţie de salvare”, atunci cine îi ajută, când au cea mai mare nevoie de ajutor?

 Familia? Unii nu au familie ori sunt rupţi total, parţial sau ignoraţi de ceilalţi membri!

Societatea, comunitatea? Prea puţin. De cele mai multe ori acestea se fac că nu ştiu problemele membrilor sau dacă le percep, atunci le ignoră total.

Şcoala, în cazul copiilor? Prea puţin. Vedem cu toţii că însăşi sistemul de educaţie românesc moare pe zi ce trece.

Autorităţile, primăriile, guvernul, parlamentul? Ha, ha…La o astfel de întrebare îţi vine să râzi trist, văzând, ştiind că majoritatea celor care fac parte, conduc instituţii sunt politicieni sau persoane preocupate doar de accesul şi păstrarea funcţiilor şi puterii, implicit doar de asigurarea intereselor proprii sau de grup, de gaşcă, de partid.

Pe de altă parte, pentru aparenţe şi pentru ochii norodului, dar în realitate pentru găştile de interese s-au înfiinţat şi se înfiinţează tot felul de noi instituţii destinate să se ocupe cu problemele oamenilor, familiilor, societăţii.

Ministerul Familiei de exemplu, înfiinţat de acest guvern în funcţiune, nimeni nu ştie de ce în mod real şi care sunt atribuţiile lui precise, legale? Nici măcar politicianul pus în fruntea lui, Gabriela Firea, ministru, nu cred că ştie! Cu ce s-a remarcat până acum acest minister, oamenii numiţi şi angajaţi pe ştatul de plată, ce programe, proiecte, fapte măreţe au realizat până acum?

Eu unul nu ştiu! Ştie cineva?

Până acum, am remarcat doar nişte declaraţii propagandistice legate de situaţia unui copil, al unor români din străinătate, într-o ţară unde este evident că acest Minister al Familiei din România nu are nici o atribuţie legală şi nu poate face nimic. Această instituţie nu face nimic nici pentru românii din ţară, cum ar putea să-i ajute prea mult pe cei de afară?

Dar este o practică, un obicei vechi printre anumiţi politicieni avizi să capete capital public, electoral ori de câte ori li se iveşte câte o oportunitate în plus legată de familie, de copii, atunci când cazurile stârnesc emoţii şi reacţii în rândul opiniei publice, că de rezolvat nu rezolvă nimic.

Vă mai amintiţi de un grup de parlamentari, dintr-o altă legislatură, care s-au arătat preocupaţi, îngrijoraţi, ba chiar au şi trecut la acţiune, în sensul de a merge peste hotare, să rezolve cazul unor copii luaţi în custodia autorităţilor dintr-o ţară nemembră a Uniunii Europene, anunţând opinia publică de faptul că se implică pentru redarea minorilor familiei acuzate de rele tratamente.

În realitate, acei parlamentari şi-au fabricat o acţiune de propagandă, toată presa a scris de iniţiativa lor la vremea respectivă, dar au pus-o şi de-o excursie proprie pe banii statului român. Evident că nu au rezolvat nimic, nici nu aveau cum.

Nici familiile românilor, oamenii nu ştiu care este rostul acestui nou minister al Familiei, ce a făcut concret şi ce va face, în afară de a cheltui sumele importante alocate de la bugetul de stat!

În nici un caz nu rezolvă problemele românilor, ale familiilor acestora, acolo unde mai există acestea. Nici măcar nu cred că instituţia respectivă cunoaşte situaţia reală, existenţială, problemele şi necazurile românilor, dar să le mai şi găsească soluţii celor din ţară, cu atât mai puţin celor din străinătate.

Politicienii români folosesc de ani buni motivul familiei pentru a câştiga capital de imagine, electorat, putere şi evident, caşcaval.

Vedem cu toţii, propaganda, populismul minciunile referitoare de grija ale unor politicieni, ale mamelor eroine din partide, ale unora care nici măcar nu au o familie proprie, ale tuturor celor care folosesc familiile românilor fără scrupule pentru a-şi atinge scopurile.