Reşiţa: PORTRET / Daniela Deteşan a dat catedra pe roba de judecător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: PORTRET / Daniela Deteşan a dat catedra pe roba de judecător

Meseria ei îi oferă o ţinută impunătoare şi sobră. Cu toate acestea, puţini sunt aceia care ştiu că cea care face lege şi ordine în sălile de tribunal este o fire sensibilă.

Iubirea ei pentru copii a început imediat după ce a terminat liceul. Timp de şapte ani a fost învăţătoare, perioadă care a marcat-o profund. „Am avut două generaţii de copii. Cea de-a doua clasă am fost nevoită să-o părăsesc şi mi s-a rupt sufletul. I-am iubit foarte mult“, a spus Daniela Deteşan.

A studiat dreptul familiei la propria cununie

După şapte ani în învăţământ s-a decis să studieze dreptul. „Sunt două persoane cărora le datorez faptul că acum sunt judecător. Una este un profesor de-al meu cu care am vorbit înainte să dau admiterea şi îi spuneam că nu vreau să mai fac o facultate având în vedere că deja lucrez în învăţământ. Profesorul mi-a spus să nu vorbesc cu el înainte să fi încercat să dau admitere. Aşa am făcut şi, culmea, am intrat. Al doilea este soţul meu care m-a împins de la spate să mă prezint la concursul organizat de Tribunalul de pe lângă Judecătoria Caraş-Severin“, a spus Daniela. Una dintre cele mai importante aventuri ale vieţii sale este cununia sa civilă.

„A fost ca o aventură. Se întâmpla în anul III de facultate, exact când studiam dreptul familiei. Când am ajuns acasă şi i-am spus prietenului meu, acum soţul meu, care este materia pe care o studiez, acesta a considerat că ar fi interesant să ne căsătorim, deci am depus actele. Aşa s-a întâmplat ca procedura de dreptul familiei să fie învăţată şi de mine, dar şi de colegii mei care au fost prezenţi, la propria-mi cununie“, a spus judecătoarea Deteşan.

Colecţionează flori

Una dintre marile pasiuni ale judecătoarei este legată de creşterea florile de cameră pe care le colecţionează şi le îngrijeşte ca pe copiii săi. „Am foarte multe flori, nu pot să spun exact câte. Am multe şi la birou şi acasă. Multe dintre ele le primesc pentru că toată lumea ştie că-mi plac foarte mult şi mi le dăruiesc de ziua mea sau la diferite ocazii“, a spus aceasta.

Nu le îngrijeşte oricum. Daniela Deteşan studiază şi citeşte cărţi despre botanică şi despre modul în care aceste plante trebuie îngrijite. Daniela Deteşan recunoaşte că de multe ori vorbeşte cu ele, ba mai mult, le pune şi muzică. Ea însăşi este un fan al muzicii de calitate. „Pot spune că ascult orice muzică melodioasă. Îmi place şi cea clasică, şi cea simfonică, dar ascult şi formaţii vechi“, a spus Daniela Deteşan.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de importantă a fost cariera dumneavoastră de învăţătoare?

Extrem de importantă. Ca învăţătoare am dobândit o experienţă de viaţă care m-a ajutat mai târziu în sălile de judecată. Este foarte important ca judecător să faci dreptate, iar din păcate uneori dreptatea nu este acoperită de legi. Atunci trebuie să ai această experienţă de viaţă pentru a şti exact cum trebuie să faci acea dreptate.

Care este punctul culminant al carierei dumneavoastră în justiţie?

Cred că este perioada în care am fost purtător de cuvânt la Consiliul Superior al Magistraturii. O perioadă de şase luni de zile am lucrat în Bucureşti.

ce-i place
„Mizez foarte mult pe arta comunicării. Îmi place să mi se vorbească frumos pentru ca şi eu, la rândul meu, să răspund în aceiaşi măsură“, a spus Daniela Deteşan.
ce nu-i place
„Pot spune că urăsc mojicia. Sufăr şi rămân dezarmată în faţa unei atutudini proaste. Urăsc mizeria şi la propriu, şi la figurat“, a spus judecătoarea.

Profil
Născută - 6 februarie 1968, Răcăjdia.
Studii - Liceul Pedagogic din Caransebeş, Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, Masterat la Facultatea  „I. C. Drăgan” din Lugoj.
Familie - Căsătorită, are doi copii: un băiat de 14 ani şi o fetiţă de 5 ani.