„Mourinho” Stoica a înscenat sechestrarea unui minor ca să se răzbune pe paznicul care nu-l lasă la braconaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Stoica

Braconaj, poliţişti şi procurori suspectaţi de şpagă şi şpriţane băute la chermezele organizate de antrenor, dosare penale, focuri de armă şi o sechestrare înscenată a unui minor. În mare acesta este tabloul unui scandal feroce, în care protagonistul principal este un antrenor de fotbal de Liga I.

Pentru că a fost prins la braconaj de nenumărate ori şi i s-a întocmit dosar penal, fiind în acest moment urmărit penal, Ştefan Stoica, fotbalist de exceptie al Universitatii Craiova, în anii `90, a înscenat în faţa poliţiei răpirea unui minor de către paznicul care nu l-a mai lăsat să vâneze căprioare. Bătut anterior de prietenii antrenorului, paznicul a fost transformat însă în dosarele poliţiei din victimă în învinuit, din paznic de vânătoare în braconier, alegându-se zilele trecute şi cu o megapercheziţie la domiciliul său, în urma unei scrisori anonime.

Brusc, poliţia spune că s-a autosesizat, în condiţiile în care zeci de dosare zac prin birouri, şi a declanşat rapid o percheziţie la domiciliul paznicului care, conform anonimei, a trecut de la pândar la braconier. Mai mult, poliţia îi  întocmeşte paznicului, cu ajutorul antrenorului, un dosar de sechestrare de minori.


Rămâi pe adevărul.ro pentru a afla întreaga anchetă şi cum reuşeşte poliţia să întocmească dosare penale la recomandarea unor persoane care cred că pot încălca legea când vor pe fondurile de vânătoare.