Conflictul celor două părţi: Corax şi Tisias

Cei doi - Corax şi Tisias - sunt Părinţii fondatori ai Retoricii şi au trăit în Sicilia (Grecia Magna) în perioada numită a „Alungării tiranilor“. După „alungarea“ acestora, a urmat o perioadă de împărţire a pământurilor, pentru cetăţeni, iar Jurisprudenţa a înflorit. Corax era avocat, dar şi Retor (Profesor de Retorică).

La şcoala lui a venit Tisias, un tânăr inteligent, dar sărac. Au făcut o înţelegere scrisă, potrivit căreia Tisias urma să îşi achite cheltuielile de instrucţie şcolară doar atunci când va câştiga primul lui proces. Dar, după încheierea instrucţiei şcolare, Tisias a pornit „cu stângul“ şi pierdea proces după proces.

Supărat, Corax l-a chemat la el pe Tisias şi i-a spus: „Te voi da în judecată, pentru a-mi recupera banii  pe care mi-i datorezi. Aici există două alternative posibile, îi atrage atenţia Corax lui Tisias: 1) Dacă voi câştiga eu procesul, tu va trebui să-mi dai banii, potrivit Deciziei judecătoreşti (Sentinţa); 2) Dacă, însă, voi pierde procesul eu, înseamnă că îl vei câştiga tu, iar în acest caz iarăşi va trebui să-mi dai banii, potrivit Înţelegerii noastre iniţiale. Deci, oricum, în ambele situaţii, posibile, tu va trebui să-mi dai banii“.

Alternativă la care Tisias i-a răspuns lui Corax că problema poate fi privită şi dintr-o perspectivă opusă, sau inversă, care are tot cu două alternative. „Aşadar, continuă Tisias: 1) Dacă voi câştiga eu procesul, nu va trebui să-ţi dau banii, potrivit Deciziei judecătoreşti (Sentinţa); 2) Dacă voi pierde eu procesul, îl vei câştiga tu, încât iarăşi nu va trebui să-ţi dau banii, potrivit Înţelegerii noastre. Dar eu, ori îl voi pierde, ori îl voi câştiga, deci nicicum nu va trebui să-ţi dau banii“. Se subînţelege că acest paradox se poate declanşa numai dacă Retorul Corax îl dă în judecată pe Tisias, fostul „învăţăcel“.

Contemporanii celor doi combatanţi au încercat să dezlege paradoxul, numit mai târziu un „corax“. Întrucât nu au reuşit, s-au supărat rău de tot, zicând că nici nu te poţi aştepta la altceva („altceva“, ce anume!?) de la o „Cioară“ (Corax) şi de la „puiul ei netrebnic“.

Aici putem observa că Părinţii fondatori ai Retoricii sunt doi, nu numai unul. Mai târziu, Protagoras va afirma că oricare temă-problemă din această Lume, poate fi privită cel puţin din două perspective, care sunt doar două Opinii (Doxa). Opiniile, sau punctele de vedere, pot fi susţinute, dar nu cu argumente adevărate sau false (A-F), ci cu argumente „mai tari“ sau „mai slabe“. Şi cum oricare argument poate fi „întărit“, conflictul dintre cele două Opinii, respectiv dintre partenerii aflaţi în dispută, devine unul fără sfârşit, nu se încheie niciodată.

P.S. Această situaţie nu seamănă, oare, cu alte situaţii, fie ele istorice sau chiar contemporane!?