Banalitatea de lângă noi: alegerile parlamentare din Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe data de 18 septembrie, în Federaţia Rusă vor avea loc alegeri parlamentare. Acestea vor conta pentru alegerea celei de-a şaptea legislaturi a parlamentului rus de după destrămarea URSS şi proclamarea Federaţiei Ruse în forma ei actuală.

Pentru guvernarea de la Moscova, reprezentată de partidul ”Rusia Unită”, condus de prim-ministrul Dmitri Medvedev, miza acestor alegeri parlamentare este nu doar păstrarea unei majorităţi confortabile în Dumă, ci şi creşterea numărului de parlamentari de la 238 din 450, adică 52,88%, cât obţinuse partidul dominant în 2011, înaintea prezidenţialelor şi marilor proteste din 2012, la nivelul alegerilor din 2007, cel puţin – adică minim 70% din voturi, pentru a reflecta la nivel legislativ ultimele evoluţii politice din 2014-2016, şi pentru a-i oferi lui Vladimir Putin o aparenţă de legitimitate de necontestat în parlament, suficient de robustă încât să-i permită trecerea lejeră prin Dumă a unor noi modificări la legislaţie menite să salvgardeze ordinea internă din Rusia în faţa unor noi confruntări cu Occidentul. Nu că puterea de la Moscova nu ar miza pe ridicarea graduală a sancţiunilor, începând de anul viitor – ea lucrează intens pe toate fronturile, la nivel internaţional, ca asta să se producă cel târziu în doi ani, pentru salvarea economiei ruse. Însă în virtutea predictibilităţii limitate a vitezei detensionării relaţiilor cu SUA şi alte state occidentale, Putin resimte şi necesitatea de a se consolida, pe cât posibil, pe plan intern, cuantificând politic din creşterea enormă a popularităţii sale personale şi a partidului asociat cu imaginea sa, după anexarea Crimeii şi începerea conflictului din estul Ucrainei la care Rusia declară oficial că nu participă, dar desfăşoară o propagandă internă demnă de o ţară aflată în război.

Practic, nu există nicio evoluţie de ultimă oră în societatea rusă care să ne permită să ne aşteptăm la surprize. Partidul ”Rusia Unită” îşi va păstra majoritatea parlamentară (cel puţin, dacă nu va reuşi să şi-o consolideze, ceea ce pare foarte posibil), iar celelalte trei partide din opoziţia tolerată, parlamentară, care mai completează astăzi rândurile deputaţilor ruşi, îşi vor păstra prezenţa parlamentară. Aceste partide sunt: Partidul Comunist al Federaţiei Ruse, condus de Ghenadii Ziuganov, Partidul Liberal Democrat al Rusiei, al cărui preşedinte este ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski, şi ”Rusia Dreaptă”, un partid de centru-stânga, autodeclarat social-democrat. Regimul din Rusia continuă uzanţele politice din trecut, pentru că şi de această dată celelalte partide mari ale Rusiei, în special comuniştii şi liberal-demcoraţii, manifestă public un conţinut ideologic care pune partidul puterii, ”Rusia Unită”, într-o poziţie favorabilă, ”centristă”, ”realistă”, prin comparaţie.

De exemplu, Vladimir Jirinovski a declarat deja că partidul său va merge în campania electorală având ca principal punct în platforma sa, ”refacerea frontierelor Uniunii Sovietice”. Toate apariţiile publice şi acţiunile lu Jirinovski, indiferent cât de caricaturale şi neserioase, în fond, par pentru orice cunoscător al limbii ruse şi, măcar superficial, al Rusiei, reprezintă acum, la fel ca în trecut, mesaje transmise către exterior. Scopul acestora e de a-i convinge pe occidentali, în primul rând, că în Rusia există politicieni mai nefrecventabili şi mai ostili decât Putin, şi că acesta din urmă trebuie să beneficieze de un anumit capital fix de încredere şi apreciere doar pentru că nu e ca Jirinovski şi alţii. Schema a avut succes din 2000 încoace, şi încă este folosită. Jirinovski şi Ziuganov, de pe poziţii revanşarde comuniste, pe post de bufoni ai regelui (sau ţarului), pot sta liniştiţi că vor avea asigurat un loc în Dumă şi la şefia partidelor lor pentru multe exerciţiii electorale înainte: ei îi sunt utili lui Putin, deoarece creează impresia pluralismului şi democraţiei. Şi chiar dacă toţi observatorii relevanţi ai Rusiei, din occident, ştiu că este vorba doar despre o impresie, Putin se poate apăra oricând de acuzaţii.

Opoziţia reală, anti-Putin, vine la aceste alegeri parlamentare mai divizată decât oricând. Pierderea liderului de opoziţie Boris Nemţov, asasinat în 2015 în plin centrul Moscovei, este o lovitură dură dată efortului de coagulare a unei rezistenţe politice viguroase împotriva sistemului, care să-şi regăsească şi capacitatea de a atrage milioane de voturi pentru a garanta depăşirea pragului electoral de 5 la sută şi accederea în parlament. Partidul de opoziţie cu cele mai mari şanse să trimită deputaţi în parlament este ”Yabloko” (”Mărul”), formaţiune de centru-dreapta, liberală şi pro-occidentală, însă în condiţiile presiunilor pe care le pune sistemul asupra sa, este puţin probabil că formaţiunea lui Grigori Iavlinski va reuşi să se întoarcă în parlament, după 9 ani de absenţă.

Cel mai promiţător lider al opoziţiei, Alexei Navalnîi, şi partidul acestuia, Partidul Progresului, trebuie să treacă prin exerciţiul electoral din 2016 pentru a acumula experienţă şi a se pregăti de alegerile din 2020, când, poate, va ajunge în parlament.

Acum, însă, nu vom avea altceva decât banalitate şi rutină, cea cu care ne-a obişnuit regimul lui Vladimir Putin.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite