Ce moştenire lasă Ponta?

0
0
Va veni o vreme când se va spune „A fost odată un premier, Victor Ponta”.
Va veni o vreme când se va spune „A fost odată un premier, Victor Ponta”.

Mă gândeam la profunzimea sloganului „Mândru că sunt român” şi mă întrebam ce va lăsa Ponta moştenire după ce îşi va încheia mandatul de prim ministru al României. Cât de mândru va fi atunci? Cât de mândri vor fi urmaşii săi?

Nu ştiu dacă Victor Ponta şi-a dorit să fie Erdogan când era mic, însă ceva porniri asemănătoare are, dacă mă raportez la felul cum îşi bate joc de popor, dar mai ales felul în care acesta ne sfidează. Din fericire, un lucru ştim sigur, că nu are cum să stea în funcţie timp de 11 ani, aşa cum a stat premierul turc înainte de a fi preşedinte. 

Va veni o vreme când se va spune “A fost odată un premier, Victor Ponta”. 

Mă uit în new media şi văd dezamăgire, umilire, ură. Victor Ponta a început să atragă antipatii odată cu momentul în care s-a dovedit că a plagiat teza de doctorat şi n-a demisionat aşa cum a promis. De atunci oamenii au început să-i urmărească mişcările, dar mai ales greşelile. Din păcate acesta nu s-a oprit, dimpotrivă, a avut o uşoară “perseverenţă” legată de încălcarea promisiunilor şi accentuarea greşelilor; amintesc doar câteva dintre ele: salariile muncitorilor de la Oltchim, gazele de şist, taxe noi, Roşia Montană, votul din diaspora şi mai nou, minciunile oferite zilele trecute în presa internaţională, una care m-a mâhnit foarte tare a fost în L'Express, unde a afirmat că niciun ministru din guvernul său nu a fost acuzat de fapte de corupţie.

Mă pun în locul premierului şi îmi adresez următoarea întrebare: “Ce-am făcut cât am fost prim ministru?”, dau o căutare pe google, iar astăzi primele 5 titluri sună cam aşa:

-          Ce greşeală majoră a făcut Victor Ponta;

-          Dezvăluiri de la Bruxelles despre Victor Ponta şi Ion Iliescu;

-          Ponta sfidează Europa şi merge lângă Putin, la Baku;

-          Victor Ponta, în galeria celor mai înverşunaţi lideri politici;

-          Victor Ponta, părăsit de un consilier important, in cel mai dificil moment.

Ce rămâne în urma lui Victor Ponta dacă nu mâhnire, sfidare, ură şi nimic altceva. Ne-a arătat orice altceva numai onoare nu. Mă întreb care e motivaţia lui, mă întreb ce îl face să tragă atât de tare de funcţie când toată lumea îi spune să plece, din motive evidente.

E trist ce trăiesc ca român, astfel de momente te pot face să te gândeşti la emigrare, la o ţară „ca afară", la locuri liniştite, la locuri unde mizeria nu îşi are loc în politică, locuri în care oamenii pe care îi votezi arată interes faţă de cetăţeni şi faţă de planurile pe care le-au expus atunci când au candidat.

Nu o să cumpăr propaganda şi lozincile cu creşterea economică, creşterea salariilor, TVA scăzut, dar cu preţuri la fel sau mai mari etc. Oricât mi-a displăcut clanul lui Boc (aştept ca DNA să ne facă în continuare surprize), măsurile de austeritate luate atunci (2008 - 2009) reflectă economia ţării de acum. În altă situaţie, probabil că am fi fost mai rău decât Grecia, iar noi, din păcate (spre deosebire de ei), nu exploatăm valorile ţării…mai repede le vindem, ştiu alţii ce să facă cu ele.

Oare cum te simţi ca om să ştii că orice ai face, atragi ură în jurul tău, să ştii că nu poţi ieşi pe stradă pentru că imediat vei fi huiduit, şi mai ales că de la o zi la alta te contrazici în declaraţii pe acelaşi subiect?

Dacă avem să-i mulţumim pentru ceva lui Victor Ponta, este pentru că ne-a demonstrat că se poate şi mai rău decât ne putem noi imagina.

P.S. n-am găsit răspuns la întrebare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite