De ce crede Federaţia Rusă că teroarea prin dronele Shahed va duce la capitularea necondiţionată a Ucrainei?

Noaptea trecută, o nouă rafală de drone Shahed a făcut ravagii în Ucraina. De data aceasta, a fost rândul oraşului Odesa. Dronele iraniene au ţintit un bloc de 21 de etaje, omorând un cuplu şi rănind mai mulţi copii.

Bloc din Odesa lovit de drone FOTO Profimedia

În fiecare noapte, se repetă acelaşi scenariu: sute de drone sunt trimise simultan în toate regiunile Ucrainei. Ţinte predilecte sunt oraşele Harkiv, Herson, Odesa, Kiev, mari aglomerări ubane, unde dronele fac în mod sigur victime printre civili.

În trecut, erau atacate obiective militare şi în subsidiar civile. În prezent, sunt atacate exclusiv obiective civile. Uneori, atacurile cu drone nu au niciun sens, cum a fost  atacul de la liceul din Bilhordod - Dnistrovski, aflat lângă cetatea lui Ştefan cel Mare. Atacul a survenit a doua zi după ce elevii celebraseră încheierea anului şcolar. În zonă nu există niciun obiectiv militar pe o rază de zeci de kilometri. Scopul a fost doar de a semăna panică, de a distruge complet liceul respectiv şi de a face vicitime omeneşti. În Herson a fost distrusă clădirea administraţiei civile a oraşului, ocupată pentru scurt timp în 2022 de forţele de ocupaţie ruse. Atacul a fost inutil, nimeni nu era în clădirea respectivă în timpul nopţii. Rezultatul a fost distrugerea efectivă a clădirii, simbol pentru revenirea paşnică a autorităţilor ucrainene în noiembrie 2022. În Dnipro un atac devastator avaut ca ţintă un  tren de călători, chiar în mijlocul zilei.

Luptele pe front sunt practic îngheţate, forţele ruse şi cele ucrainene fiind într-o situaţie de echilibru perfect. Atunci când o parte realizează un avans minimal, este rapid constrânsă să se retragă.

De la venirea sa putere, Donald Trump a încercat să oprească războiul din Ucraina, prin mijloace care au atras cel mult ilaritate la Kremlin. Trump a crezut că o convorbire directă cu Putin ar rezolva într-un fel situaţia Exact în timpul ultimei astfel de convorbiri, Putin a lansat un atac devastatar asupra Ucrainei, despre care Trump avea să afle abia după ce a încheiat conversaţia. Reacţia sa a fost: “Putin a devenit absolut NEBUN”.

O evaluare profund greşită. Putin nu este nebun, ci ae un scop foarte clar: refacerea puterii Federaţiei Ruse pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice, prin anihilarea în primul rând a Ucrainei. Trump a încercat să-l transforme pe Putin  într-un  partener credibil, dispus să se aşeze la masa negocierilor. În mod deliberat, Putin face tot posibilul pentru a contrazice acest portret ideal creat la Washington.

De ce procedează în acest fel, aparent iraţional? De ce nu încearcă să profite de pe urma conturării unui portret mai uman?

O ipoteză des vehiculată este că această campanie de atacuri asupra civililor fără apărare din marile oraşe este preludiul unei mari ofensive e vară, cu toate forţele. Luna iunie aproape a trecut şi marea ofensivă se lasă aşteptată. Forţele ruse au schimbat strategia pe front, atacând regiunea Sumî. Operaţiunea, limitată, s-a dovedit a fi un eşec. Nici vorbă despre o ofensivă pe scară largă. Dacă ar fi fost aşa, ar fi fost atacate facilităţi militare, depozite de armament, reţele de transport folosite de militari. Nimic din toate acestea.

Putin foloseşte tactica atacării exclusiv a obiectivelor civile în Ucraina pentru a semăna panică şi pentru a scădea la minim moralul ucrainenilor care, din această perspectivă, ar începe să ceară pe scară largă conducerii de la Kyiv să accepte capitularea necondiţioată.

Dacă ne uităm însă cu atenţie în istorie, putem vedea că Putin nu a fost singurul şi cu siguranţă nu va fi nici ultimul care a folosit sau va folosi aceeaşi tactică. Toate exemplele de pânâ acum au eşuat.

Prima dată în istorie când a fost folosită bombardarea ţintelor civile, în mod deliberat . a fost la începutul Primul Război Mondial. Zeppelin-urile germane au impresionat prin apariţia lor şi prin teroarea pe care au semănat-o din senin, inclusiv la Bucureşti dar mai ales la Belgrad. Nici România, nici Serbia nu au capitulat, fiind până la urmă învingătoare în război. Strategia terorii nu a funcţionat. La fel a crezut şi Hitler când a început să bombardeze masiv Londra, în speranţa că astfel Anglia va capituila, crezănd că populaţia civilă va solicita acest lucru conducerii politice a ţării. La rândul lor, forţele britanice şi americane au bombradat intens Germania, în speranţa capitulării lui Hitler, până la momentul în care a apărut alternativa folosirii unor forţe militare capabile să realizeze o incursiune terestră masivă, prin debarcarea din Normandia.

Atunci când publicul american ajunsese la o saturaţie în ceea ce priveşte războiul din Pacific, iar numărul victimelor atinsese cifre îngrijorătoare, administraţia de la Washington a mizat pe acceeaşi iluzie: o campanie intensă de biombardamente asupra Japoniei va aduce capitularea necondiţionată a acesteia. Dimmpotrivă, populaţia a avut exact reacţia contrară, fiind mai unită în jurul conduderii politice. Războiul părea a nu mai avea sfârşit până la momentul detonării celor două bombe atomice de l;a Hiroshima şi Nagasaki.

Nu cunoaşte Putin aceste exemple? Nu realizează că efectul bombardării civililor este exact invers, de susţinere şi mai puternică pentru actuala condidere a Ucrainei?

Cei care au practicat astfel de atacuri au avut în general două astfel de motive: disperare, datorită situaţiei nefavoarbile de pe front sau, dimpotrivă, nerăbdare pentru a exploata o situaţie favorabilă, cu care se părea că nu se vor mai întâlni în desfăşurarea războiului.

Este Putin disperat sau nerăbdător? Mai degrabă pare a folosi această campanie de bombardamente masive ca o etapă în atingerea obiectivului strategic de acaparare a întregii Ucraine. Putin are suficientă răbdare pe termen lung dar este totodată nerăbdător să vadă primele rezultate ale campaniei de teroare: mici revolte civile, autentice, luări de poziţii critice la adresa lui Zelenski, etc. Ulterior, aceste mici schimbări de atitudine pot fi folosite la maxim cu ajutorul propagandei. Deocandată, nimic din toate acestea. Ucrainenii suferă în tăcere şi devin tot mai determinaţi să lupte. Totuşi, Putin continuă să spere. Nu are nimic de pierdut. Pe front nu se poate impune decisiv şi oricum ar dura câţiva ani până la realizarea obiectivului său final. Putin a  realizat că naivitatea americană a Administraţiei Trump, reprezentată exemplar de un Steve Witkoff impresionat realmente de luxul Kremlinului, îi poate veni în ajutor. Putin a înţeles că orice atac asupra civililor în Ucraina nu va avea nicio consecinţă decât dacă starea de panică va fi instaurată şi generalizată. Pe undeva Putin şi-a atins obiectivul. Aceste atacuri masive, care au ca ţintă exclusivă civilii, nici nu mai sunt relatate în media occidentală. Ucrainenii mor în tăcere, nimic nu pare a deranja genocidul tăcut asupra unei naţiuni.

Folosirea dronelor în acest scop este ideală, din punctul de vedere al lui Putin. Acestea pot omorî copii, femei, bătrâni, cu costuri minime. Federaţia Rusă măreşte zilnic producţia de drone Shahed, iniţial sub licenţă iraniană. Acestea devin din ce în ce mai sofisticate dar costurile de producţie rămân relativ aceleaşi.

Totuşi, această campanie de teroare a Federaţiei Ruse va avea la final acelaşi efect ca şi exemplele precedente din istorie: exact invers faţă de cel scontat. Probabil Putin vede în mod diferit cauzele capitulării Japoniei decât majoritatea istoricilor. Aceasta a fost posibilă doar datorită unui atac masiv nuclear, primul de acest fel din istorie, precum şi intrării în război, în ultimele sale zile, a Uniunii Sovietice care a penetrat în Manciuiria ocupată de japonezi. Doar perspectiva unui război nuclear asimetric, precum şi a unirii forţelor sovietică cu cea americană a deteriminat conducerea Japoniei să ia decizia capitulării. Japonia arăta în 1945 mult mai distrusă decât este Ucraina astăzi - şi totuşi, niciun jaoonez nu s-a revoltat împotriva împăratului sau a făcut public apel la capitulare. O asemenea acumulare de factori externi este practic imposibilă în cazul Ucrainei - însă Valdimir Putin nu vede această acumulare, ci doar mizează pe impactul psihologic al crimelor rămase nepedepsite. Un alt exemplu. SUA a crezut în  războiul din Vietnam exact ce crede acum, Putin despre Ucraina. Asupra Vietnamului de Nord au fost aruncate aproape un milion de tone de bombe, prin nu mai puţin  de 300.000 de raiduri aeriene în perioada 1965 - 1968. Rezultatul: Vietnamul de Sud, sprijinit de SUA, a pierdut până la urmă războiul. Comuniştii de la Hanoi nu s-au lăsat impresionaţi de atacurile aeriene masive, dimpotrivă, au folosit această ocazie pentru a găsi motive de continuare a războiului.

Această campanie de teroare va continua multă vreme. Vom vedea din ce în ce mai multe imagini ale unor oraşe reduse la ruină. Efectul va fi însă exact contrar celui scontat de Putin: ucrainenii vor fi şi mai determinaţi să continue războiul pentrru a-şi apăra teritoriul. În tot acest timp, vor mai exista politicieni naivi sau doar pro-ruşi care vor vorbi despre posibilitatea unor “negocieri de pace” cu regimul de la Kremlin. Speranţa unei păci agreate cu Putin este doar o iluzie amară, definitiv îngropată în molozul blocurilor din Kyiv, Herson, Harkiv sau Odesa dărâmate de dronele Shahed. Putin poate fi descurajat, poate fi determinat să încheie această campanie criminală doar prin contrapunerea unei forţe credibile pe întreg continentul european care să aibă ca scop oprirea oricărei ambiţii imperiale ruse. Nicicând în istorie teroarea aeriană nu a avut rezultatul de a prăbuşi moralul unei naţiuni, ci dimpotrivă.