Slatina: Medicul Cornel Fulga se întoarce la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorul a câştigat în instanţă procesul cu Colegiul Medicilor din Olt şi din România. Cornel Fulga a fost dat afară din spital în 2009, după ce un bărbat de 62 de ani a murit în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe.

Pe 22 ianuarie 2009, Mihai Constantinescu, din Drăgăneşti Olt, a fost adus cu ambulanţa la Spitalulul Judeţean de Urgenţă Slatina, acesta aflându-se într-o stare avansată de denutriţie. Medicul de gardă de la Urgenţe, Cornel Fulga, a examinat pacientul după care l-a trimis pe alte secţii, pentru examene de specilaitate. Timp de aproape patru ore, bolanvul a fost plimbat între secţiile unităţii medicale întrucât doctorii au refuzat să-l interneze pe motiv că nu avea asigurare medicală. În cele din urmă, pacientul a fost adus înapoi la Urgenţe, unde a murit într-un scaun cu rotile.

În urma acestui incident, şapte cadre medicale au fost demise de fostul ministru al sănătăţii, Ion Bazac. Este vorba despre: Marinela Madan, director interimar DSP Olt, Florin Dumitrescu, manager Spitalul Slatina, Ion Brătoi, director medical Spitalul Slatina, Ecaterina Buzău, coordonator UPU Spitalul Slatina, Anişoara Păun, asistent-şef UPU Spitalul Slatina, Doru Pârvu, medic Secţia boli interne Spitalul Slatina şi Cornel Fulga, medic de gardă UPU Spitalul Slatina.

Avocatul Lucia Furtună

Asistenta eroină, considerată vinovată

Medicul Fulga a atacat în instanţă decizia de a-i fi desfăcut contrcatul de muncă, iar după aproape doi ani, instanţa i-a dat câştig de cauză. „Prin decizia din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus adimterea recursului formulat de inculpat şi s-a anulat decizia emisă de Colegiul Medicilor din România şi din Olt. A fost schimbată sancţiunea disciplinară din interdicţie de a mai practica meseria pe o perioadă de şase luni cu sancţiunea vot de blam. Hotărârea este irevocabilă. Este doar o chestiune de timp până când medicul Fulga se va întoarce la serviciu”, a declarat Lucia Furtună, avocata lui Cornel Fulga. Contactat telefonic, medicul a refuzat să facă vreo declaraţie.

Avocata doctorului spune că responsabilă de moartea pacientului s-ar face chiar asistenta „eroină” Mihaela Ioniţă, de pe salvarea care l-a adus la spital pe bărbat. "În intervalul în care bolnavul a fost dus de pe o secţie pe alta, doctorul Fulga a văzut 26 de pacienţi, deşi la UPU funcţionau patru medici. Circuitul bolnavului s-a întrerut atunci când asistenta de pe salvare, în loc să-l ducă la medicul care îl trimisese la Boli Cronice, pentru internare, l-a dus înapoi la UPU şi nici măcar nu a anunţat medicul", a mai spus Lucia Furtună. Asistenta Mihaela Ioniţă nu a dorit să comenteze cele întâmplate.