Deţin o viză SUA valabilă: pot călători în SUA în perioada pandemică?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a limita răspândirea infectării cu virusul COVID-19, Statele Unite ale Americii au adoptat în ultimele luni diverse măsuri în ceea ce priveşte restricţionarea călătoriilor din ţările profund afectate de virus.

Care sunt ţările vizate de interdicţii?

Cetăţenii străini care au fost prezenţi în ultimele 14 zile înainte de călătoria în Statele Unite în una din următoarele ţări, au interdicţie de a intra pe teritoriul american. Ţările vizate sunt:

·         China, cu interdicţie din 31 ianuarie 2020;

·         Iran, cu interdicţie din 29 februarie 2020;

·         Ţările membre Schengen, cu interdicţie din 13 martie 2020;

·         Marea Britanie şi Irlanda, cu interdicţie din 16 martie 2020.

Cine sunt cei exceptaţi?

Intedictiile de călătorie nu se aplică printre altele, următoarelor categorii de persoane, deşi călătoresc din ţarile vizate de interdicţie:

·         Cetăţenilor americani şi rezidenţilor permanenţi SUA, cât şi soţilor, soţiilor şi copiilor minori ai acestora (necăsătoriţi şi sub 21 de ani);

·         Fraţilor cetăţenilor sau rezidenţilor permanenţi SUA, cu condiţia să aibă sub 21 de ani şi să fie necăsătoriţi;

·         Părinţilor cetăţenilor americani şi rezidenţilor permanenţi SUA care au sub 21 de ani şi sunt necăsătoriţi.

România nu este printre ţările care sunt vizate de interdicţiile de călătorie.  Cetăţenii români care deţin o viză SUA valabilă, pot călători în Statele Unite, doar dacă nu au fost prezenţi în ultimele 14 zile înainte de călătorie în vreuna dintre ţările cu interdicţii active.  

Cât vor dura interdicţiile?

Interdicţiile de călătorie au fost iniţial impuse pentru 30 de zile, însă au fost extinse, având în vedere pericolul continuu de infectare.  Acestea vor fi ridicate de Preşedintele Trump când situaţia se va ameliora.

Cum sunt interpretate escalele în ţările interzise?

Escalele de pana la 24 de ore între zborurile de legătură nu sunt calificate drept prezenţa fizică în ţările cu interdicţie de călătorie, în accepţiunea Proclamaţiilor Preşedintelui Trump.  Cetăţenii străini, inclusiv cei români, aflaţi în această situaţie pot intra pe teritoriul american.

Daca doriţi să călătoriţi în prezent în Statele Unite, trebuie să evitaţi călătoriile în ţările puternic afectate de COVID-19 şi care au interdicţie de călătorie.

În funcţie de când doriţi să călătoriţi, recomandarea este să vă faceţi cât mai creativ planurile de călătorie în ceea ce priveşte alegerea ţărilor pe care le vizitaţi inainte sa călătoriţi în Statele Unite.

Mai multe recomandări de călătorie puteţi găşi accesând pagină web a CDC (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite