Video VIDEO Priveliştile uimitoare ale Lacului Cinciş. Seceta prelungită a transformat locurile din jurul bisericii sale ruinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul Cinciş oferă privelişti neobişnuite în aceste zile. Din cauza secetei nivelul apei a scăzut simţitor, iar la izvoarele barajului se poate vedea doar un firicel de apă.

GALERIE FOTO

Altădată inundată parţial de apa Lacului Cinciş, biserica ruinată de la izvoarele lui se înfăţişează călătorilor în mijlocul unei privelişti care aduce aminte de începutul anilor 1960.

Atunci, lacul de acumulare nu exista, iar valea în care se afla biserica romano-catolică din secolul al XVIII-lea era traversată de un pârâiaş. Seceta din ultimele luni a redus nivelul Lacului Cinciş cu mai mult de un metru, iar efectele ei se văd cel mai limpede în amonte.

În zona unde se află ruinele bisericii, turiştii opresc maşinile uimiţi de peisajul oferit: un firicel de apă care şerpuieşte în mijlocul unei întinderi de mâl şi nămol uscat în care strălucesc cochiliile de scoici.

Povestea Lacului Cinciş
Lacul Cinciş a fost creat artificial prin construirea barajului Cinciş, la marginea municipiului Hunedoara.  La începutul anilor 1960, valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat lacul, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi, atestate documentar încă din secolul al XIV-lea, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare.

Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de spiritele oamenilor îngropaţi în cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Cele mai frumoase lacuri glaciare din Retezat. Cum arată sanctuarul naturii înainte de venirea iernii

Villa rustica şi necropola antică de pe malul Lacului Cinciş. Secretele marilor descoperiri din ţinutul minelor dacice 

Top 5 cele mai misterioase lacuri din România. Cum s-a format Lacul Dracului şi de ce veneau femeile la Sfânta Ana


 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată