VIDEO Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe: „Criza nu se rezolvă prin război”

Şeful diplomaţiei române spune că, în ultimii 20 de ani, controlul opiniei publice asupra politicienilor a devenit mai riguros şi că a scăzut riscul luării unor decizii iresponsabile.

Cu toate că e obligată să joace într-o „horă" internaţională cu un ritm alert şi cu bruşte schimbări de direcţie, România are multe şanse de a se evidenţia în ochii partenerilor săi externi. Cât a reuşit diplomaţia noastră, în 2011, să adune în „contul" ţării, rămâne să judecaţi singuri, lecturând dialogul de mai jos cu ministrul Teodor Baconschi.

Invitatul „La masa Adevărului" din această ultimă săptămână a anului schiţează harta externă a momentului, cea de a cărei corectă interpretare depinde, în final, depăşirea crizei. Teodor Baconschi nu crede în sumbrul scenariu al unei conflagraţii în Europa şi mizează foarte mult pe înţelepciunea societăţii civile, mult mai riguroasă astăzi cu aceia care ne conduc destinele. Aşadar, vă invităm să meditaţi asupra unor teme care, din nefericire, nu par a fi prioritare pe agenda publică românească, dar de care depinde chiar şi viitorul nostru pe termen scurt.

CARTE DE VIZITĂ

- Teodor Baconschi s-a născut la 14 februarie 1963, la Bucureşti.
- Este fiul poetului A. E. Baconsky şi, pe linie paternă, are origini basarabene.
- A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, la Bucureşti, susţinându-şi doctoratul la Sorbona.
- A intrat în diplomaţie în anul 1997, devenind ambasadorul României la Vatican.
- Din 2007 şi până în 2009, anul în care a preluat portofoliul Afacerilor Externe, a fost ambasador la Paris.
- Din mai anul acesta este prim-vicepreşedinte al PDL.

„Europa nu poate fi un simplu «muzeu»"

„Adevărul": Al doilea val al crizei economice mondiale va rupe Europa?

Teodor Baconschi: Criza economică globală va mai dura. Ea a arătat că instituţiile financiare de tip Bretton Woods (n.a. primul acord menit să reglementeze relaţiile monetare dintre statele naţionale independente), care au dominat ordinea postbelică, trebuie să intre în reparaţii capitale. Criza a arătat, totodată, că modelul nostru de dezvoltare suportă nu doar ameliorări progresive, ci şi o punere în chestiune, pe fond. De pildă, mitul progresului continuu, al creşterii economice neîntrerupte, e deja în magazinul cu antichităţi al redacţiilor de geopolitică din lumea liberă. Apoi, triumful necondiţionat al modelului neoliberal este şi el pus sub un tir sever de întrebări.

Chiar sub un mare semn de întrebare...

Consumul, ca motor aproape exclusiv al dezvoltării economice, este la rândul său chestionat. Prin urmare, la 20 de ani după încheierea Războiului Rece, când am închis capitolul unei lumi bipolare, ne acomodăm cu o lume multipolară în care au vocea lor China, India, Africa de Sud, Brazilia, Rusia. Suntem acum în situaţia de a reflecta împreună la schimbarea de paradigmă, care nu e doar instituţională. Nu ţine doar de tratatele Uniunii Europene, de forma Consiliului de Securitate al ONU sau de instituţiile financiare de tip FMI sau Banca Mondială, ci şi de o anumită filosofie a autolimitării. Spre care, probabil, va trebui să ne îndreptăm, cu deciziile politice aferente.

Această decizie de „autolimitare" presupune renunţarea la atribute ale suveranităţii statale...

Pe plan european, fără îndoială. Am aderat deja la „Pactul Euro Plus", iar decizia luată în Consiliul European din 9 decembrie este, de fapt, un „Euro Plus Plus". Adică a reuşit să calmeze parţial pieţele, însă cred că Europa trebuie să rămână solidară, să nu se fractureze într-un puzzle cu o geometrie variabilă. Ne trebuie un plus de solidaritate politică între „cei 27". Din 2013, se va alătura Uniunii Europene şi Croaţia. Pentru că, până la urmă, criza cu învăţămintele ei ne va ajuta să accelerăm procesul de construcţie europeană.

Adică să mergem către federalizare?

Cred că forma finală e imprevizibilă. Va depinde foarte mult de conjunctura economică globală, de voinţa politică a statelor membre, de capacitatea lor de a nu răspunde la criză prin repliere naţionalistă, ci printr-un plus de angajament comunitar. Dar metoda comunitară se va consolida. În acelaşi timp, această disciplină fiscal-bugetară e obligatorie pentru ca derapajele pe care criza le-a evidenţiat să nu se mai repete. Vrem o Europă puternică şi din punct de vedere militar, o Europă care rămâne în legătură de destin cu Statele Unite dar care, în acelaşi timp, se maturizează şi continuă, pe valori comune, să se edifice.

Un ministru chinez de Externe spunea, în urmă cu 20 de ani, că Europa va ajunge un „muzeu al civilizaţiilor" iar centrul financiar al lumii se va muta în zona Pacificului. A fost un vizionar?

E clar că nu putem să rămânem în eurocentrismul de secol XIX. Statul global presupune şi aceste mutări de accent. Dar cred că e vorba de multipolarism. Europa n-are cum să devină irelevantă. Nu poate fi un simplu „muzeu" unde se păstrează memoria civilizaţiei occidentale. Există şi o interdependenţă economică euro-asiatică deja, nu doar transatlantică. Lumea de peste cinci, zece ani va fi o lume în care toate puterile emergente sau tradiţionale vor avea interesul de a conlucra mai strâns, de a ridica treptat toate barierele tarifare, comerciale şi, în acelaşi timp, de a menţine starea de pace a sistemului internaţional, printr-o negociere continuă.

Lumea de peste cinci, zece ani va fi o lume în care toate puterile vor avea interesul de a menţine starea de pace a sistemului internaţional.

„Nu mai văd soluţii anti-criză de tip militarist"

Au fost exprimate temeri la nivel înalt în privinţa creşterii riscului de conflict armat în Europa. Vi se pare posibil un asemenea scenariu?

În Europa, nici vorbă! Nu cred că cineva îşi mai imaginează naţiunile Europei, membre ale Uniunii Europene, ca beligerante. Cred că era o reverenţă intelectuală faţă de Adenauer (n.a. Konrad Adenauer, primul cancelar al RFG de după cel de al Doilea Război Mondial) care spunea că Europa este o chestiune de război sau de pace, de viaţă sau de moarte. Avem acest destin comun, suntem „condamnaţi" să construim o Europă dacă nu vrem să intrăm într-o periferie geopolitică. Europa şi-a delocalizat ţesutul industrial, de aceea trebuie să-l reconstituie, s-a lăsat atrasă în aceste bule speculative care au infectat sectorul bancar cu produse toxice. Deci, Europa trebuie să revină la o înţelepciune de bază, axată pe politici prudente, iar pentru noi e important că vom adera la această guvernanţă economică consolidată.

Plecasem de la un scenariu sumbru...

Nu cred în el... În primul rând, criza globală are nişte fluctuaţii care sunt greu de prevăzut. Nu se poate eterniza. Pe măsură ce fabricăm răspunsul politic la problemele pe care criza le-a scos în evidenţă, vom depăşi această perioadă de turbulenţă. Nu mai văd soluţii anti-criză de tip militarist. Nu cred că cineva în comunitatea internaţională are interesul unei conflagraţii.

În structura politică actuală, în mod evident, nimeni, dar pot accede la putere partide noi...

În cei 20 de ani după prăbuşirea URSS, democraţia s-a extins în lume. Foarte mulţi săraci au intrat în clasa de mijloc - vedeţi cazul Chinei. Există, deci, un echilibru destul de solid în interiorul societăţii şi mult mai multă responsabilitate din partea decidenţilor politici. Asta pentru că li se cere socoteală de către opinia publică, într-o formă mult mai riguroasă. Nu cred că ne putem aştepta la aventuri sau la decizii grav iresponsabile, ci, mai degrabă, la ajustări colective, pentru că avem un destin comun.

Nu cred că cineva în comunitatea internaţională are interesul unei conflagraţii.

„România nu câştigă izolându-se"

Care este cel mai rău scenariu extern care ne-ar putea afecta în perioada următoare?

Sigur, s-a scumpit creditul, banii sunt mai scumpi, exista, până nu de mult, temerea că băncile străine de la noi şi-ar putea retrage capitalurile. Băncile însă au cifre de afaceri foarte bune şi există back up politic din partea UE care a spus că e necesar ca subsidiarele să nu fie decapitalizate.

S-a văzut că nu prea s-a ţinut cont de recomandarea Bruxelles-ului...

Cred că prăbuşirea euro-zonei este scenariul dezastruos pe care însă toată lumea are interesul să-l evite. Există chiar şi fonduri de pensii americane care se exprimă în euro. Deci, o implozie a euro-zonei ar avea consecinţe globale.

Dar americanii tocmai au retras din subsidiarele băncilor europene prezente peste Ocean aproximativ 291 de miliarde de dolari.

Bun, dar în Pactul de Stabilitate intră şi constituirea unui fond european care va compensa, aproape la acelaşi nivel, tipul acesta de manevră a băncilor americane. Cred că euro îşi va consolida credibilitatea tocmai prin aceste măsuri de guvernanţă economică întărită.

Care sunt cele trei priorităţi de politică externă ale României, în momentul de faţă?

Ne interesează să fim prezenţi şi vocali, cu toate argumentele interesului naţional, în dezbaterea europeană, ne interesează vivacitatea legăturii transatlantice şi, totodată, creşterea profilului nostru regional. Pleacăm de la premisa că România nu câştigă izolându-se, ci dimpotrivă. Vedeţi cum am făcut această punte - parteneriatul strategic cu Polonia, politicile cu Turcia, în vestul Europei avem parteneriatul strategic cu Franţa. Am îmbunătăţit foarte mult, mai ales după vizita preşedintelui Traian Băsescu la Berlin, relaţia cu Germania, deci vrem să fim parte a unei Europe dinamice în care greutatea specifică a României este recunoscută ca atare.

Vrem să fim parte a unei Europe dinamice în care greutatea specifică a României este recunoscută.

„Aşteptăm mai multe investiţii americane la noi"

S-a discutat foarte mult anul acesta despre amplasarea unor componente ale scutului anti-rachetă pe teritoriul României. De ce s-a grăbit România să accepte amplasarea acestor componente, în condiţiile în care Polonia şi Cehia s-au arătat mai rezervate?

Atlantismul Cehiei şi al Poloniei este indiscutabil, doar că administraţia Bush avea un program care acoperea parţial Europa, sub raportul apărării anti-rachetă. Noul program este mai ieftin, mai simplu şi totodată perfect acoperitor pentru ansamblul teritoriului european. Sigur că, în jurul lui s-au iscat polemici, s-au făcut declaraţii de multe ori inutil încărcate polemic. Programul este în desfăşurare. Noi ne-am înscris cu toată stricteţea în calendarul de ratificare a acordului semnat pe 13 septembrie la Washington, în cadrul vizitei pe care a făcut-o acolo şeful statului român. Avem această declaraţie de parteneriat strategic cu SUA şi ne aflăm într-o zodie nouă, cea mai ambiţioasă de până acum, de cooperare, nu doar strategică şi militară, cu Washingtonul. Aşteptăm mai multe investiţii americane la noi.

Pe principiul „Do ut des", „Dă-mi ca să-ţi dau"...

„Dă-mi ca să-ţi dau", sigur, e valabil în orice negociere, dar există şi elemente imponderabile în dialogul politico-democratic: încrederea, memoria pozitivă a relaţiei, faptul că te poţi baza pe celălalt ca pe un aliat fiabil. Noi am demonstrat asta în Irak, în Afganistan. Suntem unul dintre cei mai mari contributori la eforturile pe care NATO le-a asumat şi cred că, în următorii ani, vom culege roadele acestei consecvenţe în politica noastră euro-atlantică. Revenind la programul scutului anti-rachetă, sperăm ca la summit-ul NATO de la Chicago, de anul viitor, acesta să devină o misiune asumată de statele NATO, nu doar un proiect bilateral româno-american sau româno-turc. E limpede că, din Orientul Mijlociu extins, Europa e ameninţată de astfel de riscuri.

Totuşi, am enervat Rusia cu acest scut...

N-aş folosi acest termen psihologizant. Sigur, Rusia poate fi comparată cu un colos sub raportul teritoriului, al resurselor, dar e condusă de o elită raţională, în principiu. Sper că această elită va ajunge la concluzia că parteneriatul strategic cu „uniunea euro-americană" e în interesul ambelor părţi; că reinventarea artificială a Războiului Rece şi a unei curse a înarmărilor e anacronică. Şi probabil că, prin discuţii care sunt deja antamate, pe fondul restartării relaţiilor americano-ruse, Moscova va ajunge la sentimente mai bune. Nu e vorba de un „care pe care". Nu e vorba de o logică a ripostei. E vorba, pur şi simplu, de interes geopolitic colectiv.

Reinventarea artificială a Războiului Rece şi a unei curse a înarmărilor e anacronică.

„Rusia n-are cum să nu ţină cont de România"

Cum vedeţi deblocarea relaţiei cu Federaţia Rusă?

În ceea ce ne priveşte, avem o nouă abordare, pur europeană, în relaţia cu Republica Moldova. Am deschis calea normalizării depline a relaţiei cu Ucraina. Suntem activi, alături de Polonia şi Suedia, în „Parteneriatul Estic". Şi cu Rusia avem dorinţa unei relaţii normale, de avantaj reciproc. Pe partea economică stăm bine. Cifrele o demonstrează. Au crescut şi exporturile româneşti pe piaţa rusească. Investiţiile ruseşti în România sunt considerabile, dar potenţialul lor nu e nici pe departe realizat. E nevoie, aşa cum am mai spus-o, de un dialog puternic între guverne, de un dialog la vârf.

Economicul şi politicul sunt în interdependenţă în Rusia. Ştim foarte bine că „tabloul de comandă" se află la Kremlin...

E adevărat că „tabloul de comandă" e acolo, dar România este o ţară transformată, o ţară nouă, care are şi alt statut ca membru UE şi NATO, care nu se mai află, spre deosebire de perioada comunistă, în vecinătatea imediată a Rusiei. Avem Ucraina...

...ca „zonă-tampon"...

Da, ca „zonă-tampon" dar, în acelaşi timp, suntem şi noi un element în tot ceea ce ţine de securitatea energetică, de cooperarea la Marea Neagră, de situaţia viitoare a Balcanilor Occidentali. Rusia n-are cum să nu ţină cont de aceste aspecte.

Nici Ucraina nu ne priveşte cu prea multă simpatie...

Am avut câţiva ani de relaţie bilaterală crispată, dar aţi observat anul acesta că omologul meu ucrainean a vizitat Bucureştiul, că eu am fost la Kiev, că am semnat două acorduri şi că mai avem cinci acorduri bilaterale în negociere. Semnalele de ambele părţi sunt pozitive şi mă bucură acest lucru pentru că avem o lungă frontieră de gestionat împreună. Sper ca şi acordul de mic trafic de frontieră să poată fi ratificat.

Avem o comunitate importantă de români în Ucraina...

O comunitate extraordinară. M-am întâlnit, la Kiev, cu reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din Bucovina şi suntem convinşi că drepturile lor pot fi şi trebuie respectate, în măsura în care Ucraina doreşte să implementeze standarde europene. Ucraina este interesată de Uniunea Europeană, e interesată de acordul de asociere, de tratatul aprofundat de liber schimb cu Uniunea Europeană, de liberalizarea vizelor.

Nu cumva Ucraina preferă să se orienteze mai mult spre Rusia?

Nu, pentru că Ucraina este o ţară europeană. Ea este într-o situaţie paradoxală. Istoric vorbind, ea reprezintă matricea Rusiei, Rusia kieveană. Pe de altă parte, statal vorbind, e o entitate tânără, care-şi caută profilul, care are un imens potenţial. Cred că, dacă relaţia Bucureşti-Kiev e deschisă, atunci şi situaţia comunităţii noastre de acolo se va îmbunătăţi, pentru că avem bunăvoinţa partenerului şi, totodată, suntem împreună cu Polonia, un facilitator al dialogului Ucraina-Bruxelles.

Investiţiile ruseşti în România sunt considerabile, dar potenţialul lor nu e nici pe departe realizat.

„România este un avocat inteligent al Republicii Moldova în UE"

Mai este dispus, în momentul de faţă, guvernul de la Chişinău să mizeze pe România?

România este un avocat inteligent şi tot mai convingător al Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Am constituit, împreună cu Franţa, un grup de prieteni care s-a întâlnit de patru ori. În septembrie anul trecut, au fost la Chişinău 10 sau 11 miniştri de externe din statele membre. Există deci, un sprijin masiv pentru ca agenda europeană a Chişinăului să fie îndeplinită. Au şi ei în vedere asocierea, liberul schimb, vizele şi ajutoarele, dar mai ales au interesul de a se apropia de statutul de candidat. Acum există o oboseală a extinderii, criza a încetinit aceste mecanisme, dar şanse sunt dacă ei îşi fac temele, dacă rămân ca forţă proeuroeană împreună, dacă rezolvă problema instituţională majoră care este alegerea preşedintelui.

O nouă încercare a Parlamentului de a desemna un preşedinte a eşuat recent...

A eşuat încă o dată, dar îmi păstrez convingerea că partidele din Alianţa pentru Integrarea Europeană vor înţelege miza istorică a deblocării acestei situaţii.

Credeţi că în ianuarie 2012 se va reuşi alegerea unui şef al statului, respectiv al lui Marian Lupu, candidatul oficial al Alianţei?

Să vedem. Sperăm că cele trei partide componente ale Alianţei de la Chişinău vor avea maturitatea necesară pentru a se pune de acord şi pentru a obţine şi voturile lipsă.

Aici e o problemă...

Şi la încercarea recentă despre care vorbiţi au avut 58 de voturi din 61 necesare. Ceea ce înseamnă că au fost capabili de o unitate politică.

Toţi deputaţii Alianţei au votat. Cei trei „socialişti", disidenţi din PCRM, nu au votat pentru Marian Lupu.

Sigur, sunt mai multe scenarii, dar noi nu avem partipriuri politice în relaţia bilaterală. E o relaţie privilegiată, o relaţie care trebuie să apropie ireversibil Republica Moldova de Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, avem interesul ca în societatea din Republica Moldova să nu apară facturi. Nici interetnice, nici interconfesionale, nici ideologice.

Dacă revin comuniştii lui Vladimir Voronin la putere, ce se întâmplă cu această „relaţie privilegiată"?

Am investit foarte mult. Prezenţa românească a crescut în Republica Moldova, am deschis consulate la Cahul, la Bălţi... O să facem, după ce-şi aleg preşedintele, aşa cum sper, şi o primă şedinţă de guvern comună. Ea ar putea fi la Iaşi sau la Galaţi. Presupun că atenţia Europei faţă de ce se întâmplă la Chişinău are drept precondiţie păstrarea acestei direcţii reformiste. În acelaşi timp, cred că sciziunile care au apărut în PCRM prevestesc o dorinţă a Stângii de a se reforma şi s-ar putea să apară şi noi forţe politice mult mai prezentabile.

Cum vedeţi rezultatele aşa-ziselor alegeri din Transnistria şi îndepărtarea lui Igor Smirnov de la putere?

Până şi acolo există alternative şi, prin urmare, viaţa merge înainte, nu trebuie s-o împăiem.

Vi se pare viabil planul de reintegrare a zonei transnistrene în cadrul Republicii Moldova?

Categoric. La Chişinău există un ministru pentru reintegrare, formatul 5+2 a fost reactivat oficial după ani de zile de stagnare. Germania e atentă, Uniunea Europeană în ansamblu este foarte concentrată în găsirea unei soluţii. Nimeni n-are interesul de a menţine în coasta Europei un conflict îngheţat, care e o relicvă a Războiului Rece.

De ce n-a reuşit România să devină principalul exponent al intereselor Republicii Moldova la Bruxelles?

Prin acţiunea noastră din ultimii câţiva ani, am reuşit să ne concentrăm şi să pledăm cu rezultate cuantificabile pentru interesul Uniunii Europene. Nu e doar interesul Comisarului pentru Extindere, nu e doar interesul şefei Serviciului European pentru Extindere, e interesul Comisiei în general, e interesul unor state mari, jucători în UE, care înţeleg necesitatea de a găsi o soluţie la conflictul din Transnistria pentru ca Parteneriatul Estic să lucreze. Într-adevăr, acesta ar putea deveni instrumentul prin care valorile noastre comune se răspândesc într-o vecinătate predictibilă.

Avem interesul ca în societatea din Republica Moldova să nu apară facturi. Nici interetnice, nici interconfesionale, nici ideologice.

„Am fost unde a trebuit, când a trebuit"

Ce deznodământ credeţi că vor avea revoluţiile arabe? Riscăm un reviriment al fundamentalismului islamic?

Nu cred că trebuie să exagerăm acest risc. Revoluţiile arabe au eliberat câteva popoare de nişte dictaturi absurde şi insuportabile. Libienii sunt liberi, tunisienii sunt liberi, egiptenii au, de asemenea, drumul către o societate deschisă. Vor fi dificultăţi de tranziţie. Gândiţi-vă că şi noi, care încercăm acum să le transferăm din experienţa noastră, am avut nevoie de 20 de ani pentru a pune cât de cât la punct un stat de drept. Şi acolo va dura procesul acesta, va avea zig-zaguri, vor exista forţe extremiste care vor încerca să capitalizeze aceste revoluţii, să şi le anexeze. Dar aceste forţe vor fi mai moderate la guvernare, vor înţelege că şi asistenţa economică din partea Uniunii Europene e la pachet cu nişte condiţii legate de statul de drept. Aşadar, n-aş fi foarte pesimist cu privire la soarta noilor democraţii arabe, emergente.

Ce se întâmplă în Siria? Noi recunoaştem actualul regim sau ne opunem acţiunilor acestuia?

Îmi aduceţi aminte de criticile pe Libia... Am fost unde a trebuit, când a trebuit. În momentul în care operaţiunile de acolo au început sub egida NATO, am fost prezenţi. La trei zile după instalarea guvernului de tranziţie la Tripoli, m-am dus în vizită şi le-am pus pe masă un pachet de oferte de asistenţă. Chiar acum câteva zile a trecut în Guvern o hotărâre legată de preluarea a circa 100 de răniţi în revoluţia libiană, pe care o să-i tratăm la noi. Aşa şi cu Siria. N-avem sancţiuni în afară de cele la care participăm ca membri UE şi nu ne putem aştepta la o rezoluţie de tip Libia în cazul Siriei. Ştim că Rusia şi China, ca membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, îşi vor exercita dreptul de veto. Situaţia e şi mai sensibilă acolo pentru că, dacă Siria cade în război civil sau se prăbuşeşte, golul ei poate fi umplut în mod nefericit de alţi actori regionali. Asta ar avea repercusiuni şi asupra situaţiei regionale din Liban, de pildă. Fapt este că pledăm cu toată tăria pentru ca represiunea să înceteze, pentru ca dialogul politic putere-opoziţie să aibă loc.

N-avem sancţiuni în afară de cele la care participăm ca membri UE şi nu ne putem aştepta la o rezoluţie de tip Libia în cazul Siriei.

„Olandezii fac afaceri extrem de profitabile în România"

Domnule ministru, dintre toate zonele în care s-au produs evenimente notabile anul acesta, unde credeţi că acţiunea diplomaţiei româneşti a fost cea mai intensă şi cu rezultatele cele mai bune?

Am fost prezenţi peste tot. Pe plan bilateral, cu SUA s-a făcut clar un progres calitativ, cu consecinţe pe termen lung. Cum vă spuneam, în interiorul Europei, preşedintele Traian Băsescu a făcut câteva vizite de mare substanţă - şi la Berlin, şi la Londra. Am primit şi o serie de omologi importanţi aici. Ne-am relaţionat cu cele două preşedinţii ale UE, Budapesta şi Varşovia, foarte bine. Am reuşit să schimbăm raportul de forţe pe chestiunea Schengen, de la nişte premise aproape disperate, în poziţia Franţei şi Germaniei, astăzi la izolarea vocii contestatare a Olandei.

Dar n-am rezolvat problema...

N-am rezolvat problema pentru că aceasta e rezultatul unei decizii adoptate în Consiliul European şi apoi în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne, prin consens. Orice stat membru poate bloca asemenea procese, dacă are nişte întrebări de pus. Am auzit întrebările, reforma Justiţiei continuă, chit că n-am recunoscut conexiunea între mecanismul de cooperare şi verificare şi acquis-ul Schengen. Am lucrat foarte mult diplomatic şi eu, şi alţi colegi din Guvern pentru a ajunge în acest punct în care mai avem puţin. Guvernul olandez vrea o relaţie bună cu România.

A fost inspirată referirea preşedintelui Băsescu la legumele importate din Olanda?

A fost savuroasă, după mine.

Nu cred că şi pentru olandezi...

Bun, dar nici noi n-am încasat prea bine această opoziţie, în pofida unor elemente: nişte promisiuni făcute în Consiliul European de vară, argumentele noastre de toate felurile. Însă ce putem face mai mult? Ei fac afaceri extrem de profitabile în România. Sunt un investitor şi un partener comercial de prim ordin, aşa încât avem şi climatul necesar, dar şi interesul de a găsi împreună soluţii. Am înţeles foarte bine că au probleme în Parlament cu majoritatea. Opoziţia n-a venit numai de la partidul extremist care e în coaliţia de la Haga, ci întregul guvern a adoptat o serie de poziţii cam eurosceptice. Dar, în acelaşi timp, Olanda e un jucător esenţial, istoric, în procesul european şi sunt convins că vom găsi un limbaj comun.

Opoziţia n-a venit numai de la partidul extremist care e în coaliţia de la Haga, ci întregul guvern a adoptat o serie de poziţii cam eurosceptice.

„Românii nu cumpără doar regia de pe televiziuni"

Aţi iniţiat un proiect politic creştin-democrat. Îl vedeţi realizabil în actualul context intern?

Un proiect politic viabil se poate realiza în orice context, nu numai în cel de faţă, care este dificil. Partidul Democrat Liberal este un partid popular, deci nu e un partid de nişă, nu se adresează doar clasei de mijloc, doar întreprinzătorilor, doar mediului de afaceri, băncilor, consiliului investitorilor străini sau profesiunilor liberale. Partidul Democrat Liberal are un proiect popular de reformă a statului, care este bine angajată, de stabilitate macroeconomică, de solidaritate. Nu vrem să ieşim din excesele socialismului şi ale etatismului lăsându-i pe oameni de izbelişte, ci trebuie să reuşim să reconstituim solidaritatea.

La nivel de principiu...

La nivel de principiu, dar poţi să pleci de la nişte valori pe care le proclami, la care ţii, pe care le aminteşti. Eu zic că orice om de bună-credinţă vede că această angajare pe doctrina populară, deci cu element creştin-democrat, a dus la politici responsabile, la oprirea riscului de colaps democratic şi, totodată, la mai multă predictibilitate pe piaţa muncii şi în materie fiscală.

Sondajele nu prea arată asta...

Sondajele arată că Partidul Democrat Liberal este în revenire. Simplul fapt că după o perioadă atât de dificilă poate să îşi mai adauge câteva procente arată un trend în care cred. Aici e exprimată luciditatea oamenilor, care nu cumpără doar regia de pe televiziuni, propaganda şi populismul ieftin. Ei cumpără nişte realităţi, se uită. În primul rând, românii circulă peste tot şi sunt mai informaţi decât presupun unii şi alţii. Au văzut că această criză nu a apărut în România şi că nu o să dispară în România deoarece suntem încă într-un ansamblu.

Care este proiectul dumneavoastră imediat în cadrul PDL?

Cred că prin Fundaţia Democrat Creştină am reuşit să pun pe agenda democrat-liberală, în colaborare cu Institutul de Studii Populare, nişte teme de studiu noi, am scos câteva suplimente, avem o colecţie de carte despre creştin-democraţie, am făcut alianţe cu cele mai importante organizaţii din spaţiul germanic.

Vă apropiaţi de PNŢCD?

Fără îndoială, eu sunt un fost votant al PNŢCD, un admirator al figurilor care l-au refondat după '90 şi avem nevoie de ţărănişti. Important e ca ei să nu se mai certe şi să intrăm într-un dialog care să permită asocierea pentru un proiect politic. Facem parte din Partidul Popular European şi avem aceleaşi valori, acelaşi mod de a defini interesul naţional.

Simplul fapt că după o perioadă atât de dificilă PDL poate să îşi mai adauge câteva procente arată un trend în care cred