Maratonul vaccinării de la Timişoara, un succes. Experţi: imunizarea „doar cu buletinul” trebuie extinsă urgent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maratonul vaccinării de la Timişoara. Imagine: Daniel Dancea

Vaccinarea pe bază de impuls, precum maratonul de la Timişoara, unde s-au vaccinat în 64 de ore 6.700 de oameni, mai exact 70% faţă din maximum propus, ar trebui aplicată în toată ţara deoarece exemplul din acest weekend arată că, astfel, ajung să se imunizeze şi cei care nu sunt decişi şi preferă să amâne acest lucru.

În cele trei zile şi trei nopţi ale Maratonului Vaccinării de la Timişoara s-au imunizat anti-COVID-19 peste 6.700 de persoane.

Organizatorii au dorit să atingă o ţintă de peste 10.000 de vaccinaţi. Dacă în primele 24 de ore se vaccinaseră doar peste 2.500 de oameni, în cele aproape 64 de ore de „maraton” au fost imunizate 6.740 de persoane. Pe parcursul celor 64 de ore, timişorenii s-au putut vaccina doar cu buletinul, fără să aibă nevoie de programare pe platforma oficială, iar serul folosit a fost Pfizer. Evenimenul a avut loc la Centrul Regional de afaceri Timişoara. Peste 3 săptămâni se va face rapelul la un alt centru temporar, care va fi deschis vizavi de cel de la CRAFT, în Sala Olimpia.

Între 7 şi 9 mai, bucureştenii, dar şi cei care vor fi în trecere prin Capitală se vor putea vaccina non-stop „doar cu buletinul“ în centre care vor fi organizate la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.

Medic: valul 3 al pandemiei nu a trecut

Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, este de părere că evenimentul de la Timişoara a fost un succes.

„Eu aş cuantifica rezultatele pe două paliere. Primul palier ţine de numărul efectiv de persoane care s-au vaccinat, care este un număr considerabil, un număr important. Al doilea palier ţine de aspectul acesta de comunicare, fiind şi primul maraton de vaccinare din România, a beneficiat de atenţia media. Genul acesta de evenimente şi comunicarea din jurul lor sunt extrem de importante în această a doua etapă: vaccinarea doar cu buletinul, în care oamenii pot să meargă – că e maraton, că e centru drive-thru –, importantă e dorinţa lor de a se vaccina, găsesc acolo dozele, găsesc echipele medicale. Din punctul meu de vedere, este un prim moment foarte reuşit. E clar că în marile oraşe este nevoie să fie organizate în perioada următoare astfel de maratoane sau centre drive-thru. Foarte important, trebuie găsită o soluţie asemănătoare şi pentru mediul rural, unde comunităţile sunt clar mai mici. Acolo, caravanele mobile trebuie să fie în număr suficient şi să ajungă la cât mai mulţi oameni”, a declarat dr. Marius Geantă pentru „Adevărul”.

Medicul subliniază că valul 3 al epidemiei nu a trecut, chiar dacă numărul de infectări noi este în scădere, un argument în plus ca oamenii să meargă la vaccinare.

„Incidenţa a scăzut, dar numărul de cazuri grave care au nevoie de spitalizare şi care ajung la ATI rămâne în continuare ridicat. Aceasta este o realitate pe care noi o avem de câteva luni, care ne-a făcut pe toţi să ne uităm mai degrabă la aceşti indicatori (n.r. – numărul de internări şi de cazuri ATI), decât la numărul zilnic de cazuri pozitive ca fiind relevant pentru evoluţia pandemiei. Dacă oamenii se uită la comunicarea cazurilor zilnice – număr care este în scădere –, s-ar putea să creadă că a trecut acest val, dar nu e aşa”, a mai spus dr. Marius Geantă.

Vaccinarea „doar cu buletinul”, o nouă etapă

La rândul lui, biostatisticianul Octavian Jurma este de părere că astfel de evenimente precum maratonul vaccinării de la Timişoara atrag persoane care, altfel, ar fi amânat imunizarea. „Randamentul e de 70% faţă de maximum propus. Mie mi se pare un succes foarte mare din două puncte de vedere. O dată pentru că maratonul a lăsat oamenii să se vaccineze pe bază de impuls, fără programare, doar cu buletinul. Asta este important, deoarece pentru mulţi programarea nu e atât de uşoară. Vaccinarea va deveni o problemă pentru că e un comportament motivat şi, pe măsură ce motivaţia scade, va scădea şi intenţia de vaccinare. Atunci intrăm în zona care în marketing se numeşte teoria penei (feather decision), adică nici nu vreau să mă vaccinez, nu sunt nici pentru, nici împotrivă, amân vaccinarea până apare un vaccin mai bun şi aşa mai departe. Aceste amânări ne fac foarte rău când se cumulează în masă, pentru că vaccinarea este singura care poate preveni apariţia unui nou val de infecţii”, a declarat cercetătorul.

Cum a decurs maratonul vaccinării la Timişoara

Dr. Octavian Jurma este de părere că factorii de decizie şi autorităţile sanitare ar trebui să stimuleze vaccinarea pe bază de impuls, aşa cum s-a întâmplat la maratonul de la Timişoara.

„În Timişoara sunt mii de persoane care s-au vaccinat (în cadrul maratonului – n.r.), care, altfel, poate că ar fi amânat vaccinarea. Cei care s-au programat nu au avut un motiv să se ducă la maraton, deci discutăm despre persoane care ori ar fi amânat vaccinarea, ori nu s-ar fi vaccinat. Al doilea lucru care mi se pare şi mai bun este că acest maraton în sine a fost un mesaj extrem de puternic, a atras atenţia media, a determinat o emulaţie pozitivă (au venit motociclişti, mulţi tineri, oameni de cultură, din zona de muzică). Singura absenţă notabilă a fost din partea Bisericii”, a mai spus dr. Octavian Jurma.

Evenimente similare vor fi organizate în marile centre universitare

Dr. col. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a anunţat că un eveniment similar va fi organizat la Bucureşti în perioada 7-9 mai.

În Capitală se intenţionează organizarea a 50 de cabinete de vaccinare, care ar putea asigura imunizarea a peste 10.000 de oameni. „Foarte probabil, ca să nu existe o diferenţiere între aceste evenimente, vom folosi tot vaccin de la compania Pfizer”, a precizat Gheorghiţă, referindu-se la maratonul vaccinării din Capitală.

Mataronul vaccinării din Bucureşti va fi urmat de evenimente similare în centre universitare precum Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova.