Ce ar vrea Rusia să însemne „noua arhitectură de securitate”?

Dincolo de mulțimea aproape nesfârșită de presupuneri și de mesaje bazate pe semnalele profesionist lansate de echipele de război psihologic ale agențiilor ruse de informații, poate ați observat că, din motive misterioase, lipsesc referințele directe la sursele de bază, în principiu singurele posibil de citat în analizele profesioniste. Poate din cauză că, așa cum se spune pe un ton conspirativ, ar fi inutil să agităm publicul plătitor de taxe și impozite.

Foto: Arhiva Adevărul

Păcat, aș zice, nu numai fiindcă, oarecum, chiar ar trebui păstrate câteva dintre aparențele democrației și dată iluzia (pentru inocenții parteneri externi ai României) că opinia publică de la noi, prin reprezentanții săi politici de la guvernare și din Parlament) primește corect și la timp informațiile necesare pentru a ști care sunt mizele reale ale jocului de putere necruțător care se joacă acum pe rămășițele lumii care spărgea echilibrul bipolar al Războiului rece.

Există, pregătite deja de decenii – mai precis  imediat după ce a devenit eșecului  tuturor promisiunilor grandioase făcute cu ocazia Summit-ului din Malta, asemenea scenarii pentru care generații de negociatori au așteptat momentul potrivit pentru a le pune masă la modul cel mai serios, ca parte a exprimării ultimative a condițiilor puse de liderii super-puterilor pentru evitarea conflictului nuclear. Acum, în contextul negocierilor de la Dublin, cred că poate merită să detaliem conținutul prezentării făcută acum câteva zile, în cadrul unui forum de securitate de la Moscova (adică exact înainte de sosirea delegației de la Abu Dhabi a delegației negociatorilor americani) de către Alexei Dobrinin, directorul departamentului de panificare politică din cadrul Ministerului rus de externe. Cele trei opțiuni pe care le prezintă sunt chintesența a ceea ce Rusia și-ar dori să vadă în perioada următoare sub numele de „nouă arhitectură de securitate” și care ar presupune schimbări de profunzime, dramatice ca implicații sau chiar o slăbire până la anulare a prevederilor apărării colective, punctul central de credibilitate al ofertei NATO.

 Căci ce altceva ar însemna încheierea de statele membre NATO a unor alte alianțe defensive sau tratate bilaterale de asistență mutuală, apariția unor acorduri politice de neutralitate a caz de conflict sau, cel mai spectaculos dintre toate, încheierea de către statele din Uniunea eurasiatică a unor pacte bilaterale de neagresiune cu state membre NATO. Această ultimă opțiune vizează acorduri directe prin care țările semnatare declară că nu au intenții ostile, nu își pun la dispoziție teritoriul sau infrastructura pentru operațiuni militare împotriva celeilalte părți și primesc în schimb „garanții individuale suplimentare de securitate” din partea Federației Ruse.

Greu de imaginat ce-ar putea să urmeze din momentul în care fie și un singur stat european ar rupe unitatea NATO și a UE începând negocieri unilaterale de securitate cu Rusia și, implicit, cu statele din Uniunea Eurasiatică, BRICS și Organizația de cooperare de la Șhanghai. În plus, ar trebui s-o facă dintr-o poziție stânjenitoare de ultim invitat la masa negocierilor, UE răsuflând ușurată de fiecare dată când, în ultimele 48 de ore, aud de asigurările date de delegația americană cum că vă, totuși, în ultimă instanță, la exista un scaun pentru europeni...Poate că da, numai că un nor compact s-a pus peste discuția sine qua non deschisă de ruși care spun că nu va exista nici o forță europeană în Ucraina în perioada post conflict, altfel o vor considera  „țină legitimă”. Delicată dilemă deoarece dacă europenii sunt excluși de ruși și nu americanii, cum va rămâne cu speranța că europenii s-ar putea lipi de ceva proiecte din tortul reconstrucției Ucrainei?

În acest context, ne-ar trebui un bun tactician sau un strateg cu o intuiție de geniu pentru a supraviețui?

Pu întrebarea gândindu-mă la ce spunea marele maestru de șah Savielly Tratako: Strategia înseamnă ceea ce faci când mai e ceva de făcut. Strategia înseamnă ceea ce faci când nu mai este nimic de făcut.