Ce a fost, de fapt, Planul Marshall şi ce a însemnat ajutorul economic al SUA pentru ţările din vestul Europei
0Planul Marshall, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul program de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii, destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. Rolul acestuia a fost acela de a ajuta Europa după război şi de a preveni extinderea comunismului. Ţările proaspăt comuniste din estul Europei au refuzat ajutorul oferit de SUA.
Denumirea de „Plan Marshall” provine de la iniţiatorul acestuia, secretarul de stat american George Marshall. În 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat Marshall a anunţat lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului. pentru contribuţia la succesul acestui plan de ajutor, George Marshall a fost distins în 1953 cu Premiul Nobel pentru Pace.
În 19 iunie 1947, 22 de state europene au fost invitate să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Stalin a denunţat programul că fiind o cursa şi a refuzat să participe, obligând şi celelate state est-europene să adopte aceeaşi atitudine.
Prin urmare, singurele ţări care au participat la conferinţă şi au fost cele vest europene, printre care s-a aflat şi Germania de vest. Decizia celor 16 ţări participante la programul de ajutor s-a văzut în deceniile care au urmat, aceste ţări dezvoltându-se semnificativ în sistemul democratic capitalist susţinut de SUA.
Statele Unite au oferit 20 miliarde de dolari, cu condiţia că naţiunile europene să realizeze împreună un plan
raţional de folosire a fondurilor. Pentru prima dată, acestea au trebuit să acţioneze împreună că o unitate economică unită şi au fost nevoite să coopereze unele cu altele. Planul Marshall a adus beneficii şi economiei americane. Banii au fost folosiţi pentru a cumpără bunuri din Statele Unite, care au fost transportate pe Oceanul Atlantic pe nave comerciale americane. Până în 1953, Statele Unite au oferit suma de 13 miliarde de dolari.
În afară de ajutorul pentru a pune Europa din nou pe picioare, Planul Marshall a dus la realizarea Planului Schuman, care a determinat crearea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului şi Pieţei Comune.
Acest sprijin economic a avut efectul unui necesar catalizator, pentru repunerea pe picioare a unor sectoare grav afectate de război - electricitate, metalurgie, petrochimie, infrastructură feroviară, ducând la revigorarea ansamblului economiei în ţările beneficiare. Includerea Republicii Federale Germania, inclusiv a ”Berlinului de Vest”, în planul Marshall i-a dat acesteia posibilitatea, pe lângă sprijin în domeniile economice esenţiale, să importe alimente de strictă necesitate, materii prime şi îngrăşăminte fără a cheltui valută forte (dolari). Planul Marshall avea să reprezinte pentru RFG şansa de reabilitare a economiei sale, astfel că, la puţini ani după război, ”învinsă” să devină unul dintre principalele ”motoare” ale Europei. ”Statele Unite au contribuit într-o măsură atât de semnificativă la însănătoşirea economică a Germaniei şi a Europei de Vest în general, încât nu pot decât să adresez încă o dată mulţumirile poporului german. Ne bucurăm că în urma acordului semnat vom putea să sprijinim şi Berlinul”, spunea cancelarul germanKonrad Adenauer.
„Secretul succesului a fost noul sistem de conversie valutară care a condus la multiplicarea efectelor capitalului investit. Mai simplu spus: un importator german achita contravaloarea comenzii din Statele Unite în marca germană, dar exportatorul american nu era plătit cu neatractiva deviză germană, ci primea dolari din fondurile alocate Planului Marshall. Trei consecinţe majore a avut aşadar proiectul fostului secretar de stat american: în primul rând, ţările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi politice. În al doilea rând, le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război. Iar, în al treilea rând, Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din Europa de Vest”, se afirmă într-o analiză publicată de Deutsche Welle.
Ajutorul american prin Planul Marshall (milioane dolari):
Marea Britanie 3.389,8
Franta 2.713,6
Italia 1.508,8
Germania de Vest 1.390
Olanda 1.083,5
Grecia 706,7
Austria 677,8
Belgia si Luxemburg 559,3
Danemarca 273
Norvegia 255,3
Turcia 225,1
Irlanda 147,5
Suedia 107,3
Portugalia 51,2
Islanda 29,3
Citiţi şi: