Festival dedicat științei, în Argeș și Maramureș. Experimente interactive pentru atragerea copiilor către descoperire VIDEO

0
Publicat:

Știința este scoasă din clase în comunitate. A patra ediție Romanian Science Festival se va desfășura între 13 și 17 septembrie 2023 în județele Argeș și Maramureș. Vor fi peste 600 de experimente științifice, iar intrarea la festival este liberă.

Va avea loc o nouă ediție a festivalului de științe Foto: Romanian Science Festival

După ce la sfârșitul lui mai 2023, Romanian Science Festival (RSF) s-a desfășurat în județul Timiș, în această săptămână urmează ca evenimentul să aibă loc în patru localități din Argeș și în trei din Maramureș.

Mentorii RSF vor vorbi copiilor și celor prezenți despre ultimele descoperiri din știință prin prisma propriilor experiențe în domeniul cercetării. Vor discuta și despre drumul pe care l-au parcurs în a deveni specialiști ai domeniilor STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică). Va fi cea mai mare ediție de până acum, cu peste 1.500 de voluntari.

Vor fi evenimente în șapte localități, cu 1.500 de elevi voluntari, aproape 150 de profesori coordonatori și 40 de mentori Romanian Science Festival pe care, majoritatea dintre ei, îi aducem din străinătate, să împărtășească cu elevii din România pasiunea lor pentru științe. Acest lucru este făcut într-un mod foarte atractiv pentru public, dar cumva inspirațional, ca să înțeleagă ce fel de carieră ar putea să facă dacă studiază fizică, chimie, biologie sau poate și materii care nu sunt existente la școală în România, cum ar fi neuroștiințe sau inteligența artificială”, a precizat Eliza Casapopol, inginer în Inteligența Artificială și unul dintre fondatorii festivalului, originară din Mioveni (Argeș). 

Târgurile de experimente științifice vor fi deschise publicului de toate vârstele. Experimentele acoperă științe precum: astronomie, robotică, medicină, neuroștiință, inteligență artificială, imunologie, biologie, fizică, chimie, matematică, geografie și sustenabilitate.

Patru zile de evenimente dedicate științei în Argeș

Festivalul de științe va ajunge, între 13 și 16 septembrie 2023, în patru localități din Argeș: Pitești, Mioveni, Câmpulung și Rucăr. Vor fi prezenți 26 de cercetători din diaspora academică, 800 de voluntari, 75 de profesori coordonatori. Sunt 350 de experimente științifice, care de care mai interesante.

Mentorii RSF vor vizita 12 școli și licee din Pitești și Mioveni pentru a le povesti elevilor despre cercetarea lor. În Argeș vor avea loc evenimente de tip Caravana RSF în care grupul de mentori vor explica tinerilor despre domeniul lor de activitate și cum au ajuns să urmeze o carieră în științe.

Festivalul de științe se va desfășura în Argeș după următorul program:

13 septembrie 2023, interval orar 10.00 - 14.00 - Caravana Romanian Science Festival la Rucăr, organizată la Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu”;

14 septembrie 2023, interval orar 9.00 - 12.00 - Caravana Romanian Science Festival în Câmpulung, organizată la Colegiul Național „Dinicu Golescu”;

14 septembrie 2023, interval orar 12.00 - 16,00 - Caravana Romanian Science Festival în Mioveni, organizată pe Platoul Casei de Cultură;

15 septembrie 2023 – prezentările mentorilor în școlile și liceele din Pitești;

16 septembrie 2023, interval orar 11.00 – 17.00 - Târgul de științe Pitești Science Festival, organizat în Piața Primăriei Pitești. 

Două târguri de științe în Maramureș

În Maramureș festivalul se va desfășura, între 15 și 17 septembrie 2023, în trei localități: Baia Mare, Sighetu Marmației și Breb. Interesul pentru eveniment a stârnit entuziasmul unui număr de peste 700 de voluntari.

Evenimentul va găzdui în județ peste 250 de experimente, prezentări și discuții științifice, dar și un atelier și o expoziție interactivă de știință și artă. Elevii vor ieși din sala tradițională de clasă pentru a învăța altfel decât o fac la școală. Festivalul aduce anul acesta două târguri de științe cu experimente și prezentări interactive.

În premieră în Maramureș, vor avea loc prezentări ale mentorilor RSF destinate publicului de toate vârstele, sub numele de RSF Talks. Fiecare mentor va aborda un subiect cheie din domeniul său de studiu sau de specialitate, explicat pe înțelesul tuturor. Vor fi dezbătute subiecte începând cu rolul nanotehnologiei în medicină, și până la concepte de inginerie aerospațială și cea mai modernă tehnologie geospațială. 

Festivalul de științe se va desfășura la Maramureș după programul:

15 septembrie 2023: Prezentări ale mentorilor RSF în 10 școli și licee din Baia Mare (8:00 -15:00);

16 septembrie 2023: Târg de științe Romanian Science Festival, Piața Libertății, Baia Mare (11,00 - 17,00);

16 septembrie 2023: RSF Talks, Teatrul Municipal, Baia Mare (14,00 – 16,00);

17 septembrie 2023: Târg de științe Romanian Science Festival, Parcul Central, Sighetu Marmației (11,00 – 16,00);

17 septembrie 2023: RSF Talks, Cinema Mara, Sighetu Marmației (11:00 - 16:00);

17 septembrie 2023: Știință și Artă: expoziție și atelier interactiv de creație, Casa din Vale, Breb (13,00 – 21,00).

Primul festival național de științe

Romanian Science Festival este primul festival naţional de ştiinţe din România, lansat încă din anul 2019. Fondatorii festivalului sunt Eliza Casapopol, inginer în Inteligența Artificială, Sandor Kruk, cercetător în astrofizică, Ciprian Ploștinar, cercetător în fizica particulelor, și Oana Romocea, membru board Oxford for Romania.

Pe parcursul acestor ani de activitate, RSF a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi. În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Fundația Falling Wall în urma unei selecții dintre peste 1300 de inițiative de promovare a științelor din întreaga lume.