Joburi pentru studenţi: s-a deschis primul târg virtual de carieră dedicat tinerilor absolvenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Platforma târgului virtual este concepută special ca tinerii să găsească uşor toate informaţiile de care au nevoie FOTO Catalyst

Până pe 15 august, studenţii proaspăt licenţiaţi îşi pot căuta un loc de muncă la singurul târg de joburi conceput special pentru candidaţii entry-level. Portalul hipo.ro găzduieşte târgul virtual unde peste 20 de companii de top pun la bătaie zeci de programe de internship croite special pentru absolvenţii de facultate motivaţi să îşi construiască o carieră.

Oferta de joburi şi internshipuri se adresează atât absolvenţilor unor instituţii cu profil tehnic, cât şi celor care au terminat o facultate cu profil umanist. Astfel, printre departamentele în care sunt organizate astfel de programe se numără cele de IT Software, HR, Administrativ, Marketing, Client Service, Vânzări, Consultanţă, Juridic.

Până acum, expoziţia virtuală a fost vizitată de 60.000 de candidaţi. Întrucât evenimentul se adresează deopotrivă studenţilor din Bucureşti, precum şi celor din Cluj, Iaşi şi Timişoara, peste 50% dintre vizitatorii ofertelor veneau din provincie. 

„În prezent, sunt active peste 200 de locuri de muncă pentru juniori, majoritatea fiind concentrate în principalele centre universitare din România, dar există şi companii care oferă oportunităţi de angajare în localităţi precum Bistriţa, Buzău, Craiova, Ploieşti sau Braşov”, a explicat George Samoilă, managerul proiectului.

Pentru a plica la una dintre oferte, candidaţii trebuie să se înregistreze

Pentru a aplica la una dintre ofertele de locuri de muncă entry-level, candidaţii trebuie să se întregistreze pe portalul de joburi hipo.ro şi să acceseze secţiunea Târgului Virtual. 

Concepută 3D, ca o sală de expoziţie, platforma este prietenoasă. În dreptul fiecărui stand al companiilor care pun joburi la bătaie, candidaţii vor găsi o scurtă descriere a activităţii angajatorului, precum şi descrierile posturilor pe care aceştia le au vacante. Printre cei care au ales să ia parte la expoziţie se numără compania Deloitte, Goodyear-Dunlop, Mondelez Romania, precum şi Xeros sau  ProCredit Bank.

Peste 90% dintre companiile care aleg să deschidă programe de internship pentru juniori, au intenţia de a selecta cei mai buni candidaţi pentru a-i forma şi a-i păstra în companie. Aşa arată un studiu realizat de compania Catalyst Solutions, în perioada februarie – martie. Mai mult, reprezentanţii companiilor care au programe de formare a angajaţilor începători, susţin că 70% dintre cei care fac un internship, devin ulterior angajaţi full-time ai respectivei companii.

Planul Naţional de Ocupare a Tinerilor, strategia Guvernului de a diminua şomajul

Ministrul Muncii afirma, la începutului lunii aprilie, că România a ajuns să se confrunte cu problema şomajului în rândul tinerilor, mai ales în contextul în care procesul „de tranziţie de la educaţie la viaţa profesională a devenit tot mai greoi, mai îndelungat şi oportunităţile de ocupare a unui loc de muncă sunt tot mai limitate”.

„În 2008 aveam 18,6% şomaj în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani, în 2011 a urcat la 23,7% şi tot în jur de 23% va fi şi în 2012. Rata şomajului în rândul tinerilor este de patru ori mai mare decât şomajul populaţiei adulte, care a fost în aceeaşi perioadă în jur de 6%.O mare problemă o reprezintă riscul ca aceşti tineri să devină ulterior abonaţii sistemului de asistenţă socială. Cu cât trece timpul fără să fie încadrat în câmpul muncii, cu atât unui tânăr îi va fi mai greu”

Pentru a stopa efectele şomajului în rândul tinerilor Ministerul Muncii a aprobat un Plan Naţional de Stimulare a Ocupării Tinerilor, iniţiativă ce durează din aprilie 2012, când la cârma Ministerului se afla deputatul PDL Claudia Boghicevici. Planul a fost reactualizat de actualul ministru Mariana Câmpeanu pentru a fi adaptat la cerinţei Garanţiei pentru Tineri, planul european de combatere a şomajului în rândul tinerilor.

Măsuri pentru a stimula dezvoltarea uceniciei

Pe lângă Planul Naţional de Stimulare a Ocupării Tinerilor, există mai multe proiecte care au ca scop îmbunătăţirea accesului tinerilor pe piaţa muncii, a precizat Mariana Câmpeanu. Printre aceste proiecte se numără cel care prevede că absolvenţii de studii superioare vor fi obligaţi să efectueze stagii de formare şi legea uceniciei la locul de muncă. Aceasta din urmă presupune ca angajatorii să le asigure ucenicilor un îndrumător permanent, astfel încât aceştia să deprindă toate competenţele necesare.

„Am prevăzut şi obligativitatea tinerilor de a parcurge atât ciclul teoretic, cât şi cel practic. De multe ori se întâmpla ca tânărul care era în această formă de pregătire să nu participe la toate formele şi, în final, să nu capete toate competenţele necesare”, spune Câmpeanu.

Şcolile profesionare vor pregăti elevii pentru cererea de pe piaţa muncii

Pentru a uşura accesul tinerilor pe piaţa muncii, Câmpeanu a explicat că ministerul pe care îl conduce colaborează strâns cu Ministerul Învăţământului, astfel încât pregătirea elevilor din şcolile profesionale să se realizeze „conform cerinţelor pieţei”.

„La Ministerul Învăţământului se preconizează dezvoltarea reţelei de şcoli profesionale astfel că, într-un viitor cât se poate de apropiat, sperăm să asigurăm o corelare mai strânsă între cerinţele pieţei muncii şi dezvoltarea învăţământului în aşa fel încât să asigure un minim de pregătire acestor tineri. Şi formele de învăţământ care vor urma pregătirii de bază vor fi axate pe specializări în aşa fel încât să poată căpăta competenţă într-un anumit domeniu mai precis şi mai exact”, spunea ministrul Muncii.

Proiectul de lege privind stagiile de formare obligatorii pe care trebuie să le efectueze absolvenţii de învăţământ superior este rezultatul colaborării fructuoase dintre Ministerul Muncii şi patronate, ministrul explicând că a fost, de fapt, propunerea unor angajatori.