Alo, Europa! Recepție! (I)
0Poate că, privit din perspectivă economică şi geostrategică, anul acesta nu sună prea bine, din cauza consecințelor pandemiei, ale crizei resurselor (în special) energetice şi ale războiului din Ucraina, care riscă să frângă major, nu doar pe termen scurt, echilibrele continentului, având reverberații globale.
Dar, privit din perspectiva sufletului şi a minții noastre, individuale şi colective, 2023 răsună de speranță, fiindcă a început bine, în primul rând cu Deschiderea marelui eveniment Timişoara, Capitală Europeană a Culturii, ce le oferă românilor şi turiştilor care vin aici, din orice colț al lumii, o scenă deschisă pentru tot ce, în vremuri tulburi, poate aduce bucurie oamenilor.
În anul 2023 putem spune şi noi, parafrazându-i pe vechii romani, că toate drumurile duc la Timişoara. Fiindcă aici sunt programate în cadrul importantului eveniment al oraşului, al regiunii şi al țării, 365 (+) de zile în care intervențiile artelor, ale ştiinței şi ale comunicării/comuniunii sociale, clasice şi ale erei electronice, generează revigorarea relațiilor dintre oameni şi (re)descoperirea comunităților lor, dintr-o perspectivă integratoare, cea europeană.
Iar această intenție a putut fi detectată încă din programul generoasei Deschideri, desfăşurate într-un întreg weekend, la jumătatea lunii februarie, când capitala Banatului a fremătat de curiozitatea şi interesul celor peste 60.000 de participanți la cele 130 de evenimente ce au avut loc în centrul şi în cartierele Timişoarei. Organizatorii au căutat să includă în această sărbătoare, participanți din toate zonele sociale, să satisfacă cât mai multe gusturi şi să se adreseze cât mai multor puteri de înțelegere. Iar faptul că accesul la marea majoritate a evenimentelor, ca şi transportul local au fost gratuite, vreme de trei zile, a susținut desigur intenția.
Cum această izbândă a fost precedată de controverse legate, în anii anteriori, de entitatea care să gestioneze pregătirea Capitalei, iar, de curând, de împărțirea fondurilor provenind de la Ministerul Culturii, la conferința internațională de presă ce a marcat deschiderea evenimentului am întrebat cum au fost depăşite aceste neînțelegeri, fără a lăsa (şi cu acest prilej) ca politicul să afecteze faptul cultural.
Ministrul Lucian Romaşcanu (PSD) a declarat că Ministerul a intermediat negocierile între Consiliului Județean Timiş, condus de Alin Nica (PNL) şi Primăria Timişoarei, condusă de Dominic Fritz (USR), astfel încât să ajungă la țintă banii de la Minister: cele 114 milioane de lei, alocate investițiilor în patrimoniul şi în infrastructura culturală şi cele peste 50 milioane lei, în programe culturale.
Alin Nica a accentuat că rezolvarea de ultim moment a implementării proiectului a fost găsită prin înființarea unor structuri proprii de coordonare, a primăriei şi a consiliului, şi prin asumarea, fără suprapunere, a părților din program agreate, puse în operă alături de Asociația Timişoara Capitală Europeană a Culturii şi de numeroşi operatori culturali, entități publice şi private.
Dominic Fritz a subliniat că, încă de la momentul candidaturii din 2016, 40 milioane euro din cele trei surse publice de finanțare (Primărie, Consiliul Județean şi Ministerul Culturii) şi 4 milioane din fonduri private merg spre programe culturale, iar 150 milioane, spre investiții în infrastructura culturală, cu proiecte începând din 2023 şi continuând în anii următori.
Am vrut să ştiu dacă în bugetul evenimentului există vreo linie de finanțare europeană şi am aflat de la Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, prezentă la Deschidere, că Timişoara, Capitală Europeană a Culturii a primit Premiul Melina Mercouri, în valoare de 1,5 milioane euro, ca un semn de recunoaştere a valorii proiectului pentru devenirea pe termen lung, a oraşului şi a regiunii. În plus, această titulatură permite organizatorilor să atragă fonduri din alte instrumente financiare ale UE, cum sunt câte 26 de milioane euro din fondurile de coeziune, pentru regenerare şi mobilitate urbană.
Deşi realizată în ultimul moment, la presiunea deadline-ului european, această antantă instituțională cordială vizează să dea Timişoarei şi regiunii, care sunt zone multiculturale prin tradiția conviețuirii seculare, o vizibilitate sporită, din punct de vedere cultural, turistic şi economic, aşa cum s-a întâmplat şi cu Sibiul, după ce a fost Capitală Europeană a Culturii în 2007.
Primarul oraşului s-a declarat optimist, exprimând speranța ca în acest an, între 500.000 şi 1.000.000 de oameni să fie atraşi la Timişoara, de către cei peste 5000 de artişti din producțiile culturale antamate până acum, rodul colaborării dintre peste 90 de organizații culturale din 21 de țări europene, din SUA şi chiar Tunisia. Iar surprize pot apărea, fiindcă o treime din programul Capitalei este încă deschisă pentru operatori culturali din țară şi din Europa, aşa cum se poate afla de pe site-ul Capitalei.
Ar fi fost imposibil să poți merge la toate evenimentele din weekend-ul de Deschidere, aşa că fiecare a ales să aplice , după gustul său, sloganul Capitalei: “Luminează oraşul prin tine!”, zicere inspirată de faptul că Timişoara a fost primul oraş din Europa cu iluminare stradală electrică, iar lumina călăuzeşte individul, de la statutul său local la cel de cetățean al continentului.
Alegerea era inevitabilă, fiindcă diversitatea era mare, țintind publicuri variate: de la programele comunitare, pentru copii, adolescenți sau persoane de vârsta a treia, la atelierele artistice sau dezbaterile şi demonstrațiile ştiințifice, legate de noile evoluții tehnologice, de la tururile ghidate prin spațiul istoric timişorean, la descoperirea diversității etnice a zonei, cu cele 21 de culturi şi 18 religii ale sale. De la arte vizuale şi literatură la gastronomie, de la istorie orală la film şi teatru, de la concerte pop la muzică clasică şi dans. Un pic (mai mult), pentru fiecare membru al cetății!
Căci acesta este conceptul întregului program, alcătuit de echipa curatorială, formată din şapte experți, selectați de Centrul de proiecte al Primăriei, din cei şaptezeci de candidați: (auto)descoperirea oamenilor, a locurilor şi a conexiunilor locale şi europene. Un concept ce se întrupează în toate programele Capitalei Europene a Culturii, în acest an şi, sperăm, şi în cei ce vin.
Pe 17 februarie, străzile Timişoarei au avut o vibrație specială, căci marea Deschidere a adunat oameni care se grăbeau spre numeroasele locuri unde se desfăşurau manifestările incluse în program, fie ele ale culturii de elită, precum vernisaje de arte vizuale, teatru, sau muzică simfonică, fie ale culturii populare, precum teatrul stradal, video mapping, sau concertele ce au adus pe scena din Piața Unirii, formații de muzică pop, cu muzicieni timişoreni şi staruri ale muzicii alternative româneşti, de muzică lăutărească autentică, de rap ucrainean, sau tonalități house asigurat de un celebru DJ german. Performeri din România, cu cariere solide în țară, unii şi în străinătate (precum muzicienii din Clejani), alături de artişti din toată Europa.
Un astfel de program de largă adresabilitate (accesibilizat, unde a fost posibil, şi pentru persoanele cu handicap) este o sărbătoare a comunității, în care au fost implicați numeroşi operatori culturali, selectați pe bază de proiecte. Un mix din care fiecare optează pentru ce îl interesează.
În topul preferințelor mele din programul Deschiderii se plasează expozițiile de arte vizuale, începând cu monumentala retrospectivă Victor Brauner, pe care iată că nu Bucureştiul, ci Timişoara, Capitala Europeană a Culturii îl redă, pentru câteva luni, României. Expoziția reuneşte peste o sută de tablouri, desene, sculpturi, ilustrații, scrisori şi documente, între care un excepțional împrumut de cincizeci de lucrări de la Centrul Pompidou, opere care rescriu traseul artistic al acestui suprarealist de frunte al avangardei româneşti şi franceze, pe care publicul român nu l-am cunoscut până acum decât din cărțile de artă sau (cei norocoşi) din vizitarea unor muzee din străinătate.
Născut la Piatra Neamț, Brauner debutează expozițional în Bucureştiul nebunilor ani ‘20, dar nu se bucură de succesul meritat, deşi se afirmă ca o figură importantă a mişcării aflate în căutare de noi mijloace de expresie artistică. Cum după primul război mondial, în România Mare, evreii primiseră în fine drepturi civile, cetățeanul român Victor Brauner călătoreşte în Franța, luând legătura cu avangardiștii ce părăsiseră țara: Ilarie Voronca, cu care inventase în 1924 pictopoezia, în revista 75HP, sau Benjamin Fondane şi Brâncuşi.
Până la stabilirea sa în Franța, în 1938, continuă să circule între Bucureşti şi Paris. Frecventează marile personalități ale artei secolului XX: Chagall, Delaunay, Giacometti, Tanguy. Întâlnirea din 1933 cu André Breton îi cristalizează opțiunile estetice, aderând la suprarealism şi semnând prima personală la Paris, cu un catalog a cărui prefață a fost scrisă chiar de Breton.
Deşi imaginarul lui Brauner se nutreşte din alte teritorii decât cele ale imediatului, fiind atras încă de copil de spiritism şi magie, iată că în anii ’30, când nazismul ajungea, prin alegeri libere, la putere în Germania şi începea să-şi arunce umbrele peste Europa, Brauner îşi exersează sarcasmul şi pictează, în 1934, acest Hitler grotesc, întrupare mecanică a unei ideologii ucigaşe.
Autoportretul pe care şi-l făcuse în 1931, cu un ochi enucleat, va întări imaginea sa de artist cu capacități premonitorii, când în 1938, într-un local parizian, un pahar aruncat spre altcineva îl loveşte pe Brauner drept în ochi.
Liniştea pe care o căutase în Franța se dovedeşte iluzorie, pe toată perioada războiului şi a regimului de la Vichy trebuind să se ascundă şi să lucreze în izolare. Până în 1945, când revine la Paris şi se stabileşte în fostul atelier al lui Le Douanier Rousseau. Corespondează cu artişti plecați din spațiul românesc, între ei, cu Hedda Stern de la New York, care îi şi vinde câteva lucrări celebrei colecționare Peggy Guggenheim şi îi şi facilitează o expoziție personală în metropola americană.
Anii ’50 par să-i aducă recunoaşterea: participă la Bienala de la Veneția în ’54, se înmulțesc personalele sale la Paris şi în străinătate, obține cetățenia franceză şi continuă să lucreze la casa sa din Normandia, între altele la ciclurile Mitologii şi Sărbătorile mamelor”.
În 1966, când opera sa reprezintă Franța la Bienala de la Veneția, se stinge după o lungă suferință, la doar 63 de ani.
Pentru expoziția Victor Brauner: invenții şi magie, care rămâne deschisă până pe 28 mai, Muzeul Național de Artă Timişoara a suferit transformări majore: de la eclerajul special, ca în marile muzee ale lumii, la măsurile de stabilitate, siguranță, umiditate controlată, rigori de înalt nivel, pe care un astfel de eveniment cultural le impunea. Şi pentru care Consiliul Județean Timiş a investit în infrastructura muzeului două milioane de euro.
Expoziția Victor Brauner, deschisă la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii reprezintă o recuperare unică (chiar dacă temporară), prea îndelung amânată, un fapt cultural de importanță majoră, pentru care niciun efort de a ajunge în oraşul de pe Bega nu este prea mare. Fiindcă opera şi destinul acestui artist evreu, francez şi român deopotrivă, este un simbol al forței de neînfrânt a spiritului creator, ce depăşeşte toate opreliştile imediatului. Şi despre ce altceva sunt capitalele europene ale culturii dacă nu despre celebrarea umanității creatoare?
Se încarcă comentariile...
