Aderarea României la spaţiul Schengen: o prioritate pentru Parlamentul European

0
0
romania schengen

Care sunt priorităţile Parlamentului European pentru bugetul Uniunii Europene în 2022? Extinderea Schengen, sănătate, redresare economică cu respectarea statului de drept, tranziţie digitală şi ecologică, IMM-uri, Erasmus +, cercetare şi securitate.

Ca raportor al Grupului Renew Europe pentru bugetul Uniunii Europene în 2022, sunt mulţumit de documentul final votat ieri în Comisia pentru bugete a Parlamentului European. Raportul, la care am contribuit cu numeroase amendamente, prezintă care sunt elementele prioritare pentru Parlamentul European în vederea redactării proiectului de buget al Uniunii Europene pentru anul 2022. Acesta urmează să fie publicat de Comisia Europeană în luna iunie. 

Cum va arăta 2022?

Pentru a stabili priorităţile bugetului UE din perspectiva Parlamentului European pentru 2022, trebuie să începem cu un exerciţiu de imaginaţie. Cum va arăta 2022?

Trăim cea mai severă criză economică de după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar bugetul pentru 2022 este un exemplu tangibil de solidaritate.

2022 poate fi al treilea an de criză sau primul an de revenire după pandemie. Cum ne croim bugetul anului următor este foarte important pentru că va fi al doilea an al actualului cadru financiar multianual. De el depinde cum pornim pentru a atinge obiectivele stabilite prin bugetul multianual. 

Pentru mine, ca raportor din partea Renew Europe, provocările unui posibil prim an post-pandemic vizează necesitatea de a redresa economia, cu priorităţi bugetare foarte importante pentru IMM-uri, Erasmus+, cercetare şi inovare, apărare.

Principalele priorităţi: lărgirea spaţiului Schengen, stat de drept, sănătate, lupta împotriva fraudei

Dincolo de toate aceste priorităţi următorul buget al UE, în 2022, lupta mea a fost să fac un loc special în priorităţile Parlamentului European pentru aceste trei teme, care fac parte din textul final care a fost votat de Comisia de bugete:

1. Aderarea României la Spaţiul Schengen ca prioritate economică şi bugetară 

Dincolo de problemele care ţin de securitate, aderarea ţarilor candidate la spaţiul Schengen ar avea un impact important asupra economiei României, dar şi a economiei Uniunii. Cred cu tărie că România trebuie să adere la spaţiul Schengen şi am reuşit să-mi conving colegii europarlamentari că aderarea ţărilor candidate la Schengen este crucială pentru economia Europei, nu doar a lor.

2. Creşterea bugetului european pentru sănătate

Îmi doresc o Uniune Europeană a Sănătăţii mai puternică. Dacă am învăţat o lecţie din actuala pandemie, aceea este că Uniunea are nevoie de mai multe competenţe, De asemenea, are nevoie de un buget mai mare pentru Planul de combatere a cancerului, un obiectiv crucial pentru cetăţeni. Sănătatea este mai scumpă decât toate.

3. Apărarea bugetului european împotriva fraudei. Lupta pentru valorile fundamentale

Cetăţenii europeni trebuie să ştie că ne angajăm să protejăm fiecare cent din banii publici pentru a-i pune în interesul lor şi al economiei, prin punerea în aplicare şi respectarea Regulamentului privind statul de drept, dar şi prin consolidarea bugetului Parchetului European. Este importantă, de asemenea, folosirea programului European Values and Rights pentru a combate dezinformarea, extremismul şi polarizarea societăţii.

De ce Schengen?

Prin raportul adoptat ieri, creăm un context bugetar mai favorabil şi în ceea ce priveşte siguranţa Europei. În viaţa de zi cu zi, pentru că nunta să se întâmple, trebuie să începi să te pregăteşti pentru ea. Pentru a sprijini argumentul nostru, am introdus priorităţi bugetare pentru întărirea Frontex, creşterea bugetului Parchetului european, am cerut aplicarea imediată a mecanismului privind respectarea statului de drept. Acestea erau necesare a asigura condiţiile bugetare pentru securitate şi respectarea statului de drept optime, astfel încât aderarea României la spaţiul Schengen să devină o realitate cât mai devreme.

Am solicitat Comisiei Europene printr-o scrisoare să ne furnizeze anul acesta date relevante cu privire la costul neaderării României la spaţiul Schengen, astfel încât să putem demonstra Consiliului şi Statelor membre că nu există un moment mai bun pentru a vota aderarea pentru ţările candidate care îndeplinesc toate criteriile tehnice. Vrem să dăm startul economiei şi vrem toate soluţiile puse pe masă. România, Bulgaria şi Croaţia trebuie să adere de urgenţă la spaţiul Schengen. În fiecare an în care România nu face parte din spaţiul Schengen, nu numai România pierde bani, ci şi companiile europene şi piaţa unică. Acest lucru are un impact asupra economiei acestor ţări, asupra pieţei unice şi asupra companiilor. 

Jean Monnet, unul dintre părinţii fondatori ai UE, spunea: „Europa va fi construită în crize şi va fi suma soluţiilor aduse acestor crize”.

Flexibilitatea arătată de Uniune prin posibile derogări de la normele privind ajutorul de stat şi Pactul de stabilitate şi creştere au ajutat mai mult statele bogate. Cele mai bogate state membre au reuşit să-şi ajute companiile şi economiile cu sute de miliarde de euro, în timp ce ţările mai sărace au trebuit să fie mai modeste şi mai dependente de ajutorul din fonduri europene.

Schengen este cea mai tangibilă realizare a pieţei unice. Este timpul să lărgim acest spaţiu astfel încât să aibă loc în el şi România, şi Bulgaria. Cu toţii am văzut efectele restaurării graniţelor în timpul pandemiei, lungile linii de aşteptare la graniţe, timpul pierdut şi, bineînţeles, miliardele pierdute de economii din această cauză. Aceasta este povestea fiecărui cetăţean român, bulgar, croat sau al oricărui cetăţean european în timpul unei pandemii. 

Cetăţenii noştri, transportatorii, companiile şi companiile europene pierd sute de milioane, aşteptând la coadă din 2011.

Obiectivul meu este să creştem bugetul Uniunii Europene acolo unde se poate şi să fim creativi acolo unde banii Uniunii sunt limitaţi. Vrem să găsim cel mai bun echilibru şi să dăm speranţă cetăţenilor noştri că putem ieşi învingători chiar şi după cele mai dificile vremuri.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite