Bătălia Angliei

Imagine simbolică a “României revoluţionare” de Constantin Daniel Rosenthal

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe Raportul Comisiei Europene, că o nouă ştire a ajuns în  peisajul nostru mediatic: „Bătrâna Anglie” se teme de românii şi de bulgarii, care prin 2014 se pregătesc de invazie.

O nouă „Bătălie a Angliei”, mai paşnică decât a germanilor din al doilea război mondial, se pregăteşte să înceapă. Ca şi atunci, când faţă de pasivitatea aliaţilor, apăruseră afişe cu soldaţi britanici privind dispreţuitor peste Canalul Mânecii, pe care scria „Very well alone!” - Foarte bine, singuri! şi acum urmaşii lui Churchill şi-au şoptit în barbă ”O să-i oprim noi singuri”!

Nu la Bucureşti se câştigă alegeri promiţând că vor fi trimişi imigranţii acasă,  ci la Paris, cum voia Nicolas Sarkozy (fost preşedinte francez, sau nu vi se pare o funcţie serioasă?) sau la Haga, unde o mână de extremişti au forţat guvenul Olandei să nu ne accepte în Schengen. Cum să interpretăm noi, muritorii de rând, bancurile comicilor francezi referitoare la „salutul românesc” sau recentele „invitaţii” ale britanicilor, adresate românilor şi bulgarilor să stea acasă?

Cum deja, colegii mei au mai prezentat deja exemple de români celebri care au încercat să înmoaie inima „Perfidului Albion”, nu o să insist asupra lor. O să spun că şi ei şi noi am avut un trecut glorios. Budicca regina lor, Decebal, regele nostru, cu acelaşi curaj i-au înfruntat pe romani, chiar dacă au fost înfrânţi. Şi unii şi alţii au cunoscut „sigiliul Romei” şi să mai spunem că încă de pe vremea împăratului Hadrian, în Britannia romană fusese cantonată o unitate auxiliară romană compusă din daci.

Chiar dacă, după retragerea legiunilor romane, destinele celor două popoare aveau să urmeze cursuri diferite, britanicii să aibă un imperiu în care soarele să nu apună niciodată şi noi să rămânem la Porţile Orientului „unde totul e posibil”, fiecare şi-a păstrat mândria şi blazonul cum a ştiut mai bine.

Britanicii, ”cu nasul e sus”

Mi-am dat seama că britanicii, de felul lor, sunt sinonimi cu spiritul tradiţional, conservator (nu în sens politic) şi curajoşi. Într-o Anglie aflată sub influenţa Curiei de la Roma, Regele Henric al VIII-lea a rupt legăturile cu Papalitatea, cam la fel de repede cum gâdele i-a tăiat capul Caterinei de Aragon, soţia de care Papa nu-l lăsa să divorţeze.   Anglia protestantă şi-a luat destinul în mâini, croindu-şi drumul spre starea de superputere.

Am avut ocazia ca student să învăţ un semestru despre revoluţia engleză care i-a înzestrat cu acest fascinant sistem politic în care „regele domneşte dar nu guvernează”. Tot timpul au fost „cu nasul pe sus” faţă de elitele din rândul popoarelor cucerite. William Pitt, unul dintre titanii politicii britanice spunea, atunci când cei din coloniile americane doreau să depăşească statutul de furnizor de materii prime, că dacă o singură potcoavă ar veni din colonii în metropolă, n-ar ezita să trimită armata să reprime totul.  Rezultatul îl ştim. „Încăpăţânarea” britanicilor a dus la apariţia Statelor Unite ale Americii, expresia desăvârşirii democratice.

Rivalităţile dintre britanici, francezi şi olandezi sunt celebre în epocă. Mi-a rămas în minte una, când, după o bătălie câştigată, flota olandeză a intrat pe Tamisa, arborând o uriaşă mătură pe catargul navei amiral, tulburând ceaiul gentlemenilor londonezi.

Cine cunoaşte istoria Marii Britanii ştie că dintotdeauna britanicii au stat pe insulele lor, având grijă să intre în joc atunci când ştiau că vor putea câştiga ceva. După ce au tranşat în favoarea lor numeroase războaie europene, au contribuit la apariţia unor state tampon ca Elveţia sau Belgia ca să izoleze Franţa, iar mai târziu, după Pacea de la Paris din 1856 îşi doreau şi la Dunăre tot un stat tampon care să frâneze accesul Rusiei la Strâmtori, numai că românii au ştiut să profite şi să-i pună în faţa faptului împlinit, adică România modernă.

Câţi dintre britanici ştiu că imaginea standard a „României revoluţionare”, celebrul tablou pictat de C.D.Rosenthal este cea a Mariei Rosetti (Mary Grant, născută în Scoţia), soţia lui C.A. Rosetti. Sau că, la noi, a fost regină Maria de Edinburgh (regina Maria a României, căsătorită cu regele Ferdinand), nepota reginei Victoria, care a vut un rol decisiv în intrarea noastră în război de partea Antantei, în 1916.

Noi românii nu prea ne putem lăuda cu umilirea altora la ei acasă. Au făcut-o soldaţii noştri, când, în 1919, au abordat opinca românească alături de steagul nostru pe Parlamentul maghiar din Budapesta, de unde a fost aruncat la lada de gunoi, comunistul Bela Kun.

Când Mahatma Ghandi a ajuns să studieze la Londra, i se spusese să ia masa în cameră, să nu deranjeze masa tihnită a albilor. Câteva decenii mai târziu, omul care i-a învăţat pe indieni să-şi toarcă singuri lâna pentru haine şi să obţină sare punând la soare apă de mare (era o crimă fapta de a poseda sare din altă sursă decât cea a monopoului britanic, care impusese un impozit destul de mare n.a.), nesocotind legea britanică, supranumit „marele spirit”, a negociat şi a reuşit să obţină independenţa ţării sale. Drept mulţumire, roata de tors figurează şi azi pe steagul naţional al Indiei.

Nici construcţia europeană nu le-a prea tihnit la început, dar când au văzut că Europa se schimbă fără ei şi au vrut să intre, s-au cam lovit de un pas din partea lui Charles de Gaulle, aşa că intrarea lor în Europa s-a produs abia prin 1973.

Paşaportul britanic este un document la mare căutare pe la cei din Zimbabwe, Namibia şi alte state africane, care le dă dreptul cetăţenilor lor să facă ce vor putea face şi ai noştri din 2014. Să ştiţi că n-am prea văzut o invazie de indieni, africani şi alte naţiuni din Commonwealth-ul britanic ocupând aeroportul Heathrow sau Hyde Park.

Cum am vrea noi sau bulgarii să fim plăcuţi englezilor, când nici irlandezii, scoţienii sau galezii nu prea le vin la socoteală, mi-e greu să înţeleg.  Totuşi, era o vreme când Regina Elisabeta a II-a îi făcea cadou labradori lui Ceauşescu, îl plimba în caleaşcă în văzul demoraţiilor occidentale. Prin 2000, ţin minte cum i-au cam trimis ai noştri la cricket-ul tradiţional, pe ei, inventatorii fotbalului, de la Campionatul European.

Ştiu că sunt destui români de succes în City-ul londonez şi destui români care lucrează deja în Regat şi după cum nici în 2007 frontierele de vest ale României nu fuseseră asaltate de românii grăbiţi să treacă doar cu buletinul spre Europa, nici acum deşi avem şi noi mături, roţi de tors şi opinci vă promitem dragi britanici că n-o să le arborăm nici la Buckingham, nici la Whitehall, nici pe Turnul Londrei.