FOTO Cum au pus umărul autorităţile din Galaţi la distrugerea unor lucrări publice de artă în valoare de milioane de euro
0Experţii sunt categorici: cele 19 opere de artă monumentală, plasate între 1962-1965 pe pereţii complexului Comercial Ţiglina şi pe faţadele blocurilor de la bulevardul Brăilei, au fost în mare parte distruse cu complicitatea edililor care au avizat construcţii abuzive, prin falsificarea documentaţiei de autorizare.
Reconstrucţia cartierului Ţiglina I din Galaţi, după Al Doilea Război Mondial (oraşul a fost distrus în proporţie de 80% de bombardamente), a fost un demers complex, desfăşurat la limita dintre două tendinţe contrare.
Pe de o parte, contructorii au fost nevoiţi să se subordoneze elanului socialist de ridicare a blocurilor „la foc automat” (se pregăteau locuinţe pentru cei care urmau să edifice combinatul siderurgic), iar pe de altă parte se încerca o conservare a prestigiului vechii şcoli româneşti de arhitectură.
A ieşit un proiect interesant (cartierul a fost gata în 1965), care încerca să evite capcanele standardizării absurde impusă de „conducerea superioară”, avea funcţionalitate şi – de remarcat – propunea publicului câteva soluţii arhitecturale şi artistice de o mare valoare.
Din păcate, despre toate acestea suntem nevoiţi să vorbim acum mai ales la timpul trecut deoarece, după cum veţi vedea în cele ce urmează, autorităţile din anii tranziţiei postdecembriste au reuşit să fie dirijorii unui adevărat dezastru.
Complexul Ţiglina obţine marele premiu al arhitecţilor
Din capul locului, trebuie să spunem că aveam de-a face, de fapt, cu două proiecte. Unul este cel legat de construcţia blocurilor (aspect asupra cărui vom reveni), iar celălalt de construcţia unui mare complex comercial la intersecţia străzilor Brăilei, Saturn şi Regiment 11 Siret.
În esenţă, amintitul complex comercial era (spunem „era” pentru că în prezent este pe jumătate demolat şi pe jumătate abandonat) un fel de mall, căci îngloba toate elementele specifice unui astfel de obiectiv. Avea magazine de toate feluri, cinematograf, centre de prestări servicii, spaţii de parcare, parc, locuri de joacă, lac artificial, iluminat ornamental, piaţă etc. Totul integrat într-o soluţie arhitecturală de excepţie şi pus în valoare de 11 lucrări de artă monumentale amplasate în puncte strategice.
Lucrările de artă (în special mozaic) au fost realizate în 1965 de Pavel Codiţă („Comerţ” şi „Dulciuri”), Jules Perahim („Folclorul judeţului Galaţi” şi „Arta cinematografică”), Virgil Almăşanu („Fauna Dunării” şi „Flora”), Mihai Danu („Fluturi”), Patriciu Mateescu („Odihna”), G.Freiberg („Panou în forme de teracotă smălţuită”), Ion Bitzan („Elemente spaţiale”) şi Constantin Crăciun („Evoluţia”).
Complexul Tiglina in 1965, imediat după inaugurare. Foto: BVAU
Toţi sunt artişti consacraţi, iar mulţi dintre ei au emigrat între timp căpătând recunoaştere la nivel internaţional. Bunăoară, Jules Perahim (un artist consacrat încă de dinainte de război) şi Pavel Codiţă s-au stabilit (în 1969, respectiv 1971) la Paris, iar lucrările lor monumentale sunt evaluate la sute de mii de dolari bucata.
De asemenea, Virgil Alămăşanu (fost vicepreşedinte al UAP) a emigrat în 1986 în SUA, unde a cunoscut un mare succes în arta murală, fiind un autor foarte bine vândut. Tot în SUA a făcut o carieră strălucită şi Patriciu Mateescu, G.Freiberg s-a bucurat de succes în Germania, iar lucrările lui Ion Bitzan se vând în prezent cu preţuri foarte bune în casele de licitaţii europene.
Deloc întâmplător, proiectul primeşte, în 1967, marele Premiu Naţional de Arhitectură, care în acea vreme îşi păstrase o oarecare independenţă faţă de structurile politice al Partidului Comunist. „A fost un premiu obţinut pe merit, căci o astfel de lucrare, complexă din toate punctele de vedere, nu se mai făcuse nicăieri în România”, este de părere arhitectul Sergiu Porumboiu, preşedintele filialei „Dunărea de Jos” a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR).
Cartierul Ţiglina, vedere de ansamblu (1967). Foto: BVAU
„Era o fluiditate a spaţiului extraordinară în complexul din Ţiglina I, nu te loveai de pereţi, ochiul fugea de ici-colo, te atrăgea spre cofetăria Nufărul, unde îi vedeai pe cei dinăuntru; la intrare era un efect de punte, iar stâlpii de susţinere erau incredibil de subţiri, aveai senzaţia că eşti ocrotit dar că pluteşte tot ce e deasupra. Te simţeai liber, acesta-i rostul arhitecturii, ca omul să poată respira”, adaugă Porumboiu.
Dezastrul unei administrări jumătate fără cap, jumătate rău-intenţionată
În prezent, complexul Ţiglina este o ruină proporţie de 90%. Intrată în proprietatea unei „întreprinderi socialiste” care s-a privatizat după 1990, construcţia a fost apoi privatizată cu bucăţica, iar o parte a fost pur şi simplu abandonată şi a fost dărâmată.
Pe aproximativ 40% din suprafaţa complexului (demolată sub mandatul primarului Eugen Durbacă) a început construcţia unui alt complex comercial, care însă a rămas în stadiul de fundaţie şi (parţial) structură de rezistenţă. Foarte interesant este că proprietarul clădirii neterminate este chiar ginerele fostului primar Durbacă, Mircea Marossy, lucru care arată că demolarea nu a fost întâmplătoare.
Zona a devenit o aglomerare insalubră de clădiri, iar mozicurile au dispărut. Foto: Costel Crângan
Parcul din faţă a fost invadat de magherniţe, locurile de joacă din spate au fost demolate pentru a face loc unor cârciumi şi buticuri, iar cinematograful a fost închis, după o tentativă eşuată de parteneriat public-privat.
Doar aproximativ 10% din suprafaţa de odinioară a complexului mai este în funcţiune, parcă pentru a asigura contrastul cu dezastrul din rest.
O soartă foarte tristă au avut şi cele 11 lucrări de artă monumentală menţionate. Cu excepţia mozaicului „Arta Cinematografică”, aflat într-o stare decentă, toate celelalte au fost degradate graf sau pur şi simplu au dispărut odată cu demolarea pereţilor. Un caz aparte este ce al lucrării „Panou de mozaic şi încrustaţii ceramice”, de Pavel Codiţă, artist plastic francez de origine română.
Acoperită cu chioşcuri, apoi demolată
Lucrarea se afla pe peretele Complexului Comercial Ţiglina I, vizavi de clădirea Oficiului Poştal nr.6. Este vorba de peretele actualului sediu al firmei Trans PEC SA. În anul 2004, lucrarea a trebuit să fie demontată, pentru că zidul se desprinsese de restul clădirii, din cauza tasării.
Iată cum povesteşte arhitectul Sergiu Porumboiu întâmplarea: „Peretele dinspre strada Regiment 11 Siret pe care era fixat mozaicul s-a deplasat din cauza tasării. Puteai să bagi mâna în rostul care apăruse, intrau păsări şi aşa mai departe. Firma Trans PEC a atras atenţia asupra acestui lucru, a ridicat problema acelui mozaic, dar primăria a fost complet dezinteresată de soarta acelui mozaic. În cele din urmă, mozaicul a fost demontat cu grijă de către firma Trans PEC şi ştiu că a şi fost depozitat undeva, primăria fiind în continuare neinteresată de el.
Valoroasa operă de artă (este evaluată la circa un sfert de milion de euro!) ar fi putut fi montată pe zidul unei alte clădiri din oraş, însă în această operaţiune ar fi trebuit să se implice primăria, însă acest lucru nu s-a întâmplat, aşa că acum zace într-o magazie în aşteptarea altor vremuri.
Lucrările de artă de pe Brăilei, batjocorite de arhitecţi fără creier
Cumva „la pachet” cu lucrările artistice din complexul Ţiglina au avenit, în 1962 şi marile mozaicuri artistice de faţadele blocurilor (A-urile) construite, în apropiere, de-a lungul bulevardului Brăilei, între străzile Regiment 11 Siret şi George Coşbuc.
Realizate în 1962, de trei artişti plastici de notorietate - Virgil Almăşanu, Ion Bitzan şi Mihail Danu - cele opt lucrări alcătuiesc o serie, după cum urmează: „Floră” (blocul A1), „Plante şi Peşti” (A2), „Păsări” (A3), „Pomicultură” (A4), „Viticultură” (A5), „Navigaţie” (A6), „Industrie” (A7), „Bărci şi sălcii” (A8).
Lucrările au fost executate printr-o tehnică specială, cea a mozaicului, fiind realizate din fragmente de marmură albă şi neagră, prinse pe un suport special pregătit, care să confere frumuseţe şi durabilitate operei de artă, lucru subliniat de specialişti.
„Începutul anilor ’60, când au fost realizate lucrările de artă monumentală din Ţiglina I a însemnat nu numai o perioadă de dezgheţ politic, dar şi o deschidere către arta occidentală şi o desprindere de realismul socialist. Este un moment valorificat cu îndrăzneală de mari artişti romani, cum sunt şi doi dintre autorii acestor ansambluri, Virgil Almăşanu şi Ion Bitzan. Evoluţia lor ulterioară a reconfirmat ceea ce se putea observa în concepţia stilistică a acestor lucrări timpurii: deschidere către valorile artei europene, modernitate şi sinteză a imaginii plastice. E trist că după cinci decenii, cei care au administrat Galaţiul după 1990 n-au ştiut să respecte şi să pună în valoare, ci, dimpotrivă, să deterioreze lucrări care fac parte dintr-o pagină semnificativă a creaţiei contemporane româneşti”. Mariana Tomozei Cocoş critic de artă
Aşadar, la mai bine de o jumătate de secol de la realizarea lor, mozaicurile de pe Brăilei (în lumea artelor se vorbeşte că ar valora, toate opt, peste un milion de euro!) arată jalnic.
Sunt parţial distruse de intemperii şi de mâna omului sau pur şi simplu acoperite de construcţii autorizate să se „lipească” pur şi simplu de faţada fără ferestre pe care erau operele de artă.
„Mai mult au rămas în amintirea noastră aceste lucrări, aceste locuri, aşa cum erau, de îţi era drag să revii să le vezi. Acum nu ştii cum să treci mai repede, fără să te uiţi în stânga şi-n dreapta. Încet, încet, dispar toate. A apărut, în schimb, neamprostia, incultura şi nesimţirea, iar când spun nesimţire mă refer la autorităţile de care a avut parte Galaţiul. Fără scrupule, dornici să facă bani din orice, fără să-i intereseze că omoară ceea ce iubeau oamenii, cu atât mai puţin, nu au făcut nimic să-şi lege numele de viitor” Sergiu Porumboiu arhitect
Haosul legislativ care a permis haosul urbanistic
Din păcate, până în 2006, în România a existat un vid legislativ în privinţa protejării lucrărilor de artă de for public. Pe acest fond, au fost distruse lucrări de o valoare inestimabilă, iar reglementările legale (de altfel, destul de neclare) au venit, în multe cazuri, mult prea târziu. Răul fusese deja făcut.
„După 2006, a intrat în vigoare Legea 120 privind monumentele de for public. Era prea târziu pentru aceste mozaicuri, mai ales că legea însăşi este un act normativ cu destule lacune. Printr-o corespondenţă asiduă cu Primăria Galaţi, le-am pus în vedere necesitatea protejării acestor lucrări, precum şi faptul că distrugerea lor constituie infracţiune, cât şi prin intermediul Legii 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în 2006, folosindu-ne de existenţa în apropiere a monumentului istoric Colegiul Naţional Costache Negri”, afirmă Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
„Aici însă, proiectanţii, prin semnătura şi ştampila lor, au arătat că noile construcţii nu intrau în zona de protecţie a monumentului istoric, înşelând astfel, printr-o trăsătură de condei, până şi sistemul metric, care arată limpede că acele construcţii oribile se află la mai puţin de 100 de metri de monument, deci în zona de protecţie a acestuia”, adaugă Mitrof.
Experţii în artă spun că, însumate, cele 19 lucrări ar valora între 2 şi 3 milioane de euro.