Avem nevoie de un Grup de acțiune pentru aderarea la Schengen!

0
0
Publicat:

În iunie 2021, trimiteam Ministerului Afacerilor Interne o solicitare pentru constituirea unui Grup de Acțiune Român care să lucreze pentru aderarea României la spațiul Schengen. În același timp, am transmis un manifest pentru aderarea României la Spațiul Schengen care a ajuns la miniștrii de interne din Uniunea Europeană, dar și la liderii Uniunii. 

În ciuda eșecului de anul trecut, datorat opoziției perfide și mincinoase a Austriei, știu bine - iar realitatea mă susține inclusiv prin răspunsurile primite de la liderii din UE în urma manifestului meu - că avem de partea noastră atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană, care în nenumărate rânduri au transmis, prin oficialii lor, sprijinul total pentru țara noastră cu privire la integrarea Schengen. 

Așadar, revin cu solicitarea mea de a crea un Grup de Acțiune Român care să implice persoanele cheie din instituțiile europene, mai ales o resursă prea puțin valorificată: este vorba despre experții de origine română angajați ori la Comisie, ori la Consiliu, ori la Parlamentul European!

Acest grup trebuie să faciliteze în mod constant schimbul de informații dar și acțiuni coordonate cu privire la negocierile care se poartă în interesul țării noastre. Pentru a reuși, avem nevoie de coordonare și de comunicare între noi.

Și mai avem un atu: cei doi miniștri PNL, ai Afacerilor Interne și ai Afacerilor Externe, sunt experți de prim rang în domeniile lor. 

Dacă Cătălin Predoiu a reușit ca ministru al Justiției ridicarea rușinosului MCV moștenit de la alții, doamna Luminița Odobescu a fost, la rândul domniei sale, arhitectul succesului remarcabil al primei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt realizări de prim rang.

Evident, niciun om de bunăcredință nu le poate cere celor doi miniștri să facă minuni! Nu despre asta este vorba! În condițiile în care șantajul austriac la adresa UE continuă, nimic nu se va schimba. Aici este vorba despre ei, despre austrieci, în niciun caz despre noi!

Dar tocmai de aceea avem nevoie să devenim mult mai proactivi și apreciez cuvintele lui Cătălin Predoiu care a spus clar că nu este suficient doar să stăm la poarta Schengen. Porțile ferecate, a spus el, se deschid din interior.

 În UE, progresul se realizează prin discuții - care trebuie purtate permanent, prin negocieri, compromis, iar uneori chiar prin presiune. 

Dacă Europa se vede șantajată de austrieci, ea va trebui să răspundă într-un fel, dar acest răspuns depinde și de noi, de implicarea noastră, de strategia noastră și din acest motiv salut abordarea lui Cătălin Predoiu și îl asigur de sprijinul meu în Parlamentul European. Și știu bine că majoritatea europarlamentarilor români vor face la fel!

Nu putem avansa o dată pentru aderare, dar putem învăța din tot ce fac toate celelalte state membre UE pentru a ne maximiza șansele. Grupul de Acțiune pe care îl propun poate contribui determinant la obținerea rezultatului pe care toți românii și-l doresc.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite