Interviu Curat democrație la Casa Albă. Elon Musk nu discută decât cu jurnaliștii care îl perie

0
Publicat:

De la cumpărarea Twitter și redenumirea rețelei sociale în X, Elon Musk a ales să apară public doar în contexte în care nu este pus în dificultate, fiind intervievat exclusiv de susținători sau parteneri ideologici. Astfel, a trecut mai mult de un an de când miliardarul nu a mai acceptat un interviu dificil.

Elon Musk. FOTO: Getty Images

În aprilie 2023, la scurt timp după preluarea platformei, Musk susținea că oferă interviuri „în tot spectrul politic”, potrivit CNN.

„Divizia BBC din San Francisco este «de stânga». Tucker este «de dreapta». Săptămâna viitoare voi da interviuri presei moderate și ușor de stânga”, scria Musk pe X. Totuși, de atunci, aparițiile sale publice au fost limitate la apariții în care nu a fost provocat de întrebări incomode, ci mai degrabă lăudat pentru realizările sale, inclusiv pentru activitatea sa recentă în cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE).

De la intrarea în administrația Trump, Musk a fost prezent de cinci ori la Fox News și a apărut în podcasturi cu Joe Rogan și senatorul republican Ted Cruz, discuțiile fiind caracterizate de aprecieri și lipsite de confruntare. În plus, a participat la evenimente politice internaționale, precum congresul partidului italian de dreapta Lega și summituri precum Dubai World Governments Summit.

Ultimul interviu tensionat a avut loc în martie 2024, cu fostul prezentator CNN Don Lemon. Acesta l-a confruntat pe Musk cu întrebări despre alunecarea platformei X spre extrema dreaptă, promovarea teoriilor conspirației și declarațiile controversate privind diversitatea și persoanele transgender.

Ulterior, Musk a anulat lansarea emisiunii lui Lemon pe X. „Am intervievat mulți lideri mondiali, de la președinți la condamnați, dar nimeni nu a fost mai sensibil și mai iritabil decât Elon Musk. (...) Nu este obișnuit să fie tras la răspundere. Nu este obișnuit să dea explicații, mai ales în fața cuiva ca mine, care nu-i împărtășește viziunea despre lume și care nici măcar nu-i seamănă”, a declarat Lemon pentru revista People.

Musk a recunoscut anterior că are o relație de tip „dragoste-ură” cu presa, dar, spune el, mai mult spre „ură”. De altfel, a eliminat bifa de verificare online a publicației New York Times și a redus masiv departamentele de PR ale companiilor sale. În unele cazuri, acestea trimit automat răspunsuri cu emoji-uri batjocoritoare la solicitările jurnaliștilor.

Casa Albă și reprezentanții lui Musk nu au oferit detalii despre cine gestionează în prezent interviurile miliardarului. În interviul cu Don Lemon, Musk a spus: „Nu trebuie să răspund reporterilor, Don. Singurul motiv pentru care fac acest interviu e că ești pe X și tu l-ai cerut. Altfel, nu l-aș fi făcut.”

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două