Portret/ Andrei Drăghici visează să joace în Liga I de handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este sportiv de performanţă de şapte ani. A început cu voleiul, dar l-a abandonat în favoarea handbalului. În prezent, apără poarta echipei CS Universitatea Suceava.

Andrei Drăghici este sportiv de performanţă. El joacă handbal de la vârsta de 13 ani. Deşi s-a născut în Suceava, la 10 ani s-a mutat împreună cu părinţii la Baia Mare. Datorită mamei sale, Doina Drăghici,  care a fost mare voleibalistă, el şi-a dorit foarte mult să-i calce pe urme. Însă, după numai un an de antrenamente şi pregătiri, destinul său a luat o altă cale.

„Deoarece eram mai înalt decât restul copiilor de vârsta mea, prietenii mamei mele, care erau handbalişti de profesie, încercau să mă convingă să mă înscriu în echipa oraşului, însă eu nu voiam să renunţ la volei“, a  declarat Andrei Drăghici.

La insistenţele mamei, a jucat într-o partidă, pe postul de portar. I-a plăcut foarte mult şi antrenorul i-a apreciat potenţialul şi l-a invitat să rămână. Momentul decisiv a venit însă odată cu vestea plecării într-un turneu peste hotare. „După o lună de antrenamente am aflat că trebuie să mergem în Germania şi abia atunci am fost convins să mă axez pe handbal. Acum nu regret deloc“, a mai spus sportivul.

Trei medalii de aur

Cantonamentele nu sunt deloc uşoare. „Într-o iarnă, în timp ce ne aflam în cantonament la Ocna Şugatag, lângă Baia Mare, m-am ales cu o răceală cruntă. Am fost nevoiţi să ne antrenăm la temperaturi cu mult sub 0 grade Celsius şi de acolo mi s-a tras“, a povestit Andrei. După un an de antrenamnete, meciuri şi cantonamente a venit şi prima victorie. 

„În 2003, împreună cu echipa de juniori a clubului  Baia Mare, am câştigat titlul de campioni naţionali“, a explicat  sportivul. Aceasta a fost prima medalie de aur câştigată de Andrei. Apoi, în fiecare an a fost prezent la turneele finale care însemnau alte câteva zeci de meciuri pentru a intra în competiţia finală. Şi a mai câştigat două medalii de aur. „A fost o perioadă frumoasă, cu rezultate foarte bune, dar şi sacrificiile au fost mari“, a subliniat sportivul.

Rezultatele bune

l-au ajutat să semneze un contract cu echipa de seniori CSM Bucureşti. În vara acestui an a lăsat Capitala pentru Suceava şi a semnat un  contract pe trei ani cu echipa a doua a Universităţii „Ştefan cel Mare“ şi speră ca în viitor să evolueze şi în Liga I.

„E dureros să fii în poartă. E o responsabilitate mare, dar ai şi o satisfacţie aparte atunci când aperi mingile care atacă poarta echipei tale“, a declarat Andrei. S-a integrat repede în formaţia suceveană, ba chiar şi-a făcut prieteni printre coechipieri. „Mă sprijină şi mă ajută când am un moment mai greu în viaţă. Le mulţumesc celor care m-au ajutat să devin colegul lor“, a spus sportivul.

Profil
Născut. 7 septembrie 1989, Suceava.
Studii. Student în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Suceava şi în anul II la Agroturism în Bucureşti.
Familie. Are un frate mai mare.

Întrebări şi răspunsuri
Unde te vezi peste 10 ani?
Mă gândesc să ajung la o echipă mare, să pot să-mi întreţin familia numai din handbal, să joc la un nivel cât mai înalt. Îmi plac echipele nordice, precum cele din Norvegia şi Danemarca pentru că sunt foarte bine organizate. 
La câte campionate naţionale ai participat?
În fiecare an am fost înscris în competiţie pentru a obţine titlul de campioni naţionali. Lupta este grea şi uneori periculoasă, dar nu am avut niciun accident grav.

Ce-i place
Sportivului îi plac filmele. „Pelicula «Avalanşa» am văzut-o de nenumărate ori pentru că-mi place foarte mult. Îmi plac sporturile de iarnă şi sunt pasioant de motoare şi de maşinile de teren“, spune Andrei. În timpul liber se plimbă prin pădure cu motorul sau ATV-ul.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii prefăcuţi, lăudăroşi şi mincinoşi. În general, pe la echipele pe unde am fost, aveam astfel de colegi şi evitam compania lor“, susţine handbalistul.