Aveți grijă pe cine apărați și de cine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am pus poza aceasta pe Internet. Mi-a plăcut cum a ieșit și ce exprimă. Cu toată simpatia și solidaritatea pentru cei doi oameni care muncesc din greu, departe de femeile lor și de copii, ca să poată să le trimită câțiva bani la sfârșitul lunii, și mica bucurie că încă mai au puterea să zâmbească la poză. 

FOTO George Butunoiu
FOTO George Butunoiu

Am scris sute de articole despre oamenii care muncesc din greu – mai ales despre cei care muncesc cu brațele și cu spatele, luându-le mereu apărarea și ridicându-mi în cap o mulțime de gulere albe și fețe subțiri. Acesta e unul dintre ele, cu cuvinte mai simple și mai clare, ca să nu mai existe vreun dubiu. 

Cu ipocrizia obsesivă a „plății în funcție de performanțe”, unde fiecare „calculează” performanța după cum îi convine lui, mă războiesc de zeci de ani. Chiar în acest moment scriu un articol despre greva zilei, în paralel cu cel de aici, ironic la adresa celor care susțin sus și tare că profesorii ar trebui plătiți „după rezultate și performanțe”! De parcă vreunul dintre cei care vin cu astfel de soluții ar ști dacă chiar ar fi posibil să faci un astfel de calcul, Și dacă da, să mai și scrie formulele și ecuațiile. 

Ca de fiecare dată, o mulțime mare de exaltați – cu totul bine intenționați, nu am vreo îndoială în această privință – dar care înțeleg taman pe dos ce vreau să spun, au sărit ca arși, spunând că i-am jignit pe cei din poză, și odată cu cei doi și pe ei, cititorii care îi apără. Unii somându-mă sau amenințându-mă de-a dreptul cu Csaba Asztalos să o șterg și să-mi cer scuze public. 

Da, s-a intrat într-o fază a isteriei și țicnelii generalizate, în care toată lumea apără pe toată lumea împotriva tuturor. Adesea chiar împotriva voinței celor apărați. Dar asta nu are importanță. Și au și cum să o facă, acum, cu Internetul și cu multiplicatorii de profesie. 

Da, desigur, e bine să faci bine! Doar cu o mică sugestie, dacă mi se permite: pe lângă bunele intenții, uneori e util să mai fie ceva. Nu spun acum ce, ca să nu fiu iarăși acuzat de vreo discriminare. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite