Braşov: Dinu Gheorghe: „Unirea putea beneficia de o lovitură de la 11 metri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Dinu Gheorghe: „Unirea putea beneficia de o lovitură de la 11 metri”

Preşedintele „stegarilor”, Dinu Gheorghe, a fost fair-play la finalul întâlnirii dintre FC Braşov şi Unirea Alba Iulia, recunoscând că gazdele puteau beneficia de o lovitură de pedeapsă.

„Vamă” nu a fost satisfăcut de prestaţia din teren a jucătorilor, dar consideră că FC Braşov va avea un moral bun pentru confruntările din etapele următoare.

Nu sunt mulţumit de joc, dar importante sunt punctele. Am câştigat datorită experienţei mult superioare a fotbaliştilor noştri. Am controlat partida în momentele cheie, dar am fost inexacţi în intervenţii. Adversarii ne-au pus mari probleme, dar am avut şi noroc. Totuşi, a fost primul meci, suntem la început de drum şi ne dorim să creştem d la meci la meci. Sunt convins că vom arăta altă faţa la partida de pe propriul teren cu Astra Ploieşti. Îmi asum în totalitate responsabilitatea situaţiei prin care a trecut clubul în perioada de pauză”, a precizat Dinu Gheorghe.

Preşedintele braşovenilor a comentat şi faza posibilului penalty din minutul 53, atunci când Nae Constantin l-a deposedat imprudent pe Rade Veljovic, dar centralul a dat câştig de cauză „stegarilor”.

Cred că Alba Iulia a avut un penalty neacordat. Nae Constantin a intervenit riscant asupra lui Veljovic. Până la urmă, este bine că s-a terminat aşa. Am obţinut o victorie care ne va da moral pentru partidele următoare. Este esenţial că am debutat cu un succes în noul campionat”, a conchis „Vamă”.

Mai multe pentru tine:
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Cum a influențat miliardul dispărut politica economică a Republicii Moldova. Șefa Agenției pentru Investiții: "Sistemul bancar de azi, extrem de rezilient"| INTERVIU
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia