De la Satu Mare la Constanţa. Interviu cu deputatul Antal István-János
0
Acest interviu a fost pregătit pe când sătmăreanul Antal István-János, un mare iubitor al cailor de rasă, era directorul hergheliei Mangalia. Cum nu aduce anul ce aduce ceasul, în decembrie 2016, Antal a fost ales să reprezinte, din partea UDMR, judeţul Constanţa, unde maghiarii reprezintă sub 1% din populaţie. Aşa că am reformulat întrebările pentru interviu, adăugând, totodată întrebări noi.
Despre cum este să creşti cai de rasă în judeţele Satu Mare şi Constanţa, despre cine l-a ales să reprezinte Constanţa în Parlament, dar şi despre ce trebuie să facă maghiarii când sunt „trimişi“ în Asia, în rândurile de mai jos.
Domnule István Antal, ştim că sunteţi originar din judeţul Satu Mare, de aceea am vrea să aflăm ce v-a determinat şi cum aţi ajuns să locuiţi în judeţul Constanţa, practic în capătul celălalt al ţării.
Sunt stabilit de şase ani în judeţul Constanţa şi acum trec doar ocazional, în vizită, pentru foarte puţin timp prin Satu Mare. Am venit în perioada în care lucram la Herghelia Mangalia. Între 1999 şi 2001, am fost director general la Ministerul Agriculturii, unde am răspuns de creşterea cailor în România, inclusiv de administrarea hergheliilor naţionale, care era în subordinea Ministerului Agriculturii înainte de 2002, când a fost preluată de păduri (n.r. de Romsilva, parte a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor), iar în perioada 2011-2014 am fost director la Herghelia Mangalia.
De unde aveţi această pasiune pentru cai? O moşteniţi din familie sau aţi descoperit-o mai târziu?
Dragostea pentru cai, cu toate că sunt copil născut şi crescut în oraş, o am din fragedă copilărie. Nu se poate explica, în familie aveam crescători de cai, dar la nivel de străbunici. Datorită acestei pasiuni am ales meseria de inginer zootehnist.
Cum se prezintă astăzi acest sector de activitate, creşterea cailor de rasă, la nivel naţional?
Cu toate că în urmă cu zece ani vorbeam în România de un milion de cai, acest număr a scăzut drastic. Din datele obţinute de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în ţară există undeva între şase şi şapte sute de mii de exemplare, însă nu se poate aprecia exact, pentru că foarte multe paşapoarte eliberate nu au fost anulate, cu toate că sunt multe animale care nu mai trăiesc. Din acest număr totuşi imens, numărul de cai de rasă este foarte mic, apreciem că în ţară sunt între zece şi cincisprezece mii de cai de rasă, din care aproape trei mii sunt în hergheliile naţionale care din anul 2002 sunt administrate de R.N.P. Romsilva; total necorespunzător, în opinia mea! Restul de cai, adică aproximativ zece mii de cai de rasă, sunt în mâna proprietarilor particulari şi provin, în mare parte, din import sau în mai mică măsură din cai născuţi şi crescuţi în România.
Rasele de cai crescute de hergheliile naţionale, care, încă odată, din anul 2002 sunt în subordinea R.N.P. Romsilva, reprezintă nişte valori prin faptul că fiecare dintre aceste rase reprezintă un fond de gene extraordinar de valoros. Sunt rase reprezentate bine în România; multe ţări ar dori să aibă acest nucleu. Mai precis: efectivul de Cai Lipiţani de la Herghelia Sâmbăta de Jos, efectivul de Shagya Arabă de la Herghelia Rădăuţi, rasa Huţulă de la Lucina, rasele Furioso Northstar, Gidran şi Nonius sau calul pur sânge Arab de la Mangalia au nişte valori genetice inestimabile.
Aţi afirmat că numărul cailor în România a scăzut drastic, de ce credeţi că s-a ajuns aici? Să fie din cauză că nu mai există cerere?
Importanţa strategică a acestei specii a dispărut odată cu desfiinţarea unităţilor militare de cavalerie sau utilizarea cailor la artilerie şi la transporturi. Suntem martorii acelui moment istoric când dispare calul din muncile agricole, transporturi sau alte utilizări similare şi trece în sport şi petrecerea timpului liber, la fel ca în toată lumea civilizată. Peste noapte apar în ţară baze hipice, chiar foarte civilizate, şi iată că şi rezultatele au început să se vadă: în anul 2016, Federaţia Ecvestră din România a organizat un campionat balcanic şi o serie de concursuri notate cu multe stele de către Federaţia Ecvestră Internaţională, la care sportivii din România au obţinut şi succese foarte frumoase.
La ce tipuri de concursuri hipice aţi participat cu caii din herghelia pe care o conduceţi?
Eu de un an nu mai lucrez la Herghelia Mangalia şi nu cresc în privat rase de cai. Am însă calitatea de administrator al Clubului Sportiv Ecvestru Dobrogea, unde avem sportivi legitimaţi la Federaţia Ecvestră Română şi intrăm în concurs cu cai la probele de sărituri peste obstacole, dresaj şi concurs complet. Curse de cai, de hipism, adică galop şi trap, în acest moment nu se organizează în România. La hipodromul de la Ploieşti a fost terminată construcţia, dar încă nu s-au reluat cursele.
Odată cu pierderea susţinerii din partea Consiliului Judeţean, pe criterii politice, s-a sistat dezvoltarea Hergheliei Mangalia, iar eu am şi plecat de acolo.
Aţi avut sprijin în activitatea dumneavoastră din partea autorităţilor locale?
În judeţul Satu Mare, un judeţ fără tradiţie în sporturi ecvestre, nu spun din lipsă de modestie, dar eu am fost primul care încă de pe vremea lui Ceauşescu am început să particip la etapele oficiale a campionatelor naţionale de sporturi ecvestre, am înfiinţat bază hipică şi am continuat această activitate sub diferite forme până în anul 2012. La Satu Mare, în perioada 2009-2010, în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare, am accesat fonduri europene şi n-a ieşit foarte bine, pentru că s-a hotărât ca proiectul, odată câştigat, să meargă pe mâna unor amatori. În judeţul Constanţa, iarăşi, am început dezvoltarea şi modernizarea Hergheliei Mangalia cu foarte bun sprijin de la Consiliul Judeţean, dar odată cu pierderea susţinerii din partea Consiliului Judeţean, pe criterii politice, s-a sistat dezvoltarea Hergheliei Mangalia, iar eu am şi plecat de acolo.
Cum sunt percepute aceste activităţi, atât în ţară, cât şi în străinătate?
Creşterea calului şi pasiunea pentru cai în toată lumea civilizată este sectorul oamenilor civilizaţi cu suflet frumos. Începând de la graniţa de vest a României şi până în cel mai îndepărtat punct al Europei, în orice localitate sunt baze hipice, se practică sporturi ecvestre sau foarte mulţi ţin cai pentru petrecerea timpului liber sau chiar cu scop terapeutic. Şi în trecut creşterea cailor de rasă aparţinea de aristocraţie.
În afară de creşterea cailor, ce alte activităţi mai desfăşuraţi?
Soţia mea are o activitate, un restaurant cu profil unguresc în municipiul Constanţa.
Soţia lui Antal István-János
Soţia dumneavoastră este, de asemenea, de etnie maghiară? Cum i-a venit ideea de a deschide un restaurant cu specific unguresc la malul mării?
Soţia mea este ardeleancă şi româncă, ea este din judeţul Satu Mare. Ştia de acasă bucătăria ardelenească, dar a învăţat foarte bine bucătăria ungurească. Ceea ce face ea în municipiul Constanţa practic nu are niciun fel de concurenţă. Sunt în Constanţa minunate restaurante cu profil chinezesc, italienesc, grecesc, turcesc, românesc, rustic, modern, elegant, dar bucătărie ungurească nu există şi practic nu are concurenţă. Foarte multă lume cunoaşte bucătăria ungurească, orice cetăţean român care vrea să ajungă cu mijloc de transport auto spre ţările din vest, Austria, Germania, Franţa, trece prin Ungaria, se opreşte, mănâncă şi cunoaşte. Afacerea este bună.
A preluat cumva şi reţete din bucătăria dobrogeană (şuberek, sugiuc, cacik, geantak etc.)?
Sunt foarte multe restaurante care fac lucruri minunate: şuberek, cacik etc., dar noi avem numai profil unguresc. Cele mai cunoscute mâncăruri: începând de la gulyás, la tocăniţe ungureşti, la papricaş, supă de găină cu fidea etc.
Nu am simţit nicio secundă ceva negativ din cauza faptului că sunt ungur.
Cum este să trăieşti ca maghiar într-o comunitate atât de pestriţă şi de neobişnuită precum cea dobrogeană? În acest „mozaic etnic“ (aşa cum îl numesc deseori localnicii) în care se regăsesc deopotrivă românii, turcii, tătarii, aromânii, ruşii lipoveni, grecii, romii sau armenii?
Acum locuim în Constanţa, trei ani am locuit la Mangalia, dar tocmai datorită acestei compoziţii, hai să zicem pestriţe, de diferite etnii conlocuitoare, nu am simţit nicio secundă ceva negativ din cauza faptului că sunt ungur; deci mi-am făcut prieteni, am prieteni şi musulmani, şi aromâni, şi români şi chiar nu este nicio problemă din acest punct de vedere, aşadar Dobrogea ar putea fi chiar un exemplu pentru buna relaţie între aceste etnii.
Cum aţi primit vestea surprinzătoare că aţi fost ales deputat de Constanţa?
Spre deosebire de majoritatea judeţelor unde UDMR-ul a avut candidaţi tocmai pentru a aduna aceste voturi şi de multe ori candidaţi care proveneau din marile judeţe locuite de etnia maghiară, Harghita sau Covasna, doar pentru a participa la alegeri, eu sunt locuitor al Constanţei, deci în calitate de deputat în mod sigur voi fi deschis faţă de orice constănţean, dar totodată o să apăr şi interesele maghiarimii din România.
Cine credeţi ca au fost votanţii dumneavoastră?
Chiar dacă mi se aminteşte de multe ori că în judeţul Constanţa am avut doar câteva sute de voturi, eu de fapt am primit numărul de voturi necesare, dar din toate judeţele. În Constanţa, pe lângă cetăţenii de etnie maghiară care sigur sunt în minoritate, am informaţii că m-au votat şi alegătorii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR). Această comunitate nu a avut candidat în 2016. Dacă întâmplător m-au votat din confuzie, eu voi încerca să fac în aşa fel încât să nu le pară rău.
Ne puteţi da exemple de iniţiative legislative pe care le-aţi avut şi de alte iniţiative pe care le-aţi întreprins în Parlament, singur sau împreună cu alţi colegi, în interesul judeţului Constanţa?
Eu mă consider deputat de Constanţa. Propunerile mele legislative, proiectele de hotărâri, interpelările şi declaraţiile mele politice au apărut pe pagina Camerei Deputaţilor. În prezent, lucrez în 3 comisii, într- una din ele probabil voi lucra toată vara, pot să spun că sunt foarte ocupat. Sigur, am în vedere câteva iniţiative speciale pentru judeţul Constanţa, voi avea timp să mă implic mai mult probabil din toamnă. M-aş „plânge“ puţin de colaborarea cu primăriile din judeţ. Aş da un exemplu. La pregătirea Legii Salarizării Unitare a Personalului Plătit din Fonduri Publice, am contactat în scris Consiliul Judeţean Constanţa şi mai multe primării, am trimis draftul textului de lege la care lucram şi am rugat să ne trimită observaţiile, sugestiile sau amendamentele la această lege importantă pentru a fi luate în considerare. O singură primărie mi-a răspuns!
Aceeaşi întrebare v-o adresăm şi cu privire la iniţiativele legislative şi alte acţiuni desfăşurate în Parlament în interesul maghiarilor.
Referitor la iniţiativele legislative sau alte acţiuni desfăşurate în Parlament în interesul maghiarilor, acestea sunt concepute, pregătite şi demarate numai în cadrul grupurilor din cele două camere. Orice iniţiativă individuală din partea colegilor se discută la şedinţele de grup. Noi suntem foarte disciplinaţi!
Aş face un apel pe această cale la etnicii maghiari: nu mai comentaţi şi nu mai intraţi în dialog pe reţelele de socializare cu acei „patrioţi“ care îşi fac de ruşine în primul rând propria etnie!
Aţi spus că „Dobrogea ar putea fi un exemplu pentru buna relaţie între etnii.“ - de ce susţineţi asta? Cum aţi descrie această bună relaţie?
Am spus şi voi spune din convingere: Dobrogea ar putea fi un exemplu pentru buna relaţie între etnii. Petrec al şaptelea an în Dobrogea şi nu am simţit nici măcar o dată vreo diferenţiere negativă din cauza originii mele. Cel mai mândru am fost când am citit articolele din ziare după anunţarea rezultatelor alegerilor din 2016. Sigur, intrarea mea în Parlament a fost o mare surpriză, dar presa m-a primit, aş putea să spun, cu multă căldură, nicio „cârcoteală“ nu a apărut. Aceste articole mai există în mediul virtual.
Credeţi că acest model al Dobrogei ar putea fi adoptat şi în regiunile unde relaţia între etnii este mai tensionată? Dacă da, cum?
Da! Cred şi susţin. Problemele apar de multe ori şi din lipsa de informaţii sau informări tendenţioase. Cred că undeva şi noi avem oarecare vină din punctul de vedere al lipsei comunicării. Dacă cineva ar încerca să se transpună în locul nostru, adică în sensul de a-şi imagina ce ar face la un atac de genul „trimitere în Asia, în Ungaria sau pe alte meleaguri“, ce poate face un om civilizat? Sigur, nu poate coborî la nivelul acela sau nu poate intra în vreo discuţie. Chiar aş face un apel pe această cale la etnicii maghiari: nu mai comentaţi şi nu mai intraţi în dialog pe reţelele de socializare cu acei „patrioţi“ care îşi fac de ruşine în primul rând propria etnie! Dar acesta este un alt subiect.
Generaţia noastră s-a născut în această ţară. Eu aş educa toţi copiii maghiari în aşa fel încât să înţeleagă că, dacă vrem să fim mai „altfel“ decât alţii, noi trebuie să fim mai muncitori, mai pregătiţi, mai educaţi şi mai civilizaţi. Nu este atât de greu! Aprecierile nu vor întârzia.
Interviu realizat de Levente Szabolcs Bücs şi Daniel Plăiaşu pentru MaghiaRomânia.
Se încarcă comentariile...
