Cum să tăiem cheltuielile publice pragmatic

Pe 5 iunie 2016 a avut loc un referendum în Elveția pentru introducerea unui venit minim garantat (necondiționat) de 2.500 de franci elvețieni (aproximativ 2.250 euro la acea vreme) pentru adulți și 625 de franci pentru copii.. Propunerea a fost respinsă categoric de peste 76% dintre alegători.

Elvețienii au zis că un astfel de sistem ar duce la creșteri masive de taxe și ar descuraja oamenii să mai muncească. Oameni cu capul pe umeri. Au calculat costurile de oportunitate.

Pentru că totul are un cost atașat. Totul se plătește, direct sau indirect. Pe românește, nu există Moș Crăciun.

Dacă s-ar face un astfel de referendum în România, oare care ar fi rezultatul? 

În țara noastră (și nu numai) trebuie să luăm decizii pragmatice, pentru că avem cheltuieli nesustenabile, mai mari decât veniturile și trăim pe datorie.

O modalitate simplificată de a clarifica dacă o cheltuială a autorităților merită păstrată (sau nu) are câțiva pași.

Pe scurt, îi dai votantului de ales între două variante care conțin și plusuri și minusuri, ca să ia decizia ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ:
- Varianta 1: vrei situația actuală, neoptimizată? Te costa X taxă suplimentară.
- Varianta 2: vrei situația optimizată, cu care nu ești obișnuit? Nu mai plătești taxa suplimentară.

Acum alege.

Foto: Creata de Constantin Ferseta cu Open AI

Să dăm un exemplu hiper-simplificat:

Ai de ales:
- Păstrezi structura actuală a autorităților locale? (nu dăm oameni afară, ai serviciile cu care te-ai obișnuit, etc., dar te costă bani în plus) sau 
- Vrei o comasare unde facem economie de, să zicem, 2 miliarde eur/an?

Dacă alegi varianta actuală, fiecare adult din comunitate trebuie să plătească 260 euro/an taxa suplimentară anul acesta, 280 eur taxă anul următor, 310 eur anul celălalt, etc. (2 miliarde eur : 15,5 milioane adulți = 130 eur/adult/an. Dacă iei în calcul câți plătesc efectiv + costurile de încasare, ajungi la 260 eur/adult/an)

Dacă alegi varianta optimizată, nu mai plătești taxa suplimentară, îți rezolvi problemele online, telefonic, cu AI... dar nu mai ai biroul de la primăria locală unde obișnuiai să mergi anual. Plusuri și minusuri la fiecare opțiune.

Deci, ce alegi?

Cum funcționează pe pași:

Pasul 1: calculezi cât costă cu totul acel modul – costurile salariale brute, costurile cu protecția muncii, cu bonusurile, cu taxele suplimentare, cu trainingurile, cu timpul contabililor, al inspectorilor, al șefilor de regie, cu chiria, cu amortizările, cu hârtia igienică, cu curentul electric consumat, cu hârtia, cu deplasările, etc... Să spunem că totalul este 2000 eur/anul curent.

Pasul 2: calculezi cât costă varianta alternativă. Varianta tehnologizată, optimizată, cu AI, cu automatizare, cu mai puțini oameni... Sau varianta în care nu mai faci nimic, care costă zero, dar îți iei mai multe înjurături de la votanți că le faci viața mai grea. Faci diferența. Să presupunem că diferența de acoperit este 1000 eur.

Pasul 3: Calculezi trendul de creștere estimativ (cu cât va crește anii următori, inflație, etc). 1000 eur anul curent, 1100 eur anul următor, 1210 eur anul n+2.

Pasul 4: Calculezi câți votanți reali în acea unitate administrativ teritorială. Să zicem 100.

Pasul 5: Împarți suma X  (estimată 1000 eur) la 100 votanți. Asta înseamnă că dacă majoritatea votanților din zonă vor să păstreze cheltuiala respectivă (votează), ABSOLUT toți, indiferent de ce votează minoritatea, vor trebui să plătească 10 eur/an.

Pasul 6: Ajustezi costurile necesare anual cu cel puțin 2 factori:

• Nu toți votanții o să plătească garantat acea taxă. Unii încă sunt la școală (elevi, studenți...). Unii sunt pensionari. Unii pur și simplu nu vor să plătească. Alții sunt dispăruți. Deci, ceilalți trebuie să suporte și costurile lor. Cei 10 euro/căciulă de neplătitor se vor redistribui la cei care pot/vor plăti. Să presupunem că doar 50% vor plăti automat, fără să genereze costuri suplimentare, 50% nu vor plăti. Asta înseamnă că cei 10 eur/căciulă se transformă în 20 eur/căciulă în primul an.
• Cât costă autoritatea să colecteze această taxă suplimentară (foi de informare, scrisori de informare, de penalitate, timpul oamenilor, logistica aferentă, curent electric, căldură, timpul pierdut, etc...). Să estimăm 10% din totalul costului total. Care acest cost se va pune la cei care plătesc... Suma de 20 eur devine 22 eur/an/votant plătitor cinstit.

Câteva fapte:

• Unii votanți vor susține păstrarea costului în continuare, chiar creșterea lui, dar nu vor plăti. Din rea voință, din imposibilitate, din lipsă de responsabilitate, din faptul că sunt exceptați de legislație... Mda, dacă cineva nu plătește din buzunar pentru o cheltuială suplimentară susținută chiar de el, cum se cheamă? Cum zic americanii „Put your money where your mouth is”. Adică, un fel de „Fapte, nu vorbe”.
• Aceiasi abordare funcționează și în mediul privat. Un hipermarket care ia decizia: să dau afară casieri și să pun automate de self-checkout? Sau să păstreze în continuare toate pozițiile de angajați/ Care varianta este mai eficientă (chiar dacă iau în considerare furturile suplimentare? Ce ai alege daca ai avea 5 lei-10 lei discount dacă te-ai duce la self-check-out vs la casierul uman?
• Aceiași abordare funcționează și în viața personală. Orice decizie pe care o luăm are plusuri și minusuri. E ok orice alegi, atâta timp cât îți asumi tot pachetul. Așa ar trebui să fie și în viața cetății.

Evident, această modalitate de a lua decizii nu este cea mai bună pentru toate cazurile de cheltuieli, precum asistența medicală, socială. Sau securitatea națională. Sau infrastructura strategică.

Dar, pentru suficient de multe linii de cheltuieli, abordarea simplă și pragmatică rămâne cea mai bună. Altfel, rămânem la citatul doamnei Margaret Thatcher:

„Problema socialismului este că, în cele din urmă, rămâi fără banii altora”.

Există în societățile noastre vestice un nivel foarte mare de empatie, care este dusă dincolo de posibilitățile de autosusținere economică. Și tindem să vedem statul ca o barcă de salvare pentru toți. Care dă salarii, beneficii, securitate, ajutoare.

Problema este că statul social are o gravitație din ce în ce mai mare, generează cheltuieli din ce în ce mai multe, până când tot sistemul cedează. Barca se răstoarnă.

Foto: Creata cu AI de Constantin Ferseta

Empatia este FOARTE bună în anumite condiții. Dar când e prea multă și nesustenabilă, devine empatie sinucigașă pentru acea comunitate/civilizație.

Trebuie să privim lucrurile în perspectivă și să înțelegem că deși avem apă caldă, aiFon 47 și maniere, lumea este guvernată de Darwinism. O pojghită subțire de civilizație peste hardcodarea nativă a biologicului nostru.

Cred cu tărie că în viitor civilizațiile care vor progresa vor fi cele pragmatice, nu cele pline de corectitudine politică. Lupta pentru resurse definește viul, de la bacterii încoace.

Toți trebuie să ne antrenăm creierul astfel încât să nu depindem de alții, ci să fim cât mai independenți posibil. Să gândim pragmatic, rațional. Să nu așteptăm să ”ni se dea”, ”să se facă”. Într-o viitoare lume guvernată de eficiență AI, de robotică, doar comunitățile care iau decizii rapide, pragmatice, în cunoștință de cauză vor fi viabile. Restul vor colapsa.

Face sens această abordare, dragi votanți?