Garda Forestieră Suceava funcționează cu jumătate din personalul silvic necesar

0
Publicat:

Activitatea Gărzii Forestiere Suceava este afectată de lipsa de personal cu atribuții în domeniul silvic, mai ales că județul Suceava deține suprafețe mari de pădure.

Utilaj forestier la Suceava FOTO Alina Iosif

Așa arată datele centralizate la nivelul instituției menționate.

Comisarul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, spune că se constată diminuarea personalului de specialitate la nivelul Gărzii Forestiere Suceava, în ultimii ani.

Astfel, în anul 2021 și-au încetat raportul de serviciu un număr de patru funcționari publici, iar în anul 2022 alți 4 funcționari publici cu atribuții în domeniul silvic.

Din această cauză, printre nerealizările de anul trecut ale Gărzii Forestiere Suceava, se numără și neasigurarea serviciilor silvice pentru toate suprafețele de fond forestier privat pentru care nu pot fi identificați proprietarii și pentru care nu s-a realizat dezbaterea succesorală.

De asemenea, alte nerealizări sunt: neefectuarea de verificări la toți operatorii economici furnizori de biomasă conform propunerilor de la avizare și nerealizarea controalelor tematice conform atribuțiilor stabilite de actele normative în vigoare sau nerealizarea controalelor fondurilor cinegetice conform atribuțiilor stabilite de actele normative în vigoare.

Se constată în 2022 și creșterea semnificativă a numărului zilelor de concediu medical aferent personalului de specialitate - 1.411 zile. 

Cu toate acestea, Garda Forestieră Suceava, doar în primăvara anului trecut, a reușit să dovedească faptul că în cazul a zeci avize de însoțire a materialelor lemnoase, în baza cărora s-a tranzacționat un volum total de 1187 mc, materialele lemnoase nu au circulat fizic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul