Dictatul de la Viena și urmările lui. Investigarea traumei istorice la românii din Covasna și Harghita

Zilele trecute, pe 30 august, s-au împlinit 83 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. Sunt din ce în ce mai puțini oameni care au trăit acele momente dramatice sub ocupație, dar oare trauma dintr-o comunitate se termină odată cu ultimii supraviețuitori ai evenimentelor traumatizante? Sau, în unele comunități, trauma se transmite peste generații și avem o traumă istorică?

În câteva dintre cercetările noastre trecute am abordat problematica traumei istorice în narațiunile publice din Ungaria și din Turcia, cercetări disponibile aici și aici. Am arătat cum este limpede că există suferință reală în societățile de acolo, însă această suferință reală este mai degrabă indusă de narațiunile propriilor elite, iar nu de către evenimentele istorice care au dat numele respectivelor traume, adică Tratatul de la Trianon și cel de la Sèvres.

Acestea fiind spuse, am observat că, din păcate, despre traumele istorice suferite de populația de etnie română nu avem nicio cercetare integrată. Ocaziile pentru inducerea acestor traume au fost destule, doar în ultimul secol: Dictatul de la Viena, ocupația sovietică a Basarabiei, a Bucovinei de Nord, cu toate crimele, deportările și cruzimile săvârșite, masacrele împotriva aromânilor din sudul Dunării, din Imperiul Otoman, Grecia, Bulgaria etc., ocupația sovietică a întregii Românii, închisorile politice de după 1945, deportările din Banat etc.

Argumentarea temei

Prin Dictatul de la Viena, impus de Germania nazistă, Ungaria horthystă a ocupat 43.492 km² din România și o populație de circa 2.600.000 de locuitori, din care în jur de 1.350.000 de români. Această ocupație horthystă a avut o dimensiune aparte în sud-estul Transilvaniei, în zona județelor Covasna-Harghita, mai ales prin intensitatea și agresivitatea măsurilor luate împotriva populației de etnie română.

Nu vom exemplifica acestea în cadrul prezentului material, putem spune doar că se regăsesc nenumărate exemple de metode ca „bătaia, tortura, schingiuirea, trimiterea sub diverse pretexte la închisoare, asasinate, maghiarizări forțate (...), interzicerea portului românesc, tăierea poalelor cămășilor, obligativitatea purtării costumului unguresc, confiscări de brevete, salarii, pensii, îndepărtarea din funcții, din locuințe, și aducerea în acestea a coloniștilor maghiari, dărâmări de biserici, profanări de cimitire, linșări, înfometări, deportări, recomandări pentru emigrare, sancționarea celor care acordau ajutoare și pomeni, intimidări prin înscenări de procese, amenințări, percheziții, rechiziții,”(pp. 125-126, Dictatul de la Viena și consecințele sale asupra poporului român), documentate în diferite volume, dintre care putem da drept exemplu Dictatul de la Viena și consecințele sale asupra poporului român, Sud-estul Transilvaniei în perioada 1900-1914. Studiu socio-politic sau Românii din fostele scaune secuiești (secolele XVI-XXI).

Dar trebuie să dăm totuși câteva cifre, ca să putem înțelege de ce ocupația prin Dictatul de la Viena a reprezentat un eveniment deosebit de traumatizant îndeosebi pentru comunitățile de români din Covasna și Harghita.

· Din totalul comunităților românești din zonă, se afirmă că „în cuprinsul actualului județ Covasna, din totalul comunităților atestate, 34 au dispărut în secolul al XIX-lea, dintre care 20 după 1867, iar 39 în secolul XX, dintre care 32 în anii 1940-1944. În județul Harghita, 44 de comunități românești dispar în secolul al XIX-lea – dintre care 27 în timpul dualismului austro-ungar, iar 63 în secolul al XX-lea, dintre care 48 în anii 1940-1944.” (p. 91) Trebuie să reținem faptul că doar în timpul ocupației horthyste au dispărut 32 de comunități românești din Covasna și 48 din Harghita! Adică doar în 4 ani de ocupație au dispărut 80 de comunități românești de pe teritoriul celor două județe!

· Și rapoarte internaționale atestau opresiunea și epurarea etnică ce se desfășura în această zonă ocupată de Ungaria horthystă. Raportul Comisiei Altenburg-Roggeri, o comisie germano-italiană din acea perioadă care supraveghea ducerea la îndeplinire a Dictatului de la Viena, învinovățește ambele părți pentru unele tratamente aplicate minorităților, dar nota în privința masacrelor și a „omorurilor în masă comise de către unguri” că „partea ungară poartă o vină mai mare decât cea română. Concludente pentru această hotărâre au fost omorurile în masă comise de către unguri”. (pp. 49-50).

· Populația românească de pe teritoriul fostelor județe Treiscaune, Ciuc, Odorhei a scăzut cu aproape jumătate în doar primul an al ocupației, după cum arată următorul tabel.

Sursa: Vasile Ciubăncan, Modificările produse în structura demografică a județelor Ciuc, Odorhei și Treiscaune în perioada anilor 1930-1948

· Preoții români ortodocși au fost cu toții alungați și câțiva uciși în primele câteva luni ale ocupației. Din 60 de preoți ortodocși câți erau în 1940 în zona actuală Covasna-Harghita, „Regimul terorii și persecuțiilor instaurat imediat după ocuparea regiunii a făcut ca, în octombrie 1940, să nu mai rămână în zonă decât 10 preoți ortodocși iar până la finalul anului nici unul.”(p. 219) Măsuri asemănătoare au fost luate și împotriva credincioșilor români greco-catolici și a bisericilor lor.

· În privința emigrației forțate, se estimează (p. 42) că au fost forțați să emigreze în jur de 500.000 de români din cei aproximativ 1.350.000 care fuseseră ocupați de Ungaria horthystă în toată Transilvania. În locul lor au fost aduși tot circa 500.000 coloniști unguri din Ungaria.

Refugiați români din comuna Sălard. Sursa: Buletin de Carei

Nu enumerarea acestor incidente sau suferințe face obiectul prezentei analize, astfel că am dat doar câteva date numerice care să arate că anvergura și violența acestor măsuri ne-a făcut să considerăm extrem de necesară o cercetare care să ne arate cum este populația de etnie română din Covasna și Harghita astăzi, raportat la Dictatul de la Viena. Cum a trecut peste traumele trecutului? A trecut peste traumele trecutului? Oare putem vorbi despre o traumă istorică în cazul comunității românești din Covasna Harghita?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie mai întâi să identificăm ce este o traumă istorică? Și cum o cercetăm? Cum ne dăm seama dacă într-o anumită situație avem sau nu avem o traumă istorică? Să le luăm pe rând.

Ce este o traumă istorică? Cum o recunoaștem? 

La aceste întrebări noi am răspuns în doi pași. Primul pas a fost să comparăm datele rezultate din cercetarea noastră cu cei 12 indicatori adaptați din HLS (Historical Loss Scale), unul dintre cele două instrumente validate în SUA pentru identificarea și cuantificarea traumei istorice la amerindieni. HLS (The Historical Loss Scale - Scara Pierderilor Istorice) este un scurt chestionar compus din 12 întrebări despre diferite tipuri de pierderi pe care amerindienii este posibil să le fi suferit în trecut (pierderea limbii, a tradițiilor, a pământului etc.) și cât de des se gândesc la acestea astăzi. Al doilea pas a fost să comparăm rezultatele analizei noastre cu câteva definiții ale traumei istorice.

O definiție destul de clară a traumei istorice este disponibilă pe o pagină a Departamentului de Stat al SUA pentru Servicii de Sănătate, U.S. Department of Health & Human Services, din care cităm: „Trauma istorică este o traumă multigenerațională suferită de un anumit grup cultural, rasial sau etnic. Este legată de evenimente majore care au oprimat un anumit grup de oameni din cauza statutului lor de grup oprimat, cum ar fi sclavia, Holocaustul, migrația forțată și colonizarea violentă a indigenilor americani.”

O altă cercetătoare fundamentală în domeniul traumei istorice este Michelle Sotero, cu lucrarea sa din 2006 denumită A Conceptual Model of Historical Trauma: Implications for Public Health Practice and Research. Modelul propus de această cercetătoare susține că „trauma istorică își are originea în subjugarea unei populații de către un grup dominant. Succesul subjugării constă în cel puțin patru elemente: (1) violență copleșitoare fizică și psihologică; (2) segregare și/sau dislocare; (3) sărăcire economică; și (4) deposedare culturală.” Toate acestea fiind prezente în măsurile luate de autoritățile horthyste după ocupația prin Dictatul de la Viena. Cercetătoarea continuă să arate că „Grupul dominant impune cu forța subjugarea prin diferite mijloace, incluzând forță militară (n.r. prima administrație horthystă a zonei Covasna-Harghita a fost una militară), război biologic, politici naționale de genocid, epurare etnică, încarcerări, sclavie și/sau legi care interzic libertatea de mișcare, dezvoltarea economică și exprimarea culturală.”

În Enciclopedia Genocidurilor și Crimelor Împotriva Umanității epurarea etnică este descrisă în modul următor: „epurarea etnică implică nu doar izgonirea unei populații, ci și eradicarea culturii ei, a monumentelor arhitecturale și artefactelor. Ideea este să se elimine întregi civilizații din teritoriile-țintă, împreună cu oamenii care le reprezintă.” Credem că puținele dovezi pe care le-am înregistrat mai sus indică în mod covârșitor cu toate în direcția acestei concluzii în privința măsurilor luate și efectelor urmărite de către autoritățile de ocupație horthystă, care au efectuat o reală epurare etnică împotriva românilor din Covasna-Harghita, în special. În acest sens, avem și masacre și izgonirea în masă (aproape jumătate din populația de etnie română este dispărută în doar un an!), avem și eradicarea culturii, avem demolarea monumentelor arhitecturale, avem profanări de cimitire și biserici, avem toți indicatorii unei adevărate epurări etnice, pentru că se dorea eliminarea unei civilizații întregi din zona Covasna-Harghita, împreună cu oamenii care o reprezentau. Adică exact ce specifica definiția de mai sus.

La Mohatt et al., în altă lucrare de referință pentru subiect, citim că trauma istorică are 3 caracteristici principale: (1) un eveniment, o catastrofă generatoare de suferință, de traumă; (2) trauma este împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate, nu de un singur individ; (3) trauma se transmite de la o generație la alta la indivizi care nu au avut contact direct cu evenimentul traumatic inițial.

Raportat la cercetarea noastră, argumentarea temei de mai sus arată fără dubiu că în privința populației de etnie română din Covasna-Harghita se confirmă existența primelor două caracteristici ale traumei istorice de la Mohatt et al.: adică (1) avem de a face cu un eveniment catastrofal care induce o traumă, respectiv ocupația horthystă între 1940-1944, și (2) este vorba despre impactul asupra unei întregi comunități.

A rămas ca cercetarea noastră să identifice a treia caracteristică de mai sus, respectiv (3) dacă avem o traumă transmisă de la o generație la alta. Analiza chestionarelor noastre relevă și ea același lucru ca cele rezultate din argumentarea temei de mai sus: toți respondenții încă suferă de pe urma Dictatului de la Viena și avem de a face cu o traumă. Iar faptul că suferința este transmisă de la o generație la alta reiese din faptul că 11 respondenți din 12 au declarat că simt durere când trebuie să vorbească despre Dictatul de la Viena, unul a declarat că simte și teamă și durere, iar un altul a declarat că îi este greu să vorbească despre aceasta. Așadar, avem o unanimitate în această suferință.

Pe de altă parte, doar 5 dintre respondenți au vârsta peste 65 de ani (probabilitatea ca ei să aibă o vârstă de peste 85 de ani și să fi suferit în mod conștient din cauza ocupației horthyste fiind foarte mică), așadar în mod clar avem o majoritate limpede (posibil chiar unanimitate) de persoane care nu au trăit în mod direct ocupația horthystă. Cu toate acestea, toți respondenții au declarat că simt suferință când vine vorba despre acea perioadă. În concluzie, suferința s-a transmis la majoritatea dintre ei peste generații (posibil chiar la toți, pentru că nu cunoaștem vârsta exactă a celor 5 respondenți peste 65 de ani).

Așadar, avem în mod limpede o traumă intergenerațională majoritară (posibil unanimă) în grupul nostru de respondenți și astfel se îndeplinește și cea de a treia caracteristică a traumei istorice identificată în lucrarea de referință a lui Mohatt el al. citată mai devreme.

Cercetarea propriu-zisă. În scopul cercetării exploratorii pe care am întreprins-o, am intervievat, prin intermediul unui chestionar, 12 persoane de etnie română din Covasna și Harghita, dintr-un grup-țintă constituit din membrii în conducerea celor mai reprezentative asociații ale românilor din zona Covasna- Harghita.

Acest mic sondaj întreprins de noi nu este valid din punct de vedere statistic pentru întreaga comunitate de etnie română din Covasna și Harghita, pentru că nu am avut resursele necesare să facem un astfel de sondaj (care ar fi cu siguranță extrem de necesar!), însă cu siguranță cercetarea noastră ne poate da câteva indicii despre starea acestei comunități și, ceea ce am urmărit îndeosebi prin această cercetare, ne poate arăta dacă există traumă istorică în comunitatea românilor din Covasna și Harghita. Doar că nu ne poate spune anvergura acestei traume în cadrul întregii comunități.

Analiza chestionarelor

În cele ce urmează vom analiza pe scurt o parte din întrebările cuprinse în chestionarul nostru, cele care au cea mai mare relevanță pentru cercetarea noastră în privința traumei istorice.

Analiza: Dintru începutul analizei, la întrebarea numărul 2, se poate observa într-o majoritate covârșitoare sentimentul de abandon, reprezentativ pentru simptomele traumei istorice. Deși repetăm faptul că acest sondaj nu este statistic reprezentativ pentru întreaga comunitate a etnicilor români din Covasna-Harghita, nu putem să nu ne întrebăm, dar dacă ar fi? Dacă ar fi, atunci fie și doar acest singur răspuns ar trebuie să declanșeze o serie de analize și cercetări din partea autorităților relevante care să răspundă la întrebările complexe care se află în spatele acestui sentiment de abandon. De ce se simt astfel românii din Covasna și Harghita, ce ar fi putut reprezentanții Statului Român să facă și nu au făcut? Care este situația celor două comunități, română și maghiară/secuiască? Se construiesc punți de legătură între cele două comunități sau dimpotrivă, așa cum arată chiar o analiză a unui etnic maghiar, care dovedește cum statul ungar sponsorizează inițiative care sub nicio formă nu implică vreo cooperare între cele două comunități și se încearcă o segregare și mai accentuată a lor. Care este rolul jucat de statul ungar aici? În primul rând, de ce i se permite statului ungar să joace un rol mai mare decât este cazul aici, în afacerile interne ale României? Iată doar câteva dintr-o serie lungă de întrebări extrem de importante care se cad a fi puse fie și doar în legătură cu acest prim răspuns din chestionarul nostru.

Dar în primul rând ar trebui ca autoritățile relevante ale Statului Român să vrea să știe exact ce se întâmplă aici și să se întreprindă studii reprezentative statistic pentru întreaga comunitate românească din Covasna-Harghita. Deși probabil există o teamă că rezultatele ar putea fi chiar cele din prezenta noastră cercetare.

Analiza: Iată că la această întrebare absolut toți respondenții au fost de acord cu faptul că românii din Covasna-Harghita au avut de suferit în urma Dictatului de la Viena și a ocupației horthyste. Corespunde întru totul și relatărilor istorice despre ce s-a întâmplat în această zonă, despre epurarea etnică ce s-a desfășurat aici prin diferite mijloace, din care am arătat pe scurt și noi câteva aspecte în argumentarea alegerii temei.

Cu toate acestea, conform simptomelor diferitelor tipuri de traume, atunci când unele persoane trebuie să vorbească despre suferința lor personală, despre trauma suferită sau resimțită de către ei personal, devin reticenți în a face acest lucru. Drept dovadă, doar 3 dintre cei 12 respondenți au relatat în chestionar scurte aspecte ale suferințelor îndurate de prieteni sau membri ai familiilor lor în timpul ocupației horthyste sau a Regiunii Autonome Maghiare. Ceilalți nu au dorit să relateze astfel de aspecte, deși 11 din 12 au declarat că ei au avut în rândul propriei familii sau cunosc pe cineva de etnie română care a suferit din cauza ocupației horthyste sau a Regiunii Autonome Maghiare.

Analiza: Iată că această întrebare numărul 4 începe să arate dimensiunea reală a dramei suferite de românii din Covasna-Harghita. 7 respondenți au spus că ei cunosc pe cineva din Covasna-Harghita, de etnie română, care a avut de suferit din cauza ocupației horthyste sau a Regiunii Autonome Maghiare (dintre care un respondent a scris de mână că el/ea cunoaște foarte mulți astfel de etnici români care au avut de suferit), 4 respondenți au spus că familia lor a avut de suferit, 1 singur respondent a declarat că nu cunoaște astfel de cazuri.

Pe scurt, iată cum 11 respondenți din 12 au declarat că familia lor sau cunoscuți ai lor români au avut de suferit din cauza ocupației horthyste sau a Regiunii Autonome Maghiare. Dacă am fi avut resursele și timpul necesare pentru o sondare relevantă statistic a populației de etnie română din Covasna-Harghita, credem că rezultatele este posibil să ne fi arătat dacă nu o majoritate atât de limpede ca aici, cel puțin un procent uriaș care ar trebui obligatoriu luat în considerare în conturarea oricărei politici a Statului Român în zonă, ținând cont de specificul istoricului traumatic al comunității românești de aici.

Analiza: Realitatea dramatică resimțită în comunitatea românilor din Covasna și Harghita reiese din nou în evidență în mod covârșitor atunci când ei trebuie să vorbească despre evenimentele legate de Dictatul de la Viena din 1940, atunci când o parte din România, inclusiv mare parte din Covasna și Harghita, au fost ocupate de Ungaria horthystă. Acest eveniment, care posibil că este evenimentul declanșator al unei traume istorice, a generat durere printre 11 dintre cei 12 respondenți, atunci când trebuie să vorbească despre el, teamă pentru 1 alt respondent (care a bifat și „durere)”, și greutate pentru 1 alt respondent. Nici măcar una dintre persoanele care au completat chestionarul nu a fost indiferentă față de acest eveniment, ci dimpotrivă, evenimentul a declanșat durere, teamă și greutate la toate persoanele. Din nou, un rezultat care cere o cercetare temeinică mult mai amănunțită asupra posibilității existenței unei traume istorice foarte serioase la românii din Covasna-Harghita.

Analiza: Suma răspunsurilor este 13 în loc de 12, câți respondenți avem, pentru că 1 peroană a avut valabile ultimele 2 răspunsuri, adică are cel puțin un copil care locuiește în zona Covasna-Harghita și cel puțin un copil care a plecat din zona Covasna-Harghita.

Cu toate acestea, dincolo de împărțirea relativ egală a răspunsurilor între 3 opțiuni, un lucru reiese frapant în evidență – nici măcar o singură persoană nu a bifat opțiunea numărul 2, cea conform căreia și-ar încuraja copiii să rămână în zona Covasna-Harghita. Ceea ce este dramatic, din nou.

Analiza: Fără să intrăm în detaliile acestor răspunsuri, o analiză foarte rapidă din punct de vedere cantitativ ne arată că pe toate cele 12 pierderi, discriminări și suferințe de mai sus s-au dat 141 de răspunsuri de către cei 12 respondenți (1 persoană nu a răspuns la ultimele 3 întrebări). Iar frecvența cu care respondenții se gândesc la aceste chestiuni este copleșitoare: 67 din 141 de puncte, adică aproape jumătate, au arătat că respondenții s-au gândit la aceste chestiuni care sunt indicatori pentru traumă istorică de mai multe ori pe zi sau zilnic. Ceea ce reprezintă o frecvență uriașă, fie și doar dacă am compara cu rezultatele Tabelului 2 din cercetarea citată de noi mai devreme și întreprinsă pe o populație de indigeni nord-americani, unde procentul cumulat „zilnic” și „de mai multe ori pe zi” este per total mai mic de 20%.

Dacă la cercetarea noastră adăugăm și cele 20 de puncte de la opțiunea „o dată pe săptămână” ajungem la 87 din 141, ceea ce este extrem de mult. Cu alte cuvinte, cei 12 respondenți se gândesc zilnic sau o dată pe săptămână de 87 de ori la cele 12 chestiuni-indicatori pentru traumă istorică.

Mai mult, la toate cele 12 chestiuni, din partea tuturor celor 12 respondenți, adică din 141 de răspunsuri date (1 persoană nu a răspuns la ultimele 3 întrebări), doar de 7 ori avem bifată opțiunea că nu se gândesc niciodată la o anumită chestiune.

Iar din aceste 7 ori, 4 dintre respondenți au declarat că nu se gândesc niciodată la pierderea credinței românești, ceea ce ridică o întrebare ce merită analizată mai amănunțit. Pot fi două explicații – prima ar fi că nu se gândesc la pierderea credinței românești pentru că nu consideră că se poate întâmpla, a doua explicație ar fi că nu se gândesc la pierderea credinței românești pentru că nu li se pare importantă. Noi tindem să credem că prima explicație ar fi cea valabilă, și anume faptul că nu se gândesc la pierderea credinței românești din motiv că li se pare că nu se întâmplă sau nu se poate întâmpla, mai ales ținând cont de dezvoltarea și de implicarea extrem de activă a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei în viața comunității românești din această zonă.

Analiza: Această întrebare este oarecum în continuarea întrebării numărul 2, cea despre sentimentul de abandon din partea Statului Român. Iar rezultatul este la fel de dramatic – 10 respondenți din 12 au declarat că, în calitate de etnici români în Covasna-Harghita, nu se simt protejați de Statul Român, iar 1 respondent nu a dorit să răspundă la întrebare. Un singur respondent din 12 declară că se simte protejat ca etnic român în Covasna-Harghita. Este un lucru absolut dramatic, care ar trebui să dea de gândit imediat autorităților relevante. Cum este posibil ca atât de mulți cetățeni dintr-o comunitate din România să nu se simtă protejați de Statul Român din cauza apartenenței lor etnice? Cum este posibil să nu ne dorim să investigăm mai mult această nesiguranță și cauzele din spatele ei? Cum este posibil să lăsăm cauzele din spatele ei să se dezvolte nestingherite de către autoritățile publice? Există vreo complicitate în acest sens? Iată, din nou, o avalanșă de întrebări care trebuie neapărat adresate fie și doar în urma acestei singure întrebări, pentru că este vorba despre securitatea individuală, securitatea comunitară și securitatea națională, până la urmă.

Analiza: Răspunsurile la această întrebare sunt din nou emblematice pentru atmosfera generală din zona Covasna-Harghita pe care ne-o sugerează și celelalte răspunsuri din chestionarul nostru. Din totalul celor 12 respondenți, 11 au fost discriminați în Covasna-Harghita din cauza apartenenței lor etnice românești.

Într-o societate ca a noastră, care se dorește a fi europeană, tolerantă, civilizată, care are instituții specializate în combaterea discriminării, cum poate scăpa neobservat un astfel de fenomen care, dacă ar fi statistic valid pentru întreaga comunitate românească din Covasna-Harghita, ar fi de-a dreptul dramatic și cu totul îngrijorător. În acest context al discriminării românilor, nu putem să nu ne aducem aminte și despre alte cazuri recente de discriminare rușinoasă din Ditrău, Harghita. Dar acelea sunt doar ce a răzbătut în presă. Dar de ce nu sunt investigate mai amănunțit aceste cazuri de discriminare din Covasna și Harghita? De ce nu se face totul ca ele să fie în primul rând cunoscute, inclusiv prin astfel de cercetări ca a noastră, iar ulterior combătute?

*Notă: Sub nicio formă nu susținem și nu dorim să lăsăm impresia că doar etnicii români sunt discriminați, din păcate suntem siguri că și etnici maghiari/unguri/secui sunt uneori discriminați în alte părți din țară și condamnăm ferm orice astfel de practici. Inclusiv unele atitudini și mesaje de la unele evenimente sportive, de ambele părți, care nu ajută deloc într-o reconciliere atât de necesară între cele două comnități. Dar această cercetare este despre comunitatea etnicilor români din Covasna-Harghita și despre suferințele lor specifice care pot denota o traumă istorică, acestea fiind aspectele pe care le cercetăm aici cu precădere.

Analiza: În privința violenței actuale resimțite de etnicii români din Covasna și Harghita, din nou rezultatele sunt șocante pentru oricine – 10 din cei 12 respondenți au fost supuși unor diferite tipuri de violență din cauza faptului că sunt etnici români în Covasna și Harghita, iar un altul nu a fost supus la violențe el/ea în mod direct, dar cunoaște alt/alți etnici români care au fost. Acest răspuns vine să valideze rezultatul anterior în privința discriminării românilor din Covasna și Harghita (11 din 12 au fost discriminați). Un singur respondent nu a fost supus niciunui tip de violențe ca român în Covasna-Harghita. Toate acestea par un rezultat din vreo altă țară sau dintr-o cu totul altă epocă istorică (poate secolul XIX sau Dictatul de la Viena), nu din ziua de astăzi.

Analiza: Acest indicator ne arată din nou prăpastia dintre cele două comunități, română și maghiară/secuiască, pe care chiar autorul de etnie maghiară citat de noi mai devreme susținea că guvernele din Ungaria doresc să o adâncească în Transilvania. Ținând cont de acapararea aproape completă de către statul ungar a entităților mass media maghiare din România, nu este de mirare că această prăpastie între comunitatea română și cea maghiară este atât de bine oglindită în ceea ce privește mass media de limba maghiară din Covasna și Harghita. Toți respondenții noștri atestă faptul că presa locală de limba maghiară nu oglindește în mod corect situația comunității ormânești din zonă.

Dacă această stare de fapt, această prăpastie, nu ne miră în mod nespus, mai ales ținând cont de implicarea statului ungar în mass media din România atestată mai sus, pe de altă parte iată cum comunitatea etnicilor români din Covasna și Harghita nu se simte corect reprezentată, oglindită nici în mass media națională. Nici nu știm ce este mai dramatic pentru acestă comunitate – faptul că se vede reprezentată greșit în presa comunității maghiare/secuiești alături de care trăiesc, sau faptul că se văd reprezentați greșit de presa propriilor lor conaționali din alte zone din țară.

Ceea ce este evident, însă, este izolarea acestei comunități a etnicilor români din Covasna-Harghita și modul în care ei nu se simt înțeleși de fapt de nimeni din afara propriei lor comunități. Ceea ce este foarte dramatic și îngrijorător. Deși nu facem aici nicio comparație cu supraviețuitorii Holocaustului sau ai altor genociduri, acest aspect ne duce cu gândul la un citat din celebrul volum coordonat de Yael Danieli, „În general, reacțiile societății la adresa supraviețuitorilor au un efect negativ semnificativ asupra adaptării lor post-traumatice și asupra abilității lor să își integreze experiențele lor traumatice. După eliberare, la fel ca în timpul războiului, supraviețuitorii Holocaustului s-au confruntat cu o reacție societală generalizată de indiferență, evitare, reprimare și negare a experiențelor acestora din Holocaust. La fel ca mărturiile altor victime, mărturiile supraviețuitorilor din război erau prea îngrozitoare pentru ca majoritatea oamenilor să le asculte sau să le creadă. Povestirile lor au fost astfel ușor de ignorat sau de negat.” Nu putem să nu ne gândim că poate exact aceste motive enumerate de Yael Danieli stau și în spatele ignorării și negării problemelor românilor din Covasna și Harghita. Exact și din aceste motive aceștia se simt singuri și simt că nu îi înțelege nimeni, exact cum spune și Danieli despre supraviețuitorii diferitelor traume, care: „se văd obligați să concluzioneze că nimeni nu se obosește să îi asculte și ʼnimeni nu îi poate înțelege într-adevărʼ dacă nu au trecut prin aceleași experiențe.”

Se cer politici adecvate pentru această comunitate din această zonă și, poate mai ales, o cercetare și o reprezentare mai fidelă în spațiul informațional a adevăratelor strigăte de ajutor ale acestei comunități, o mai fidelă reprezentare a îngrijorărilor, temerilor, dorințelor sau nevoilor acestei comunități a etnicilor români din Covasna și Harghita. Ceea ce încercăm și noi prin această cercetare.

Concluzii

Cercetarea noastră, utilizând o serie de indicatori recunoscuți la nivel internațional și o serie de definiții validate ale traumei istorice, atestă în mod limpede că în cadrul comunității etnicilor români din Covasna și Harghita există traumă istorică transmisă peste generații, doar că nu o cuantifică la nivelul întregii comunități. Tocmai de aceea ar fi extrem de necesară o cercetare valabilă din punct de vedere statistit pentru întreaga comunitate a etnicilor români din respectiva zonă, pe indicatorii aleși de noi, raportat la trauma istorică. Pentru că suferința și trauma merită povestite, merită scoase la iveală, nu în vreun scop revanșard, ci ca să se poată vindeca și să nu se mai întâmple. Dacă o ascundem, dacă o ignorăm deliberat, se poate lăsa impresia că nu s-a întâmplat nimic greșit atunci, că totul este și a fost în regulă, așadar unii ar putea să se gândească, de ce nu am lua-o de la capăt și nu am face lucrurile la fel din nou? Ceea ce ar fi trist și dureros pentru toată lumea.

*Note: 1. Suntem convinși întru totul că majoritatea populației de etnie maghiară/secuiască din Covasna-Harghita este la fel de revoltată ca și noi în privința oricărui tip de discriminare sau violență pe care le-au suferit persoanele de etnie română care au completat chestionarul nostru sau le-ar suferi alte persoane, iar cei/cele care au comis astfel de fapte suntem convinși că nu sunt reprezentativi pentru întreaga comunitate maghiară/secuiască din Covasna-Harghita. Cu toate acestea, nu se poate să nu observăm recurența acestui tip de comportament asupra persoanelor din grupul nostru cercetat și nu putem să nu ne declarăm îngrijorați de amploarea pe care acest fenomen pare să o aibă. De asemenea, după cum deja am accentuat, deși suntem convinși că cei responsabili pentru astfel de agresiuni/discriminări nu sunt sub nicio formă reprezentativi pentru întreaga comunitate maghiară/secuiască de acolo, suntem îngrijorați de faptul că, în lipsa unor măsuri energice adecvate din partea instituțiilor abilitate și a comunității civice din zonă, se poate ca astfel de atitudini și comportamente să se răspândească și mai mult decât sunt (și pare că sunt deja într-o măsură destul de mare, conform cercetării noastre).

2. Această analiză este un fragment dintr-o cercetare mai amplă aflată încă în desfășurare.

Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI)