Video Planul uitat al marilor hidrocentrale din Retezat. Proiectul a inspirat colosul de la Gura Apelor VIDEO

Planurile de realizare a unor mari hidrocentrale în Retezat datează de peste un secol, însă amenajările hidroenergetice au intrat în șantier abia în anii '70, iar după un deceniu de lucru, a fost inaugurată una dintre cele mai mari hidrocentrale din România.

Mii de oameni au muncit în anii ‘70 și ‘80 la unul dintre cele mai ample proiecte hidroenergetice din România: Amenajarea hidroenergetică Râul Mare - Retezat (video). Ea  cuprinde barajul Gura Apelor și lacul său de acumulare, hidrocentrala Retezat și uzina de la Clopotiva, care împreună au o putere instalată de 349 MW.

Barajul Gura Apelor din Retezat a fost construit din anrocamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase și era cel mai mare astfel de baraj din Europa anilor ´80.

Are o înălţime maximă de 168 de metri, o lungime la coronament de 480 de metri, o lăţime maximă la bază de 574 de metri şi o lăţime la coronament de 12 metri. Barajul este situat la cota 1.078,5 metri.

Lacul Gura Apelor din Retezat, întins pe circa 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri şi un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă.

Lucrările la Amenajarea hidroenergetică Râul Mare - Retezat au avut loc într-un ținut sălbatic, aflat la peste 1.000 de metri altitudine și înconjurat de munții Țarcu, Godeanu și Retezat, ce se înalță la peste 2.000 de metri, o zonă subalpină cu climă aspră, rece și umedă și cu un relief dominat de versanți prăpăstioși, de roci masive de granit și de numeroase pârâuri repezi și învolburate.

Condiţiile de lucru din Retezat (video) au fost extrem de dure, iar o mulțime de accidente de muncă au avut loc pe durata lucrărilor și au făcut aproape 50 de victime. Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au cauzat și ele întârzieri, la fel și insuficiența forței de muncă și a dotărilor constructorilor.

Amenajarea hidroenergetică Râul Mare - Retezat a fost inaugurată în primăvara anului 1986. „După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor, un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăzuite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia.

Amenajarea hidroenergetică Râul Mare Retezat a rămas în istorie ca una dintre marile realizări inginerești din România secolului al XX-lea.

Privită ca o inițiativă inedită a regimului Ceaușescu, contestată la vremea ei de unele organizații ecologiste, Amenajarea hidroenergetică Râul Mare - Retezat a fost plănuită încă de la începutul secolului XX, când au fost construite primele hidrocentrale din România.

Potențialul energetic al Retezatului, cercetat de peste un secol

Planurile folosirii apelor din Retezat pentru producția de energie electrică datează de peste un secol. Au fost propuse de unii cercetători care voiau să rezolve astfel nevoile de energie ale orașelor din regiune.

„Încă în anul 1919, Gavril Todică (n.r. cercetător) a arătat în revista Convorbiri științifice că apele Retezatului s-ar putea întrebuinţa la producerea unei imense cantităţi de energie electrică. De atunci s-a mai scris asupra acestui lucru, dar nu ştim, în concret, făcutu-s-a ceva pentru realizarea unui plan. Inginerul Dezideriu Adorjan elaborase încă în decursul războiului un plan pentru întrebuinţarea apelor Retezatului de la înălţime. Proiectul s-a dezbătut la Primăria oraşului Arad, apoi a fost dezbătut la Consiliul Dirigent, care în 1911 l-a aprobat şi ne puteam aştepta la executarea lui, dacă ar fi existat mijloacele financiare. Durere, direcţia luată de întreaga viaţa noastră economică  de la 1919 încoace este o contrazicere a tot ce înseamnă înălţarea noastră pe acest teren”, informa ziarul Adevărul, în 1928.

Inginerul Dezideriu Adorjan a propus, la începutul secolului XX , valorificarea hidroenergetică a Râului Mare din Retezat, dar și a râurilor Sadu și Sebeș.

„După calculările domnului Adorján, prin constituirea a trei uzine de cădere, s-ar putea produce din apele Retezatului, 210 milioane kilowaţi pe an. Această energie electrică s-ar conduce pe Valea Jiului, în tot judeţul Hunedoara, apoi la Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Arad, întrebuinţându-se pentru iluminare, pentru fabricile şi uzinele industriale din aceste zone. Trebuinţele de energie electrică a acestor oraşe fiind aproximativ numai de 35 milioane kilowați, restul de energie s-ar putea întrebuinţa pentru căi ferate electrice, putându-se electrifica actualele căi ferate din regiunea aceea”, informa ziarul Adevărul, în 1928.

Planurile de construcție a unor hidrocentrale în Retezat urmau să compenseze energia produsă de termocentralele vremii.

„Cu ajutorul energiei electrice s-ar putea transporta de trei ori mai mulţi cărbuni ca astăzi. Grandioasa construcţie ar fi costat la 1919, 100 milioane lei, echivalând cu o arderea a 60.000 de vagoane de cărbuni anual. Prin aceasta se prelungeşte existenţa actualelor rezerve de cărbuni, de petrol şi de păduri. Nu ştim azi cât ar costa, dar în orice caz ar echivala cu economiile ce se fac. Planul e grandios. Când se va realiza Dumnezeu ştie. În orice caz, numai pe calea aceasta se poate asigura viitorul demn al acelui colţ de ţară, de care se leagă gloria obârşiei neamului”, informa Nicolae Brânzeu, în ziarul Adevîrul din 1928.

Retezatul a rămas un ținut complet sălbatic până în anii '70

În 1935, a fost înființat Parcul național Retezat, prima rezervație a naturii din România, întinsă atunci pe aproximativ 10.000 de hectare.

Două decenii mai târziu a fost înființată Rezervația științifică Gemenele, întinsă pe circa 2.000 de hectare și interzisă turiștilor, iar după alte două decenii, în Munții Retezat au fost aduse primele utilaje folosite amenajarea hidroenergetică de pe valea Râul Mare (video).

Înainte de începerea lucrărilor, locul ocupat în prezent de lacul Gura Apelor şi de marele baraj din Retezat era sălbatic, scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi, la care turiștii ajungeau urcând pe valea Râului Mare.

„În punctul Gura Apei (945 m) se adună, ca într-un bogat mănunchi, râurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sînt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Rîului Şes, Corciovei şi Murariului”, scria Ion Ionescu Dunăreanu, în „Ghid în Munţii Retezatului” (1957).

De la Gura Apei, unde râul Lăpuşnicul Mare se unea cu râul Lăpuşnicul Mic (Branul), valea căpăta numele de Râul Mare. Şi tot de aici, drumul turistic care cobora spre satul Râu de Mori era accesibil maşinilor. Drumul însoţea Râul Mare spre depresiunea Haţegului.