Ministerul Educaţiei, dat în judecată de elevi pentru bariera notei 5.00. „Mai bine ar regândi sistemul de învăţământ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Elevilor din Constanţa a chemat Ministerul Educaţiei în judecată pentru anularea măsurii care trimite elevii cu media de admitere sub 5,00 la profesională.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a acţionat în instanţă Ministerul Educaţiei pentru prevederea din Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4948/2019 privind dreptul elevilor care obţin media sub 5,00 la admitere de a urma un liceu. 

AEC reclamă efectele discriminatorii pe care le are faţă de elevi, dar şi faptul că denotă o atitudine de tipul „ascundem gunoiul sub preş“.

Acţiunea a fost depusă luni, 30 septembrie, pentru suspendarea prevederilor art. 2, alin. (10), din OMEN nr. 4948, până la depunerea şi soluţionarea acţiunii în anularea acestora. AEC solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri de urgenţă pentru eliminarea acestor prevederi, astfel încât sistemul de învăţământ să nu fie, din nou, afectat de măsuri luate în mod tardiv. 

„Considerăm revoltătoare intervenţia statului în alegerea traseului educaţional al elevilor, această alegere aparţinând, în mod normal, acestora. 

Conform Legii educaţiei, sistemul de învăţământ românesc este centrat pe beneficiarul primar, elevul, căruia statul se angajează să-i ofere cadrul necesar pentru ca el să îşi dezvolte competenţele şi să îşi fructifice potenţialul, dar şi să îl ajute să descopere profesia pe care vor să o urmeze, printr-un proces de consiliere profesională. 

Din păcate, în România, acest proces este unul fie absent, fie foarte deficitar. Replica conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale la această situaţie este tocmai opusă faţă de cum ar fi firesc, şi anume de a impune elevilor un traseu deja ales. 

Mai mult decât atât, conform studiului Workforce Disruption Index, realizat de firma de audit PricewaterhouseCoopers, 275.000 de locuri de muncă vor dispărea din România, ca urmare a avansării tehnologiei. În acest sens, o bună parte din meseriile ce sunt dobândite ca urmare a studierii într-o şcoală profesională vor dispărea, iar elevii care, în acest moment, sunt obligaţi să meargă în profesională se vor adăuga, cel mai probabil, numerelor deja ridicate ale şomajului“, declară membrii Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

În data de 5 septembrie a.c. a fost publicat ordinul de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal. Anul acesta actul normativ aduce o noutate faţă de anul trecut, în sensul în care, conform art. 2, alin. (10), al Ordinului, elevilor care nu obţin peste media 5.00 în cadrul admiterii în învăţământul liceal nu le mai este permis să urmeze un liceu, fiind nevoiţi să meargă la o şcoală profesională sau să abandoneze şcoala. 

„În ciuda controverselor privind acest subiect, Asociaţia Elevilor din Constanţa şi-a păstrat punctul de vedere ferm în privinţa măsurii. Considerăm efectele ei ca fiind nu numai de natură să afecteze serviciul public de învăţământ, prin haosul ce va fi creat ca urmare a stabilirii cifrelor de şcolarizare şi a cererilor de transfer numeroase ce vor fi depuse, dar şi în ceea ce priveşte parcursul educaţional al elevilor, existând posibilitatea ca rata abandonului şcolar să crească semnificativ.

De regulă, cifrele de şcolarizare, care reprezintă numărul de locuri alocat pentru fiecare liceu în parte, sunt stabilite anterior organizării admiterii în învăţământul liceal, atât pentru şcoli şi licee, cât şi pentru unităţile de învăţământ profesional. 

Or, având în vedere că numărul elevilor ce vor obţine media sub 5,00 la admitere nu este cunoscut decât după organizarea ei, considerăm că va fi dificil să se producă o estimare a numărului de locuri necesare, drept care un număr mare de elevi vor rămâne fără locuri, fiind, astfel, nevoiţi să abandoneze şcoala“, transmite AEC.

Liceenii activişti din Constanţa consideră foarte interesant de remarcat atitudinea decidenţilor faţă de situaţia haotică din sistemul de învăţământ românesc.

„Prezumţia de la care se pleacă este că elevii sunt de vină pentru faptul că nu au reuşit să obţină media 5,00 la admitere, deşi acest rezultat poate avea cauze diverse: situaţie financiară deficitară, influenţa familiei şi a considerentelor etnice, sarcinile în rândul fetelor minore sau pur şi simplu interesul acordat către alte domenii, fie ele artistice, sportive, etc. 

La acest moment, considerăm că Evaluarea Naţională ar trebui să aibă un rol pur statistic, precum evaluările din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, deoarece probele susţinute nu sunt de natură să orienteze elevii din punct de vedere profesional, motiv pentru care să concentrăm viitorul elevilor pe ea ar reprezenta o eroare şi, în fine, încă un eşec al sistemului de a ajuta elevii să îşi găsească menirea. La acest moment, accentul trebuie să fie pus pe cauzele pentru care elevii obţin sub media 5,00 la admitere, şi nu asupra efectului.

Recomandăm Guvernului României să se preocupe de susţinerea elevilor aflaţi în situaţii de risc, de regândirea sistemului de orientare profesională din învăţământ, precum şi de alinierea programei şi planurilor-cadru cu formule care să asigure libertatea elevilor de a îşi urma drumul ales în viaţă, fără a fi constrânşi în niciun fel, dar nici aglomeraţi cu informaţie în volume foarte mari, aspectele practice lipsind cu desăvârşire“, mai spune AEC.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) este singura organizaţie de reprezentare a elevilor din judeţul Constanţa, fiind prima asociaţie reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înfiinţată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizaţie independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile şi interesele elevilor.

De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educaţional, la nivel local şi naţional, aducând plus valoare prin rezultatele obţinute pentru elevii din judeţul Constanţa şi din România.

Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016). Detalii despre AEC sunt disponibile pe site-ul www.asociatiaelevilor.ro

Pe aceeaşi temă: 

Elevi nevoiţi să se trezească la ora 4.00 pentru a merge la şcoală. „Le afectează puterea de concentrare şi sănătatea” 

Reprezentant al elevilor, despre interdicţia de a merge la liceu, pentru elevii cu medii sub 5: „Va plasa o stigmă şi mai mare pe profesională”

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete