Regele Mihai si familia sa au dus-o prost in timpul exilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In 1954, dupa ce a cheltuit o mare parte din cei 500.000 de franci elvetieni cu care plecase din Romania, venitul regelui ajunsese sub 1.200 lire sterline anual

Despre averea cu care fostul rege Mihai ar fi parasit Romania, dupa ce a fost silit sa abdice la sfarsitul anului 1947, s-au facut diverse speculatii, potrivit carora ar fi plecat cu mai multe vagoane incarcate cu bunuri de pret, ceea ce i-ar fi permis sa duca in exil un trai mai mult decat confortabil. Iata insa ca, acum, documente oficiale date publicitatii de Arhiva Nationala britanica par a indica o situatie cu totul opusa: in 1954, aflat in exil la Londra, impreuna cu familia, fostul suveran o ducea foarte prost sau, cum se afirma textual intr-unul din aceste documente, era confruntat cu "foarte serioase dificultati financiare". Potrivit acestui document, "cand a parasit Romania, singura sa avere a fost o suma de 500.000 franci elvetieni. O mare parte din aceasta suma a cheltuit-o si venitul sau este in prezent sub 1.200 lire sterline anual. Cu o asemenea suma, in mod clar, nu are cum sa-si intretina sotia si copiii si sa faca fata celorlalte necesitati". O nota adresata primului-ministru britanic Winston Churchill arata ca fostul rege si membrii familiei sale plateau taxele de asigurare sociala si nu beneficiau de nici un tratament special. "E pacat ca am ramas in urma altor tari in ce priveste generozitatea fata de monarhii in exil", se preciza in nota. Sesizat de aceasta situatie, Churchill s-a adresat ministrului de Externe Anthony Eden cu rugamintea de a i se acorda regelui Mihai "privilegii diplomatice". "Am multa simpatie fata de regele Romaniei, care a actionat cu curaj intr-o situatie dificila pentru tara sa si a fost tratat cu atata ingratitudine de catre sovietici", afirma premierul. Raspunsul scris al lui Eden este cat se poate de rezervat, un document in acest sens specificand ca "nu exista nici un precedent in ce priveste o legislatie speciala pentru un monarh in exil", asa incat nu se poate face mare lucru in sprijinul sau. Seful de pe atunci al Foreign Office se multumeste sa sugereze ca ex-suveranul roman sa fie incurajat "sa-si ia o slujba", cu explicatia suplimentara ca "regele Mihai are calificarea de pilot si se pricepe la motoare cu combustie interna". Dupa acest schimb de scrisori, interesul lui Churchill pare a fi scazut considerabil, o nota a secretarului sau particular limitandu-se sa consemneze ca "primul-ministru doreste sa fie tinut la curent in legatura cu propunerea facuta". Pana la urma, intreaga chestiune pare a se fi terminat in coada de peste, monarhul exilat si familia sa alegandu-se doar cu cateva "avantaje minore", intre altele eliberarea fara plata a documentelor de identitate si scutirea pentru taxele de automobil.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
China trimite Rusiei „ajutor letal” pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada”
Două dosare penale pentru violenţă la o şcoală din Târgu Mureş. „Nu e conflict între copil şi copii, copil și învățătoare. Este o dispută legată de orgolii”, spune directorul
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Baza sportivă complexă unică în țară. Întreaga stațiune montană și facilitățile, opera unui singur om FOTO VIDEO
Franța a devenit una dintre cele mai neatractive țări din pentru energie regenerabilă
Jurnalism de proastă calitate, taxat: Familia lui Schumacher a fost despăgubită pentru un interviu trucat
Încă un mare actor completează distribuția în Rai. Era prieten bun cu Amza Pellea, Mircea Albulescu și Marin Moraru
Bucureștiul oferă un nou pachet de ajutor pentru Chișinău. Ciolacu: Planul Rusiei de a îngenunchea Repuplica Moldova folosind arma energiei a eșuat
Neil Lennon, primele decizii la Rapid: a stabilit data reunirii lotului și cantonamentele de vară