Gospodării inundate în Buciumi şi în Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă gospodării din localitatea Buciumi şi curţile a două case, de pe strada Sărmaş, din Zalău, au fost inundate în urma ploilor abundente

Nouă gospodării din localitatea şi 0,5 kilometri de drum comunal din satul Buciumi  au fost inundate în această dimineaţă, din cauza ploilor abundente care au căzut în ultimele zile. Potrivit celor declarate de Andrei Crişan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit pentru remedierea situaţiei, fără a chemaţi şi pompierii militari. În următoarele zile, o comisie a primăriei comunei va stabili valoarea exactă a pagubelor produse.

Azi, în jurul orei 12.00, pompierii din Zalău au fost solicitaţi să intervină pentru a scoate apa din curţile a două familii de pe strada Sărmaş, din municipiu. „Curţile s-au umplut cu cu apă din cauza ploilor şi a  scurgerilor de pe versanţi. Pompierii au reuşit să scoată apa cu ajutorul a două motopompe, iar pagubele au fost mici, pentru că apa nu a ajuns în case”, a mai spus Crişan.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor